Editorial, Editorial Andrei Niculescu

RĂSFĂȚATUL DOMN KYLIAN ȘI O ”BĂTRÂNĂ DOAMNĂ” NECĂJITĂ

Foto: Facebook UCL

Editorial | Andrei Niculescu

Dacă nu era Kylian Mbappe, principalul subiect al zilei de marți ar fi fost colapsul în care pare să fi intrat Juventus, iar majoritatea comentariilor legate de această nouă zi de Liga Campionilor s-ar fi referit la un nou act de maltratare a ”Bătrânei Doamne”, de această dată în Israel, după ce suferise ceva asemănător și la Milano, în week-end. Doar că a apărut Mbappe și a preluat mult din protagonismul mediatic, tot cu o presupusă maltratare, psihică, pe care, se zice că ar zice el c-o suferă. Evident discutabilă, evident improbabilă, dar, la fel de evident, ultra-comentabilă. Fiindcă asta e, într-un fel, realitatea în care a plonjat Juventus de ceva vreme și, în alt fel, dimensiunea interesului pe care o percep față de tema Mbappe cei neimplicați emoțional.

Așadar, despre Mbappe mai întâi. ”Bătrâna Doamnă”, ceva mai încolo. ”Decide-te odată!”, zice Marca de miercuri pe prima pagină, unde în mod normal ar fi trebuit să se afle ceva legat de meciul dintre Șahtior și Real Madrid. ”Că ne-ai zăpăcit și ne-am cam săturat”, ar fi trebuit probabil să fie continuarea titlului cu trimitere la Mbappe. O să spuneți că, într-un fel, și simpatizanții Madridului au oarece interes față de subiect după telenovela din ultimul an, ce l-a avut ca personaj principal pe Kylian, dar care nu s-a terminat deloc pe placul madrilenilor. E corect, dar mesajul celor de la ”Marca” e cumva al tuturor, atunci când vine vorba de ”șeptarul” PSG-ului.

Pentru cei care, poate, nu știu despre ce e vorba, marți, cu câteva ore înainte de un important PSG-Benfica, două surse media, ”RMC”, mai întâi, ”Le Parisien”, imediat după, veneau cu informația cum că Mbappe e tare supărat pe viață, pe viața de la PSG voiam să zic, și că vrea neapărat să plece de la Paris în iarnă. Hodoronc tronc așa, la nici 200 de zile după după ce anunțase că prelungește contractul cu PSG fiindcă, nu-i așa, Parisul e cel mai bun loc de pe pământ pentru el, mai ales de când la ”Parc des Princes” s-a instalat conducta de petro-dolari din Qatar ce pare a avea un singur buton, ”Open”, celălalt, ”Close”, nefiind necesar.

Înainte să comentăm ceva ce totuși nu prea poate fi comentat, fiind mai degrabă vorba de răsfăț de moment, trebuie menționat că ”RMC” și ”Le Parisien” au dat înaintea tuturor vestea că Mbappe rămâne la Paris, într-o perioadă când, la Madrid, alte surse, cu acces și informații, anunțau inclusiv ziua și ora când campionul mondial urma să fie prezentat pe ”Santiago Bernabeu”. În iunie, scriam tot aici despre presiunile incredibile la care a fost supus Mbappe, căci nu-i deloc simplu pentru un băiat de 23 de ani, venit totuși dintr-un ”banlieu” al Parisului, poate nu cel mai rău famat, dar departe de vreun ”arrondissement” bine cotat, nu-i deloc simplu deci să te caute și să te preseze doi șefi de stat în funcție, un fost șef de stat, un primar de oraș al luminilor și cine mai știe cine. E logic oarecum să te ia capul, cum se zice pe la noi, să te lași dus de un val ce-ți afectează clar nivelul emoțional și de înțelegere a realității. În același text de atunci comentam și o constatare a lui Florentino Perez: ”ăsta nu mai e Mbappe pe care am vrut noi să-l luăm!”.

CE MOTIVE ARE MBAPPE SĂ FIE SUPĂRAT?

Se zice că Mbappe e supărat că promisiunile ce i-au fost făcute n-au fost îndeplinite decât în parte. În partea cea mai consistentă au fost, îndrăznesc eu să fiu malițios, căci atunci când încearcă să bage cardul în bancomat domnul Kylian are, de fapt, nevoie de două bancomate, căci unul nu ajunge să prindă toate zerourile din conturile sale. Și pe parte administrativă, aș continua, vezi aducerea lui Luis Campos, care i-a supervizat explozia la Monaco, și readucerea lui Antero Henrique, cel care l-a transferat la Paris în 2017 și l-a convins să nu se ducă la Real Madrid, unde tripleta ”BBC” își consuma zilele de glorie. Pe parte fotbalistică însă, pesemne că mai puțin, iar asta îl doare acum pe Kylian. Căruia nu-i convine că în lot nu există un ”nouar” autentic, un pivot, și că trebuie să facă el munca asta deși nu-i place, că n-a putut fi determinat Lewandowski să renunțe la soarele Barcelonei pentru ”glamour”-ul de lângă Tour Eiffel, că la Haaland nici  măcar nu s-a încercat, că prietenii săi Dembele și Tchouameni nu i s-au alăturat și tot așa. Ce uită el să-și amintească e faptul că fără kilogramele de bani ce-i sunt furnizate în fiecare lună poate că ar fi fost mai simplu să se realizeze mutările amintite, căci fair-play-ul ăla financiar, impus de prietenul lui Khelaifi de la UEFA, dacă tot nu e respectat, măcar să nu fie batjocorit de-a dreptul. În plus, ar mai fi și problema Neymar, mai nou, zice-se, și problema Messi, care e mai apropiat de brazilian decât de el, cum de altfel sunt destul de mulți componenți ai vestiarului. Ceea ce pe parizianul Kylian îl cam doare.

Pe undeva, strict fotbalistic vorbind, poate că Mbappe are dreptate, căci el a dat și dă cel mai bun randament alături de un vârf de meserie, ce-i oferă libertate de mișcare și spațiu pentru sprinturi. Dar nu întotdeauna în viață faci ce vrei. Ideea asta a unei plecări în ianuarie nu e o utopie, e de-a dreptul SF, căci spre diferență de vară, acum Mbappe e sub contract. Iar qatarezii au arătat în dese rânduri că nu se clintesc atunci când consideră ei că le e afectată mândria, a se citi imaginea. ”Pușcăria de aur”, cum mai e numit clubul parizian, are un lacăt greu de deschis cu ifose.

În plus, care să fie clubul care să-și dorească astăzi să înregimenteze și aceste ifose, dincolo de kilogramele de bani de care am amintit și de, evident, valoarea incontestabilă a fotbalistului Mbappe? Mbbape ar avea nevoie, într-adevăr, de un club care să aibă o anvergură mai mare decât are el, ceea ce la Paris nu se întâmplă. Real Madrid, da, o are, dar e greu de crezut, spun cei care-l cunosc pe Florentino Perez cât e de orgolios, că tot afrontul din vară va fi șters cu buretele. Iar alte destinații (se aude de Liverpool) sunt la fel de improbabile. Astfel că, deocamdată, Kylian va trebui să-și mestece frustrările cu zerourile crocante de la finalul fiecărei luni. Din conturi.

CINE O MALTRATEAZĂ PE ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”?

Două vorbe acum și despre Juventus. O ”Bătrână Doamnă” maltratată, spuneam eu mai sus. Și care trece de la o criză la alta. Juventus arată exact așa, ca o doamnă bătrână, suferindă, sufocată de probleme, chinuită de amintiri, cu gândurile vraiște și aproape în depresie, plus alte simptome ce invită la un prognostic rezervat. O doamnă bătrână ce a încăput pe mâna unui medic ce pretindea, la vremea respectivă, că știe perfect tratamentul, dar care medic se lovește zilnic de o realitate pe care n-a anticipat-o și pentru care tratamentul nu funcționează.

Mulți se întreabă acum dacă Juventus era cu-adevărat în suferință când a fost readus Max Allegri. Și dacă nu cumva Pirlo avea mai multe argumente pentru a readuce imaginea tinerească a unei echipe subjugate atunci de personalitatea lui Cristiano Ronaldo. La fel de mulți se întreabă acum dacă nu cumva și Maurizio Sarrri a fost un pic nedreptățit atunci când a fost, destul de brutal, îndepărtat. Probabil însă că puțini din cei ce se întreabă astăzi lucrurile astea au strâmbat din nas când Allegri era reinstalat. La fel de probabil este că și Allegri era populat de cam multe certitudini atunci, deși perioada destul de lungă petrecută departe de fotbal ar fi trebuit să-i ofere și lui unele dubii. Din ce se vede, îi oferă doar unele carențe în înțelegerea situației.

În primul mandat, Juventus instaurase un soi de dictatură peste Serie A. Iar antrenorul a crezut că-i va merge și a doua oară. Între timp însă lotul torinezilor a coborât suficient de mult pe scara valorică, iar Allegri a rămas țintuit în mrejele unui trecut glorios și n-a reușit să se adapteze la noua realitate. În care doamna sa bătrână nu mai intimidează, se dezintegrează la primul moment de dificultate și poate fi lesne maltratată de adversari pe care altădată i-ar fi depășit cu ușurință. Totuși, cum să pierzi, tu Juventus, în fața unei echipe din Israel?! Cât despre forța grupului, la Juve ea pare că nu există, de vreme ce echipa se dezintegrează la primul moment de dificultate.

”Fino alla fine?”, era duminică titlul de pe prima pagină din ”Tuttosport”, după eșecul cu Milan. Ziarul e suficient de apropiat de Juventus și cu destulă influență la Continassa pentru ca semnul de întrebare adăugat la cunoscutul motto al grupării torineze să nu aibă toate șansele să se transforme într-unul de exclamare. ”Rușinea nu e de ajuns”, e titlul din același ”Tuttosport”, după eșecul jenant din Israel, iar trimiterea e clară. Deocamdată pe Allegri îl salvează situația financiară delicată a clubului, contractul ”beton” pe care și l-a creionat (se zice că ar trebui să primească, el și staff-ul, compensații de vreo 40 de milioane) și dificultățile de a găsi un înlocuitor pe măsură. De Zerbi, am tot spus, poate că era o soluție, dar uite că Brighton a reprezentat o tentație mai mare. O posibilă eliminare din Europa (din Champions League e aproape bifată) ar putea grăbi lucrurile în direcția dorită, zice-se, doar de Nedved, mai ales că va veni atunci și pauza de o lună și ceva din pricina Mondialului. Iar din cele trei cuvinte ale respectivului slogan să rămână doar unul: ”Fine”. Mai rămâne însă o dilemă: Cine?

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *