Editorial | Antal Putinica
Am și eu un vis. Nu este înălțător precum cel al lui Martin Luther King Jr. (nici nu îndrăznesc o comparație!), nu își propune să schimbe lumea sau măcar statutele sociale. Nu! Departe de mine gândul, deși mi-aș dori să inspire, măcar o idee, la acțiune. Eu vreau să avem o zi, internațională dacă se poate, a piloților de curse. De ce? Simplu, pentru că nu există una!
Există o zi a șoferilor. Mă rog, începută ca ziua transportatorului auto (cu referire la șoferii de camioane, nicidecum la UBER-iști sau BOLT-nauți, din simplul motiv că nu prea existau în anii ‘70). Dar nu putem “ascunde” în spatele unui termen englezit tot efortul minunaților eroi din cursele auto. Ei sunt “drivers” doar pentru o mică parte a lumii, pentru noi sunt piloți.
Dar de unde atâta înverșunare, veți întreba? Pur și simplu, așa m-am trezit într-o dimineața! Cu visul acesta în minte, hotărât să fac ceva.
În primul rând, acea zi a șoferilor despre care am pomenit nici măcar nu este unitară. A fost ea stabilită, internațional, undeva pe final de octombrie, dar alte state (precoce în această direcție) au rămas cu vechile date de decembrie. Deci, unisonul nu este atins nici măcar aici. Și sunt nu mai puțin de 2 miliarde de conducători auto/transportatori în lume! (Zic și eu, pentru că nu există un număr clar, ci numai estimări! Dar când ai națiuni cu 75-80% din populație cu carnet de conducere auto, atunci îmi pot imagina un astfel de total).
Poate că unde’s mulți, puterea crește … dar consensul nu sporește. Lumea piloților este infinit mai mică. Nascar este competiția care a oferit cele mai multe licențe, istoric vorbind: aproape 10.000. În rest, piloții de curse pot fi numărați pe degete (evident, o figură de stil, apropiată însă de adevăr atunci când vine vorba despre piloți aflați în activitate).
Să luăm F1, cu tot cu serii suport: 20+22+30 = 72 de piloți. Adăugăm și Porsche SuperCup, punem la socoteală și 2-3 rezerve si VIP-uri, hai fie și F1 Academy. Încă 50, probabil! Asta înseamnă un total de 135, cu marjă mare. WEC are un număr dublu, pe întreg sezonul, cu toate permutările posibile. Și putem continua astfel până la nivel de F4, serii naționale. Aducem și kartistii. Unde credeți că ajungem?!
Poate că în lumea vitezei se trăiește multe prea intens pentru a se găsi timp de irosit într-o astfel de inițiativă. Sunt de acord! Dar haideți să facem noi acest pas, pentru ei. Pentru eroii noștri!
E greu să impui, de la prima încercare, o sărbătoare eveniment la nivel mondial. Dar putem începe la noi, în țărișoara noastră mică. Odată bulgarele rostogolit la vale, se poate transforma rapid într-o avalanșă. Avalanșa noastră!
Eu m-am gândit deja la o dată în calendar. Evident, criteriile au fost personale și subiective față de motorsport. Sunt născut în luna mai, luna florilor. Lună care conține 2 din cele mai mari sărbători ale motorsportului global: Monaco GP și Indy 500. Iar pilotul meu favorit a fost Ayrton Senna. Îmbinând aceste elemente, m-am gândit la 5 mai, ziua în care a fost îngropat Magicianul.
Fac obișnuita paranteză. Nu știu dacă ați văzut înmormântarea lui Ayrton, cred că mai este încă pe youtube. De fiecare dată când revăd acel montaj, îmi dau lacrimile. De fiecare dată! Nu mă ascund, până la urmă și bărbații plâng câteodată.
Se spune că a fost cel mai mare cortegiu funerar din istoria lumii. Funeraliile lui Senna au început, acasă în Brazilia, pe 4 mai. Peste 4.000.000 de oameni l-au condus pe ultimul drum, spre locul de veci din parcul cimitir Morumbi, din São Paulo. Au venit oameni simpli, inspirați de efortul lui Ayrton de a pune Brazilia pe harta lumii, de a o scoate din sărăcie. Au venit mânați de emoție justă, nicidecum pentru spectacol.
Poate că atunci, vibrația lumii s-a schimbat, fie și pentru o clipă, într-una pozitivă. Eu rezonez și acum.
Nu a fost circ, nu a fost fanfaronadă. Brazilienii ne-au arătat cum să fim demni, chiar și în clipe dureroase. Iar mulțimea de oameni nu s-a călcat în picioare, ca la moaștele vreunui sfânt, ce se cer a fi pupate. S-a suferit în tăcere iar pe fețele unora se putea citi chiar debusolarea, nu numai tristețea.
Poate că acum e rândul nostru să spunem lumii ce înseamnă a fi român. Și să visam cu ochii deschiși, fără teamă.
“Românul vorbește < românește> ; ce are la inimă are și în gură, și ce spune e limpede spus” – George Coșbuc, în revista Vatra, 1895, rubrica “Vorba ăluia”. Îmi imaginez că știa el, Coșbuc, ce știa. Prea le zicea din suflet!
Hai să întoarcem acel “Driver of the Day” atât de comun, și să milităm pentru “Day of the (Race) Drivers”. Îmi doresc o zi a piloților de curse, pe 5 mai. Voi, nu?