EDITORIAL, EDITORIAL ANTAL PUTINICA

GRAZIE VALE!

Foto: Facebook Valentino Rossi

Editorial | Antal Putinica

Nu îmi vine să cred! Valentino Rossi, “The Eternal”, super eroul adolescenței mele, va părăsi MotoGP-ul. Știu că a făcut anunțul în august, însă vă spun sincer că abia acum am realizat cu adevărat ce se va întâmpla. A trebuit să fie cursa de pe Misano că să pot înțelege. Și sunt trist. 

La 42 de ani împliniți în februarie, Rossifumi se poate lăuda cu o viață împlinită. Una din care a dedicat mai bine de un sfert de veac motomondialului (campionii ultimilor 2 ani, Joan Mir și Fabio Quartararo, nu erau născuți în 1996, când Vale debuta la 125 cc!). 

În weekendul trecut, Il Dottore a prescris pentru ultima oară rețete acasă, pe Misano. 

Țărmul însorit al Adriaticii cu a sa Riviera di Rimini este locul unde a copilărit, unde s-a întrecut prima dată gonind spre plajă pe scuter. Ceea ce face din circuitul Misano Adriatico (acum Misano World Circuit Marco Simoncelli) locul cel mai apropiat de casa părintească din Tavullia. Aici, sub soarele blând al verii, s-a transformat Valentino în copilul sprințar și vesel ce urma să își păstreze până astăzi inocența și plăcerea de a se întrece cu tot restul lumii.

De ani buni Vale este întrebat când se va retrage. Unii au spus că trebuia să o facă demult, în 2017, după ultima sa victorie. Alții la finele lui 2018, când a terminat din nou sezonul în primii trei. Sau poate în 2019 când drumul său alături de echipa de uzină Yamaha se apropia inevitabil de sfârșit. 

N-a fost nici 2020, anul pandemiei coronavirus, când Rossi a semnat în condică cel mai slab sezon al carierei: locul 15.

Este important să știi când s-a terminat, când e momentul să te retragi. Însă lui Vale, trebuie să înțelegem, îi curge benzină prin vene. Se trezește dimineața în sunetul motorului și îi deranjează pe toți seara târziu când își bagă motoreta înapoi în garaj.

Viața lui începe și se termină cu motociclismul. Nu a putut face acest pas în civilie, nu a fost pregătit. Sincer, nici nu cred că e pregătit să o facă! Dar a fost nevoie de această perioadă suficient de lungă pentru a se obișnui măcar cu ideea. Și până la urmă s-a hotărât.

Iar după comunicatul de la începutul lui august, din Austria, zâmbetul inconfundabil a revenit pe fata Doctorului. Cel puțin mie așa mi se pare. Masca încordată a dispărut, cârlionții parcă sunt mai rebeli ca oricând, încadrând ovalul feței. Ochii mai șugubeți! O greutate i-a fost luată în sfârșit de pe suflet iar acum Rossi a redevenit poznașul, năzdrăvanul pe care l-am iubit cu toții. 

Suntem la final de octombrie 2021, o lună obișnuită din viața lui Valentino Rossi, am putea spune. Eu mă îndoiesc, cred că este o lună împlinită. A aflat că va deveni tătic, a sărbătorit alături de iubită ziua ei de naștere (Francesca Sofia Novello a împlinit 28 de anișori pe 13 octombrie) și a concurat din nou acasă. Pentru ultima dată! 

Din aceasta săptămână, Vale mai poate ieși pe Riviera di Rimini doar cum o făcea odată, în tinerețe, cu scuterul. 

Italia întreagă l-a așteptat pe Misano weekendul trecut, în antepenultima etapă din sezon, pentru a-și lua rămas bun. Tribunele au fost îmbrăcate în galben, aerul a fost poleit de fumigenele din tribune. Galben, galben și iar galben, cât vedeai cu ochii! 

Mesajul, unul simplu, firesc ca mersul pe 2 roti al lui Rossi: “GRAZIE VALE!” .

Impresionat, Valentino a fost mai stânjenit ca niciodată. În drumul său obișnuit spre tribune și-a simțit picioarele ca de plumb. A fost, poate, afectat și de faptul că nu mai putea sărbători victorii, ca altădată. Acesta nu era un moment al bucuriei, era unul al capătului de drum.

Dar tifosi din întreaga lume nu aveau nevoie de triumf sau premii: voiau doar să fie acolo, pentru el. Era felul lor de a spune: te iubim! 

În Tavullia au răsunat clopotele ca pentru victorie, ca în vremurile bune în care părintele Cesare Stefani îi anunța pe toți că Rossi a câștigat din nou, făcând să răsune turnul bisericii San Lorenzo. Părintele a trecut în neființă acum 3 ani, dar obiceiul a rămas. Iar lumea a ieșit în strada, strângându-se în brațe cu lacrimi în ochi. 

Micul orășel pus pe hartă de Rossi va redeveni comuna anonimă ascunsă printre dealurile însorite ale provinciei Pesaro e Urbino. Dar Rossi și-a promis că în următorii ani, Tavullia va redeveni importantă prin centrul de manufacturare și Academia VR46, pe care le-a deschis de curând. 

Am fost acolo și am văzut cu ochii mei: Rossi are într-adevăr locul său de parcare, marcat 46, în fața sediului!

Drumul lui Valentino Rossi este deja altul, chiar dacă mai are 2 starturi în sezonul actual MotoGP. Gândul său se îndreaptă și în afara circuitelor moto. Dar indiferent de câte ori va câștiga Raliul Monza sau chiar dacă se va duce la Le Mans, pentru noi Valentino Rossi rămâne vrăjitorul pe 2 roți.

Acel talent uriaș despre care tatăl său spunea că s-a născut pe șaua unei motociclete. Dar asta e cu adevărat o legendă! Una minunată, de povestit nepoților!

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *