Editorial | Andrei Niculescu
Harry Kane a avut mai multe oportunități să devină cetățean ”de onoare” al orașului Manchester. Mai întâi la propriu, căci interesul ”cetățenilor” lui Guardiola a fost foarte mare în vara lui 2021. Ulterior, cealaltă tabără din oraș a tot încercat să-l convingă pe el, dar mai ales pe Daniel Levy, să accepte un transfer. Despre posibilitatea ca Harry Kane să ajungă la Manchester United s-a vorbit și-n vara lui 2022, dar și astă vară, numai că boss-ul lui Tottenham a refuzat cu încrâncenare să-l vândă unui rival din Premier League. Apoi a apărut la orizont Bayern, iar restul îl știm.
Ce-ar fi fost Manchester City cu Harry Kane putem doar să ne imaginăm. Văzându-l acum la Bayern, știindu-l de la Tottenham și de la ”naționala” Angliei, îndrăznesc să spun că s-ar fi potrivit de minune. Poate părea o ușoare nedreptate față de Haaland, care a spart toate barierele și a doborât toate recordurile posibile și imposibile de când e la City, însă asemănările dintre cei doi sunt puține. Kane este numărul 9 cu accente de 10 care s-ar fi mulat perfect pe stilul de joc al lui Guardiola, fără să aibă statistici de neglijat, dimpotrivă, la capitolul finalizare. Se explică astăzi de ce Pep a fost atât de pregătit să dea 180 de milioane. Deși prețul era uriaș, Spurs a cerut 200.
Ce-ar fi fost Manchester United cu Harry Kane mai bine nu ne imaginăm. Numai ideea că s-ar fi putut scufunda și el în oceanul de mediocritate ce a cuprins ”Old Trafford” mă face să refuz un astfel de scenariu. Kane și-a dorit să ajungă la United, însă dorința asta ține mai degrabă de nevoia de a scăpa de la Tottenham. ”Când i-am dat mesaj spunându-i că aș vrea să vorbim la telefon m-a sunat înapoi în două minute, ceea ce nu e foarte obișnuit în lumea WhatsApp-ului”, avea să declare, ulterior, Karl Heinz Rummenigge. Atacantul aflase deja că Levy nu vrea sub nicio formă să-l lase la United, așa că se resemnase oarecum cu ideea încă unui an la Londra, cu perspectiva plecării în vara lui 2024 ca jucător liber de contract. Telefonul de la Bayern a venit ca un soi de eliberare.
Ce e Harry Kane la Bayern, vedem cu toții. A devenit în foarte scurt timp jucătorul cheie al unei echipe ce nu duce lipsă de talente. E și număr 9 și număr 10, alternează pozițiile în funcție de momentele jocului, petrece foarte mult timp departe de careul advers, cum ar veni departe de ceea ce fișa postului i-ar cere, însă dictează ritmul colegilor săi mai mult decât oricine. Într-un fel, e același de la Tottenham, se asociază, e solidar, ajută defensiva când e cazul, face o risipă de efort fantastică, dă goluri, dă pase decisive. Diferența vine din calitatea colegilor, din ceea ce se joacă la nivel general în Bundesliga, dar și din strategia antrenorului, care a înțeles ce fel de fotbalist are la dispoziție. Are acum în plus o liniște, care se vede în joc și care, pesemne, provine și din diferențele clare existente între Londra și Munchen. Bavaria e o zonă splendidă, iar Harry, soția lui, Kate, și cei 4 copii, Ivy, Vivienne, Louis și Henry, se vor bucura curând de ea, căci șederea în luxosul apartament al super-luxosului ”Mandarin Oriental” se apropie de sfârșit, familia Kane urmând să se mute într-o somptuoasă vilă din Baierbrunn, o suburbie a Munchenului, pe malul râului Isar, vilă în care au locuit în perioada lor bavareză Lucas Hernandez și Mehmet Scholl, printre alții.
TEN HAG ȘI CERCUL DE PE ”ANFIELD”
A fost probabil destulă nostalgie pe ”Old Trafford” marți seară la meciul dintre Manchester United și Bayern. O nostalgie, venită dintr-un trecut din ce în ce mai îndepărtat, amestecată cu teama, căci Harry Kane a fost mereu un adversar teribil, poate și cu un soi de frustrare, știindu-se povestea de care am amintit mai sus. Perspectivele lui United erau sumbre, mai ales că Bayern, deja calificată de pe locul unu, se prezenta după un umilitor 1-5 cu Eintracht Frankfurt, ceea ce făcea ca orice idee ar fi avut Thomas Tuchel să-și mai menajeze din efectiv (în week-end, Bayern întâlnește Stuttgart, echipa de pe locul 3) a fost dată uitării, căci pentru bavarezi două rezultate proaste la rând sunt greu de acceptat. Plus de asta, remiza nu era un scor care să-i ajute pe ”diavoli” în vreun fel, iar derularea ostilităților de la Copenhaga a întărit această presupunere. Iar perspectivele lui United sunt acum și mai sumbre.
Deși nu era așa, Bayern părea, dintre cele două echipe, cea care avea nevoie de victorie. Nu-s bavarezii în cel mai bun moment al lor și se vede asta, dar ceea ce au jucat a fost suficient pentru a învinge un adversar la care mediocritatea s-a instalat atât de bine încât e greu de spus ce soluții ar exista. Iar din acest punct de vedere, figura antrenorului nu poate fi scoasă din context. Pentru mine și nu cred că doar pentru mine, Ten Hag e o dezamăgire uriașă. Văzându-l la Ajax, toți credeam că e numai bun pentru o echipă ca Manchester United, în căutarea unei identități, însă realitatea e departe de așa ceva. Acest club e atins de un virus ciudat de 10 ani încoace, de parcă plecarea lui Sir Alex Ferguson a lăsat gruparea fără un antivirus eficient. Ten Hag e încă un nume pe o listă deschisă de David Moyes și continuată de Van Gaal, de Mourinho, de Solskjaer, chiar și de Ralph Rangnick. Toți aceștia au părut variante viabile, toți au intrat în acest malaxor păgubos al umilințelor.
Ten Hag, parcă mai mult decât toți. Deciziile pe care le-a luat în ultimele luni, începând cu tratamentul la care l-a supus pe Cristiano Ronaldo și terminând cu cel aplicat lui Jadon Sancho, totuși un internațional englez ce a costat enorm, fără să-i uităm aici pe Varane, totuși un campion mondial și multimplu câștigător de Champions League, ori Casemiro, deciziile deci pe care le-a luat sunt greu de explicat. Ba l-aș pune și pe Rashford pe listă, care e totuși emblema clubului, trecut pe linie moartă ca să i se facă loc lui Garnacho. În rândul deciziilor intră și campania de achiziții, căci United a cheltuit într-un an și jumătate cu Ten Hag aproape jumătate de miliard de euro, bani care astăzi par mai degrabă aruncați. Ca să nu mai vorbesc de ultima luptă în care s-a aruncat olandezul, cea cu presa. Serios, cineva trebuia să-i spună: ”omule, nu ești în situația în care să-ți faci ziariștii dușmani, presa de-aici nu e ca cea din Olanda, iar tu nu ești sir Alex să-ți permiți așa ceva”. Mă tem că drumul său e fără întoarcere.
Scoasă din Europa, Manchester United se pregătește de o vizită pe ”Anfield”. Pe drum, Ten Hag pare-se că i-a pierdut pe Maguire și Luke Shaw, dintre puținii ce au arătat cât de cât caracter în ultimul timp. În martie, aflându-se într-o formă departe de cea actuală, Liverpool a câștigat cu 7-0 în fața unui United ce tocmai câștigase Cupa Ligii și era pe podium în Premier League. Mulți spun că, de fapt, spirala negativă atunci a început, iar acum ne pregătim doar să închidem cercul. Cu Ten Hag la mijloc.
P.S. 1
Viața e plină de paradoxuri, știm. Dar știți care a fost antrenorul lunii trecute în Premier League? Dar jucătorul lunii trecute? Dacă nu știți nu vă mai apucați să căutați, vă spun eu: Ten Hag și Maguire. Da, da, nu-i nicio eroare. Plus de asta, Manchester United a avut și golul lunii trecute. Pornind de la aceste mărețe realizări ajungem la situația de azi și la cele 12 înfrângeri în 24 de meciuri disputate în acest sezon. În sezonul trecut, al 12-lea eșec s-a produs în fix ultimul joc, finala Cupei cu City.
P.S. 2
Apropo de războiul cu presa. Ziariștii au scormonit și, ce să vezi, au găsit o postare pe contul oficial de twitter al clubului, din 9 decembrie 2013, la ora 16:10. Era mesajul lui David Moyes, pe-atunci antrenor: ”mufc must improve in a number of areas, including passing, creating chances and defending”. Special l-am lăsat în engleză, că sună mai bine. Au trecut 10 ani, dar despre acel ”improve” n-avem nicio veste.