NEWS

Wimbledon: Djokovic, calificat pentru a şasea oară în finală

Principal favorit şi totodată deţinător al titlului, Novak Djokovic a rezistat asaltului lansat de outsiderul spaniol Roberto Bautista Agut, pe care l-a învins în patru seturi şi s-a calificat în finala turneului de la Wimbledon. Meci programat duminică şi în care îl va înfrunta pe câştigătorul dintre Roger Federer şi Rafa Nadal.

Fapt remarcabil, victoria cu 6-2, 4-6, 6-3, 6-2, după trei ore fără zece minute, a reprezentat al 12-lea succes al sârbului în ultimele 13 semifinale de mare şlem, iar triumful îi va permite să aspire la un al cincilea titlu la Wimbledon şi la un al 16-lea de mare şlem.

Djokovic a câştigat primul set relativ lejer, pentru ca apoi să se vadă contrat de cel de-al 23-lea favorit, Bautista Agut, jucător aflat în premieră într-o semifinală de mare şlem şi încurajat de victoriile în precedentele două meciuri directe. Acesta a servit mai bine şi a profitat de pe urma unor erori neobişnuite, comise de marele favorit.

Jocul s-a încins după un schimb de mingi extraordinar, care a durat 45 de lovituri, în ghemul al şaselea din setul trei, pe care Djokovic l-a câştigat pe serviciul advers, după care a preluat controlul total asupra meciului.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *