EDITORIAL, EDITORIAL ANTAL PUTINICA

VINE PRIMĂVARA ȘI ODATĂ CU EA F1

Foto: Facebook Lewis Hamilton

Editorial | Antal Putinica

Ce cadou mai frumos, de Mărțișor, puteau primi fetele, altul decât startul sezonului de Formula 1?! Și spun asta uitându-mă la audiențe: din momentul în care a apărut “Drive to Survive” și mulți din tinerii piloți au devenit adevărate vedete social media, proporția majoritară a publicului telespectator este feminină. Greu de crezut acum 10 ani! Iar startul sezonului vine în primul weekend de martie, înfășurat într-un șnur roșu și alb, așa cum se cuvine. Dar nu din cauza mărțișorului în sine ci datorită culorilor de pe drapelul din Bahrain.

Știu, primăvara astronomică, “adevărată”, începe pe 20 martie, de echinocțiu. Însă calendaristic (mai ales dacă ne uităm afară, la ghioceii înfloriți) ne-am obișnuit să trecem la haine mai lejere de 1 martie. Așa că nu încerc să rup “tradiția” chiar acum.

Începem devreme în an, nu am mai ieșit pe circuite atât de primăvăratec din 2002 – Australia, 3 martie, cu victoria lui Michael Schumacher (care avea să iasă și campion mondial în acel an, cu Ferrari). Nimic nu se compară însă cu startul sezonului ’65, care s-a dat chiar pe 1 ianuarie. Nu știați?! Chiar a fost un GP al Formulei 1 (2 de fapt, ambele în același loc), în era modernă, care s-a întâmplat fix în prima zi a anului. Pe circuitul Prince George din Africa de Sud, din zona de est a Cape Province, Jim Clark a trebuit să își limpezească mintea după noaptea de An Nou, a plecat din pole și a câștigat la volanul Lotusului cu numărul 33 (vă spune ceva numărul?). 

Apropo de 33, fac obișnuita paranteză și vin cu o precizare: Max Verstappen nu a câștigat niciodată, de la sosirea sa în F1 (2015), prima cursă din an. Cumva, e de bine! De ce? Pentru că o statistică spune că din 2017 și până anul trecut, cel ce a câștigat primul Grand Prixul al anului nu a ieșit campion (Vettel ’17 și ’18, Bottas ’19 și ‘20, Hamilton ’21 și Leclerc ’22).

Revenind la 1 ianuarie 1965, consider că pe atunci erau alte vremuri. La propriu! Jim Clark a fost cel mai rapid în calificări, în urma cărora 20 de piloți din cei 34 înscriși au ajuns pe grila de start a acestui GP al Africii de Sud. Britanicul a câștigat cursa, cum de altfel a făcut-o de fiecare dată în acel sezon, atunci când a terminat. S-a întâmplat în 6 ocazii din 10 și, firesc, Clark a ieșit campion mondial. A fost al doilea și ultimul titlu mondial al celui ce avea să piară 3 ani mai târziu, pe Hockenheim, într-o cursă de F2. Culmea, ultima victorie din cariera lui Jim Clark a venit tot în Africa de Sud, în acel fatidic 1968, și tot pe 1 ianuarie. Însă pe un alt circuit, Kyalami, ce ar putea fi resuscitat de F1 actuală.

În 2023 s-a dorit un sezon cu 24 de curse. În glumă spun, cred că am rămas cu 23 ca să fim în ton cu anul calendaristic (așa cum 2022 a avut 22 de Grand Prix-uri). Iar primul test adevărat va fi cel de pe 5 martie. Sakhir este un circuit rapid, cu multiple zone DRS și oportunități de depășire, pe care piloții s-au antrenat deja în testele efectuate acum câteva zile. Nu știu dacă reperele sunt corecte (unii au ascuns adevăratele performanțe în timp ce alții au ales să ruleze numai cu rezervorul plin, ceea ce a afectat serios timpii pe tur), însă Red Bull pare mai pregătită ca în martie 2022. Nu avem cum să uităm startul fantastic de an trecut pe care l-a avut Ferrari, ce a compus conform noului regulament cea mai frumoasă mașină din ultimele 3-4 decenii. După primele 3 runde, Charles Leclerc conducea confortabil în clasament cu 71 de puncte (2 victorii și un loc 2) în timp ce Max Verstappen nici că se vedea în urmă, iar Red Bull era pe 3 la constructori după Ferrari și Mercedes. Situație răsturnată neverosimil 3 curse mai târziu, în Spania, când “Leul olandez” și Red Bull au preluat frâiele în drum spre titlurile mondiale câștigate prematur.

Mai pregătită este însă și Ferrari, acum cu un șef nou, Frédéric Vasseur, și cu un strateg nou (slavă cerului că am scăpat de Iñaki Rueda!). În plus, Charles și Carlos nu se vor mai pierde atât de ușor cu firea, la primele victorii. Sezonul trecut a lăsat cicatrici încă nevindecate.

Marele semn de întrebare rămâne Mercedes. Fosta campioană a păstrat aerodinamica aceea unică ce le-a creat atât de multe probleme anul trecut. Insistă pe soluția sidepod-urilor “zero”, camuflate, cu un calcul diferit de efect de sol față de adversari. Dacă au reușit, într-adevăr, să elimine acel mers “săltăreț”, atunci poate fi mașina unui campion mondial. Pe de altă parte, Lewis Hamilton (al cărui contract expiră la finele acestui an) întârzie să semneze o prelungire. Probabil, a condiționat continuarea funcție de rezultatele din primele curse. 

Sunt sigur că Hamilton își dorește al 8-lea titlu mondial, dar nu cu orice preț. Mai ales după cele întâmplate anul trecut.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *