Editorial | Antal Putinica
A fost ziua de naștere a lui Casey Stoner. În micimea mea de om caduc, am uitat. Am trecut peste 16 octombrie senin ca o noapte de toamnă. Când am realizat omisiunea (mult prea târziu, recunosc) am încercat imediat să îmi găsesc scuze: pandemie, program încărcat, muncă non-stop și stres. Mult stres!
Deh, sunt atât de multe care se întâmplă la nivel global, lucruri care ne afectează pe toți în aceeași măsură, încât nu am avut timp și de alte gânduri. Așa mi-am spus, liniștit, plecând la culcare.
Ar fi funcționat pentru un om normal, cred. Dar nu pentru unul care se declară răspicat fan al lui Casey Stoner.
Cu rușine picurată în cerneala virtuală a online-ului, îmi cer scuze. Mai întâi față de Casey și apoi față de voi. Să mă iert pe mine va dura un timp.
L-am văzut, cu adevărat, pe Casey abia în 2005. Și atunci pentru că eram absolut uimit de Dani Pedrosa, pe care îl urmăream cu interes, iar australianul devenise principalul său rival la titlu. În anul de debut in clasă! Mi-a plăcut stilul său, agresiv, chiar dacă la 250 cc pe atunci nu avea parte de o motocicletă de uzină.
I-am dat Cezarului ce e al Cezarului și m-am reîntors la micuțul meu samurai. Ce știam eu!
Lucio Cechinello, șeful său, știa însă multe despre Casey. Văzuse lucind diamantul, acoperit de pământul din Queensland din care a fost scos. Și a pariat pe australian. A făcut o echipă mică, cu o singură motocicletă, pe care a înscris-o în anul imediat următor la clasa regina. Și BOOOM! În primul său start la MotoGP, Casey Stoner a plecat pe Jerez de pe locul 15 și a terminat pe 6. În fața lui Rossi!
Putea fi o minune care să țină doar 3 zile, cum se spune, însă weekendul spaniol a fost urmat de alte reușite. Imediat a venit Losail, unde Stoner a terminat pe un loc mai bun, 5 – tot în puncte, aducând team-ului LCR un debut istoric prin uluitorul pole obținut la doar al doilea start MotoGP.
Însă confirmarea avea să se întâmple pe un circuit dificil, periculos: Istanbul Park. Aș fi vrut să fiu printre cei 38.123 de spectatori, aș fi vrut să fiu acolo, parte din momentul istoric al motomondialului. Pe grilă erau nume sonore: Capirossi (lider în clasamentul general), Pedrosa (adversarul său din clasa 250), Gibernau și Tamada, regretatul Nicky Hayden, Elias, Vermeulen, americanii Roberts jr și Edwards, Checa și John Hopkins. Și Rossi, marele Vale, campionul en titre!
Văd și acum, cu ochii minții, cursa. Plouase întregul week-end însă, ca prin minune, nu s-a întâmplat și la momentul startului. Chris Vermeulen, pe Suzuki-ul Rizla cu numărul 71, era la primul pole din carieră. Alături de el, în linia întâi, Nicky Hayden pentru Honda HRC și Sete Gibernau pentru Ducati Marlboro.
Stoner era în urma conaționalului său aflat în pole, pe aceeași coloană, însă două linii mai în spate, pe 7. A luat un start curajos și era cât pe ce să depășească, pe exteriorul primului viraj de stânga, 4 dintr-o lovitură. A fost însă cerebral și s-a mulțumit doar cu 2 locuri câștigate.
Nu a stat însă pe 5 prea mult timp. A urcat pe 4 la finele primului tur și apoi a început să-și studieze adversarii. Precum Spartacus, i-a învins pe rând. Mai întâi Vermeulen. Apoi Hopkins, cu care a avut mai mult de furcă. Când a ajuns pe locul secund, în turul 7, era la 2 secunde de liderul Gibernau. Iar bestia Ducati avea top speed-ul pe linia dreaptă cu 15 km/h în plus față de Honda lui Stoner!
Hayden, pe Honda de uzina, revine pe 2 și îl implică pe Casey într-un duel care îl face să piardă timp. Însă nimeni nu pare să aibă mai mult curaj pe virajele încă verzi, cu asfalt spălat de ploaie. Nici măcar Rossi! Il Dottore încearcă și el, dar greșește și pierde timp și locuri.
Sar direct la finalul celor 22 de tururi, când Casey preluase din nou conducerea. Fuge ca vântul, lipit de rezervorul motocicletei sale, însă Marco Melandri este ca o umbră și, pe linia dreaptă, înaintea șicanei finale, în ultimul tur, italianul îl depășește la aspirație. Final dramatic! Casey ratează astfel prima sa victorie, care avea să vină abia anul următor, însă după primele 3 curse ale anului era în fața lui Rossi în clasamentul general: Stoner 41p vs Rossi 27p.
Acea zi întunecată din primăvara lui 2006 m-a făcut să “mă lipesc” definitiv de Casey Stoner.
A urmat apoi anul de grație 2007. Magnificul Casey Stoner îmblânzește bestia roșie Ducati și aduce scuderiei primul și singurul titlu mondial. Este îmblânzit la rândul său de Adriana Tuchyna, pe care o ia de soție imediat cum aceasta a împlinit 18 ani. Dragostea adolescentină, la prima vedere, s-a transformat într-o familie minunată, cu 2 fetițe care îi calcă pe urmele de motocicleta lui Casey.
Alessandra, fata cea mare, este născută în aceeași zi cu Valentino Rossi: pe 16 februarie.
Am scris data trecută despre Rossi. A avut puține în comun cu Stoner, în afara titlurilor de campion. Însă amândoi au fost rideri pur sânge, de școală veche. Amândoi iubeau motorul în 2 timpi, sălbatec, mândru și neiertător. Stoner s-a retras când motociclismul nu i-a mai adus satisfacții, Rossi abia acum întemeiază o familie.
Și nici că se putea o întâmplare mai fericită! După “Grazie Vale!”, un “La Mulți Ani, Casey!”. Într-o succesiune absolut accidentală (nu cred în coincidențe), am scris, pe rând, despre cel mai valoros pilot al tuturor timpurilor, alături de cel mai rapid motociclist din istorie.
Statui ce se sprijină una pe alta și își dau tărie, istoric vorbind, precum coloanele dintr-un templu minoic.