Editorial | Andrei Niculescu
Când s-a fluierat startul noului sezon în Premier League casele de pariuri și-au prezentat obișnuitele cote pentru viitoarea câștigătoare a titlului. Iar surpriza a fost că absolut niciuna nu indica pe Liverpool drept principala favorită. Pe grila lor de start, ca să preiau un termen din Formula 1, Manchester City figura în pole-position. A părut un pic ciudat scepticismul bookmaker-ilor față de campioana en-titre, dar a fost în general trecut cu vederea în acea atmosferă optimistă, de început.
Sigur, mulți fani ai ”cormoranilor” au văzut aici diverse scenarii, comploturi, mașinațiuni, malversațiuni, căci da, suporterii lui Liverpool, atât de dedicați cauzei și pătimași fiind, au uneori tendința de a exagera, de a se victimiza în exces și de a căuta inamici chiar și-acolo unde nu există. Dacă stăm să privim lucrurile acum, la jumătatea parcursului, se vede treaba că n-a fost nimic necurat. Iar în sprijinul cotelor oferite de casele de pariuri stă și argumentul că, de când există noul format Premier League, doar Manchester United cu Sir Alex, Chelsea cu Mourinho și City cu Guardiola au izbutit să-și apere cu brio titlul câștigat și să repete performanța.
E greu să ajungi în vârf, dar și mai greu e să te menții. E o vorbă pe care, sunt sigur, ați tot auzit-o, dar care s-a confirmat în foarte multe situații. Liverpool are doi ani de când e în vârf. Eu pun aici și campionatul terminat imediat în spatele lui City, decis în ultima etapă, căci practic acela a fost un sezon cu două laureate, ceva ce se vede extrem de rar în fotbal. În plus, acel sezon a adus un trofeu Champions League pe ”Anfield”. După doi ani așadar, menținerea pe aceleași coordonate e foarte grea, mai ales cu stilul hard rock al lui Jurgen Klopp, care consumă mult din punct de vedere fizic, dar mai ales din cel mental.
SUTE DE MINUTE FĂRĂ OCAZII, NU DOAR FĂRĂ GOLURI
Vin acum la actualitate, o să mă întorc ceva mai jos la Klopp și la situația lui. Actualitatea, așadar, ne arată un Liverpool care a uitat să dea goluri. Vorbesc aici doar de Premier League, Cupa n-o iau în calcul. Sunt 9 reprize și jumătate, ba chiar un pic mai mult, în care ”cormoranii” n-au putut sărbători o reușită. Mai exact de la golul lui Mane din minutul 12 al partidei cu West Bromwich Albion. Și cum n-au dat goluri, evident n-au reușit nici să câștige meciurile.
În toate aceste sute de minute adunate (mai bine de 7 ore, dacă vă place mai mult), Liverpool a jucat fotbal. Nu s-a apărat, n-a fost dominată, n-a pus autobaza în fața propriei porți. Nu. A jucat, a pasat, a construit, a generat situații. Dar n-a transformat aceste situații de poartă în ocazii de gol și, ulterior, în goluri. Diferența dintre situații și ocazii vine din gradul de stres pe care-l au apărările și portarul advers. Ocaziile sunt cele care te dezechilibrează, îți macină încrederea și te fac să te tremuri, situațiile nu. Ei bine, în toate aceste ore de secetă, Liverpool a avut în total 87 de șuturi expediate spre porțile adverse. Dintre acestea, doar 5 au fost cu adevărat periculoase și au făcut ca pulsul portarilor să crească. Mai arunc o ultimă privire spre statistici, de această dată spre cele din ultimul meci, cel pierdut cu Burnley, joi seară. Liverpool a avut 30 de centrări în careul celor de la Burnley (din acțiuni, nu din faze fixe), doar două dintre ele găsindu-și la final un destinatar, restul fiind respinse. Iar Alexander-Arnold a dat 18, niciuna nefiind corectă.
Liverpool experimentează cel mai simplu adevăr din fotbal: dacă nu nimerești poarta, n-ai cum să dai gol. Iar dacă ne ducem spre cauze, trebuie să gândim mai în profunzime, nu simplist. Că doar atacanții lui Klopp n-au uitat brusc cum să bage o minge în poartă. Ceva se întâmplă la Liverpool în vestiar. E posibil ca atmosfera să nu mai fie aceeași, e posibil să fi apărut acele elemente pe care le regăsim în orice colectivitate: frecușuri, frustrări, bisericuțe, interese. Interese ale lor, dar mai ales ale impresarilor, dornici să câștige bani de oriunde ar fi. Dincolo de evidenta oboseală a unui sezon cum n-am mai avut, dincolo de accidentări. Apropo, s-a plâns mult la Liverpool când s-a rupt Van Dijk și destul de puțin când s-a accidentat Diogo Jota. Se pare că lacrimile au avut o direcție greșită.
ARE KLOPP VREO VINĂ?
Există un grup de jucători foarte importanți, Salah, Firmino, Van Dijk și Alisson care-și termină contractul în 2023. Veți spune că e departe acea dată, dar în fotbalul profesionist lucrurile de genul ăsta încep să se miște cam cu doi ani înainte. Pentru moment, clubul spune că nu are nicio intenție să deschidă discuții în legătură cu prelungirea acestor înțelegeri. Discuții nu înseamnă o negociere, ci un prim contact, o luare a pulsului cum se zice, un mesaj transmis jucătorului că totul e în regulă. Când acest mesaj nu vine, încep să sune telefoanele impresarilor, iar asta se vede în nivelul de concentrare al respectivului, peste care curg oferte care mai de care mai tentante. Stilul american de a face afaceri de multe ori nu se pupă cu cel european, iar în sport cu atât mai puțin, la ei balanța contabilă e importantă și de multe ori performanța sportivă vine în plan secund. Iar antrenorul e la mijloc.
Ceva acum și despre Klopp. Unii mai prăpăstioși deja văd începutul sfârșitului domniei sale pe ”Anfield”. Aceiași, paradoxal, care credeau acum câteva luni că germanul va rămâne la Liverpool cel puțin 20 de ani. Klopp va pleca de la Liverpool, asta e sigur. Mai devreme sau mai târziu. Acum depinde de el cât de târziu.
La Dortmund, căci și acesta e un reper, după doi ani de succese, a început reculul. Și punctul de plecare al alunecării echipei a fost anunțul că Lewandowski va pleca gratis la Bayern. Klopp a fost atunci prins la mijloc între vestiar și conducere și n-a reușit s-o scoată la capăt. Ulterior a demisionat, ceea ce nimeni nu vedea posibil la un moment dat.
Se tot vorbește de cicluri ale antrenorilor și mulți spun de un maxim de 5 ani pe banca unei singure echipe. Sigur, există excepția Simeone, dar câte cluburi pot face ca Atletico, să se subordoneze practic antrenorului? Klopp are deja 5 ani. Asta nu înseamnă că va pleca mâine. Sau la finalul sezonului. Dar luminița acestei posibilități a început să pâlpâie. Când se sparg niște oale la o echipă de fotbal, antrenorul e cel care plătește. E mai ieftin așa.
Începând de azi se înhamă la cea mai delicată misiune pe care a avut-o de când a fost instalat la Liverpool. Aceea de a reface, nu de a face.