EDITORIAL, EDITORIAL ANTAL PUTINICA

THE FINAL COUNTDOWN – partea a cincea

Foto: Facebook Valtteri Bottas

Editorial | Antal Putinica

Partea 1 | Partea 2 | Partea 3 | Partea 4

Nu am căutat special această potrivire, pur și simplu s-a nimerit. În a 5-a parte a articolului,  încep cu numărul dublu5. 55, Carlos Sainz.

Este singurul număr din decadă, prezent la startul sezonului 2023. Carlos Sainz, juniorul evident, a ales să fie reprezentat de acest număr în 2015 și l-a purtat după el prin periplul său de la Toro Rosso la Renault, McLaren mai apoi și în sfârșit Ferrari. În roșu Ferrari a adus prima victorie acestui număr, pe Silverstone, anul trecut. Iar numărul a fost purtat, să nu uităm, și de un Mario Andretti, în 1974. Dar Mario a ieșit campion mondial ulterior, în ’78, cu numărul 5 pe memorabilul Lotus JPS negru auriu.

Așadar, juniorul Carlos este un pilot de nota 10! Și nu numai pentru că a obținut prima victorie pentru 55, ci și pentru că este în fapt, al 10-lea pilot ce poartă acest număr pe monopost, după câțiva americani și francezul Jean-Pierre Jarier. Va duce numărul 55 spre titlul mondial? Eu așa sper, însă îmi vine greu să cred că se va întâmpla în anii următori. Și asta pentru că la cârma Scuderiei Ferrari a venit Frédéric Vasseur, care îmi pare a fi mai degrabă partizanul lui Charles Leclerc. Vom vedea ce ne rezervă viitorul.

Ca detaliu, 55 nu este ultimul număr ce câștigă, recent și în premieră, un Grand Prix de Formula 1. A venit peste el 63-ul lui George Russel pe finalul de an trecut, în Brazilia. Russell, colegul lui Lewis la Mercedes, a pus astfel, pe lista istorică a câștigătorilor, al 45-lea număr diferit. Ever! Iar 63-ul nu a fost un număr comun, ba chiar mai puțin folosit decât 55-ul lui Sainz: 5 americani de Indy 500, între 1950 și 1953, s-au încumetat să îl aleagă. Atât! A venit Russell în 2019 și, după 81 de starturi în F1, a triumfat. 81 de starturi pentru Russell până la prima victorie, 81 de victorii Hamilton cu 44 pe mașină – interesantă coincidență!

O altă decadă cu un singur număr prezent în sezonul ce stă să înceapă (a 4-a consecutivă!) este și cea a “șeptarilor”. Valtteri Bottas, cu al său celebru VAL77ERI BO77AS personalizat, nu e chiar “neica nimeni”. Îl știe o lume întreagă! Primul care întrerupe un monopol american pe acest număr, finlandezul va atinge în 2023 totalul de 200 de starturi sub marca 77. Știu, el are deja 200 ce starturi în carieră, pentru că a debutat în F1 în 2013, dar cu 17 pe mașină. Însă la schimbarea de regulament din 2014 a putut alege 77. Nu sunt sigur dacă a fost alegerea lui sau dacă o minte strălucită a văzut potențialul numărului, inclus în numele fostului coechipier al lui Lewis la Mercedes. Un 77 dublu vicecampion mondial, cu 10 victorii la activ. Cam atât, din păcate!

Ca o paranteza neagră, 17-le lăsat liber de Bottas în 2014 a fost ales de Jules Bianchi. Cu el avea să piară francezul în tragicul accident de pe Suzuka, din acel an. 17-le nu a mai fost folosit niciodată în F1.

Și, după lupte seculare care au durat 5 articole (vorba lui nea Nae Cațavencu), iată-ne ajunși și la ultimul număr al sezonului, ordonat cuminte în dreptul căsuței 81. Oscar Piastri, la debutul în F1, este cel ce a ales acest număr. În spate este o poveste simplă, de viață, așa cum stă bine oricărui australian. Nu reprezintă un talisman, nu are legătură cu vreo dată de naștere sau cu planul spiritual. Nici vorbă! Oscar Piastri, debutant McLaren în 2023, a spus că a ales numărul său din karting. Nici măcar nu este numărul de debut, acela a fost 11. “Când am început go-kartul, am vrut 1. Însă magazinul care avea plăcuțe de concurs nu mai rămăsese decât cu plăcuțe cu numere complexe. Am ales 11, însă 2-3 curse mai târziu am aflat că și 11 fusese luat. Atunci am ales 81, să fiu sigur că nu o să mai dau peste problema asta”. Scurt și la obiect.

81 a mai fost prezent în F1, majoritar în cursele Indy 500. Cu o singură excepție: din nou, Maurice Trintignant (da, cel ce i-a stricat “apele” lui Hamilton cu 44-ul său, am vorbit data trecută), care a luat startul în Germania 1951 într-un Gordini, marcat 81. 

Dacă Piastri ar fi ținut neapărat să fie original, putea alege 80 – fără start în F1. Sau 90, cu aceeași istorie în spate. Putea construi o poveste frumoasă, o adevărată istorie, de unul singur. Dar nu a făcut-o! Pe de altă parte, Piastri nu putea alege 99-le lui Giovinazzi, pentru că nu este disponibil (Antonio s-a retras din F1 în 2021). Sau 88-ul de suflet al lui Robert Kubica, plecat și el din F1 în același an cu Toni și de la aceeași echipă (a prins 2 starturi atunci, la Alfa Romeo). Ambii sunt retrași de pe lista oficială, dar deloc dispăruți din paddock. Îi vom vedea și în 2023 în roluri de rezerve. Cel puțin așa sper, pentru că a apărut un zvon zilele trecute, ce menționează că sponsorul ORLEN și-a încheiat cooperarea cu Alfa Romeo. Ceea ce ar condiționa și o eventuală rupere a relațiilor cu Kubica, sponsorizat de compania poloneză. 

Dar refuz să cred, ar fi prea mult ghinion în viața lui Kubica!

            (va urma)

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *