Editorial | Andrei Niculescu
Suntem în acea perioadă a anului în care se vorbește mult despre miracole. Suntem și în acea perioadă a anului în care se face bilanțul și se stabilesc dorințele pentru ce va să vină. La Girona și Leverkusen aceste dorințe sunt strâns legate de cuvântul amintit mai sus. Iar întrebarea la modă în aceste două micuțe așezări, atât geografic, cât și fotbalistic vorbind, probabil că este: ”Credeți în miracole?”
Vorbim de două echipe care sunt, fără doar și poate, revelațiile acestei prime părți a sezonului în curs. Pentru locul ocupat în clasament, în primul rând, căci a fi lider într-un campionat cu Real Madrid, Barcelona și Atletico ori Bayern, Dortmund și Leipzig, fără să fi experimentat de prea multe ori aceste senzații în trecut (în cazul celor de la Girona, niciodată) e o realizare excepțională, căci nu vorbim aici de câteva etape. Mai apoi pentru statisticile ce însoțesc aceste poziționări: nicio înfrângere și 39 de puncte din 45 posibile în dreptul lui Leverkusen (doar 3 remize, cu Bayern, Dortmund și Stuttgart), o singură înfrângere și 44 de puncte din 51 posibile în dreptul celor de la Girona (eșec cu Real Madrid și remize cu Bilbao și Sociedad). Și nu în ultimul rând, poate chiar cu asta ar fi trebuit să încep, pentru fotbalul pe care ambele grupări l-au prestat în toată această perioadă. Două echipe ofensive, deschise, care vin în mod evident în întâmpinarea dorinței oamenilor de a vedea spectacol, două echipe la care te uiți cu mare plăcere și ușor detașat, căci în afara bazinul propriu de fani, destul de limitat oricum din motive să zicem geografice, nu cred să existe prea mulți simpatizanți prin alte locuri.
Aici e momentul să vorbim de cei doi antrenori. Michel, de la Girona, Xabi Alonso, de la Bayer. Mult mai cunoscut cel de-al doilea, normal, căci trecutul său ca jucător (o să revin la acest aspect) a fost fabulos. Ambii au fost mijlocași, ceea ce confirmă o veche teorie a lui Guardiola cum că în cariera de antrenori mijlocașii au cel mai mult succes, apoi fundașii, abia apoi atacanții. Pep mergea pe ideea că atacanții sunt în primul rând obsedați de marcarea golurilor, reperul lor e poarta adversă, în vreme ce mijlocașii au o viziune mult mai amplă a jocului, căci ei trebuie să știe ce se întâmplă în toate zonele terenului pentru a se poziționa cel mai bine. Nici Michel (a nu se confunda cu Michel, fostul mijlocaș de la Real Madrid și apoi antrenor și el) și nici Xabi Alonso nu mai sunt atât de tineri, depășind ambii borna celor 40 de ani când, se zice, apare maturizarea bărbaților (sau criza, dar e o discuție ce nu-și are locul aici), ceea ce îi ajută la dialogul pe care trebuie să-l aibă în vestiar. Nici unul și nici celălalt n-au la dispoziție superstaruri, ceea ce deocamdată e un avantaj, însă pe termen lung s-ar putea să fie un handicap, fiindcă fotbalul zilelor noastre tinde din ce în ce mai mult să fie rezolvat de valoarea individuală.
BAYER CAUTĂ UN ANTIDOT PENTRU ”NEVERKUSEN”
În principiu, despre Bayer Leverkusen se știu destul de multe lucruri. Plecând de la gigantul farmaceutic ce patronează gruparea până la unele bătălii duse (și pierdute) în trecut. Vă mai amintiți de acel ”Neverkusen” care în sezonul 2001-2002 putea câștiga totul și n-a câștigat nimic? Ei bine titulatura poate fi extinsă, căci Bayer e singura echipă din Bundesliga care a terminat de 5 ori pe locul doi, la ușa marii performanțe cum s-ar zice. Mereu a bătut la ea, mereu a făcut un pas spre înăuntru, mereu s-a găsit cineva care să i-o trântească în nas.
Astăzi, ”farmaciștii” visează ca totul să fie dat uitării. Și pretind că au găsit și antidotul, în persoana lui Xabi Alonso, devenit un nume la modă și de mare perspectivă pe piața antrenorilor. ”Daily Mail” a trimis de curând un reporter în Germania pentru a petrece 3 zile alături de Xabi Alonso și jucătorii săi (iată că-n țările civilizate, reportajul, esența presei dintotdeauna, n-a murit ca la noi). Ceea ce descrie el în textul ce s-a întins pe două pagini este un perfecționist, adept al disciplinei pe toate planurile, cu un discurs ce a reușit să scoată din zona de confort un vestiar obișnuit să nu aibă aspirații prea mari, deci nici stres foarte mare. Un antrenor ce nu ezită să se implice în aspectele esențiale ale pregătirii, care le arată el însuși jucătorilor cum trebuie să gândească în momente punctuale, în special atunci când vine vorba de ieșirea cu mingea jos din apărare. Vorbim totuși de un fost fotbalist ce s-a făcut remarcat, dincolo de toate, printr-o inteligență tactică de excepție și care a avut și de la cine să învețe, căci nu-i puțin lucru să fi lucrat cu Rafa Benitez, Ancelotti, Mourinho și Guardiola, plus Vicente Del Bosque la ”națională”. Dintre toți, de Guardiola pare cel mai apropiat ca filozofie de joc, iar de Ancelotti ca stil de a gestiona relația cu vestiarul.
GIRONA ȘI ”UMBRELA” MANCHESTER CITY
Numele lui Guardiola e mai mult decât vizibil și la Girona. Și din felul în care joacă echipa lui Michel, dar mai ales la nivel instituțional. ”City Footbal Group” deține pachetul majoritar de acțiuni, ceea ce aduce pe tapet o mică problemă, fiindcă UEFA interzice cluburilor aflate sub aceeași ”umbrelă” financiară să participe în aceeași competiție (va fi o situație similară cu Manchester United și Nice, dacă în cele din urmă se va parafa vânzarea a 25 la sută din acțiunile clubului de pe ”Old Trafford” către miliardarul Jim Ratcliffe, cel ce deține, prin firma ”Ineos”, pe Nice). Un rol foarte important în cadrul grupării catalane îl are însă Pere Guardiola, fratele lui Pep, care e ”chairman” în acte, în realitate fiind omul care ia toate deciziile importante. De curând el a devenit partener al cunoscutei agenții de impresariat, SEG, alături de Kees Vos, agentul lui Ten Hag, ceea ce deschide o serie de posibilități mai mult decât interesante în zona de mercato.
Dincolo de toate aceste aspecte instituționale, importante căci asigură liniștea de care are nevoie echipa, Girona a impresionat prin fotbalul prestat. Iar succesul cu Barcelona, ce s-a bucurat de o expunere mediatică mult mai mare, a fost cel mai bun exemplu. La acel meci n-a fost cazul, însă Girona e echipa din Europa cu cele mai multe ”remontadas”, 6, în contrast evident cu un alt detaliu statistic ce spune că aceeași Girona e echpa din Europa cu cele mai multe goluri încasate în primele 15 minute. Ce reiese de-aici? Dincolo de spiritul ofensiv imprimat de Michel, o încredere foarte mare și o stare de spirit excelentă.
CUM VA FI GESTIONATĂ PRESIUNEA?
Vorbind de două echipe din două campionate distincte și destul de diferite din multe puncte de vedere, găsim totuși un punct de legătură. Și Girona și Bayer Leverkusen joacă astăzi fără presiunea de care au parte marile cluburi ce le sunt rivale, unde există multe obligații. E un avantaj uriaș, întrebarea pe care și-o pun foarte mulți este cât de departe va putea fi dus? În sensul că odată ce devine vizibilă linia de sosire și e din ce în ce mai palpabilă posibilitatea unui succes uriaș, presiunea apare inevitabil. Cam ceea ce a trăit Arsenal în sezonul trecut de Premier League, iar aici vorbim de un club cu tradiție totuși în astfel de bătălii. Abia atunci vor începe greutățile pentru cele două grupări.
Povestea Leicester rămâne una fabuloasă și toți cred că am vrea-o repetată. Pentru binele fotbalului, cum ar fi zis șefii de la FIFA, în timp ce-și îndesau plicurile cu atenții prin buzunare. Acea echipă a lui Ranieri a realizat cea mai mare surpriză din istoria Premier League bazându-se pe un fotbal simplu, disciplinat și extrem de riguros din punct de vedere defensiv. Nici Girona și nici Leverkusen nu se apropie de acel stil. Va fi ăsta un handicap sau o posibilă șansă în plus? Vom vedea asta cât de curând.
Până una alta, e cazul cred să repet întrebarea: Credeți în miracole?
P.S.
Pe aceeași linie a revelațiilor se înscrie, din Italia, Bologna. Thiago Motta e antrenor acolo și cred că vom mai vorbi despre fostul jucător de la Barcelona, Atletico, Inter ori PSG.