VARA AGITATĂ A BĂNCILOR

Editorial | Andrei Niculescu

Mai rar o asemenea vară cu atât de multe mișcări de trupe în zona băncilor tehnice. Eu unul nu-mi amintesc să fi văzut atât de multe cluburi importante, coloși ai fotbalului mondial, care să-și schimbe antrenorul în același timp. Posibil să mă înșel și aștept să fiu contrazis, la fel cum aștept să fiu contrazis, cu argumente, în ceea ce voi scrie mai departe. Barcelona, Liverpool, Bayern, Milan, Juventus, Chelsea sunt, toate, grupări foarte puternice, cu istorie și trofee, cu zeci de milioane de fani ce urmăresc și analizează tot ce se întâmplă. S-ar putea adăuga pe această listă Manchester United, unde câștigarea Cupei Angliei pare că mai mult încurcă decît ajută, aș putea adăuga pe lista de mai sus și pe Napoli sau Marseille, implicate și ele în schimbări de ordin tehnic.

SURPRIZA DE LA BAYERN

Dintre toate, cea mai surprinzătoare mutare mi se pare cea făcută de Bayern. Să ne înțelegem, Vincent Kompany pare un tip cu idei foarte clare și cu un stil de joc ce ar putea prinde pe ”Allianz Arena”, e posibil (îndrăznesc să spun chiar probabil) să aibă succes în Bundesliga, însă numirea lui tot surprinzătoare rămâne. Să aduci tu Bayern, un colos al fotbalului mondial așa cum ziceam mai sus, antrenorul lui Burnley să admitem că poate fi o variantă. Dacă Burnley ar fi realizat ceva deosebit în sezonul de dinainte, ceva gen Brighton în trecut, ori Bologna azi. Să aduci antrenorul care a retrogradat pe Burnley mi se pare ciudat și-mi sună a ușoară disperare. Ba să mai și plătești pentru el 12 milioane, în condițiile în care, scrie ”Bild”, bavarezii au facturat 62 de millioane de euro după plecarea lui Hansi Flick doar pentru a achita clauzele de eliberare ale tehnicienilor doriți și, mai apoi, daunele pentru demiterea lor. Hansi Flick a plecat, să nu uităm, în 2021, nu acum un deceniu.

Guardiola a vorbit foarte frumos despre Kompany. L-a avut elev, e pe undeva normal, chit că l-a bătut de l-a zvântat în meciurile directe (6-0, 3-0, 3-1). Pep e bun în rolul ăsta de promoter, căci el l-a scos în față pe De Zerbi, mai apoi pe Postecoglu după ce a jucat un ”amical” cu el, pe Graham Potter de asemenea, pe Motta, acum pe Kompany. Despre Enzo Maresca, fostul său asistent, n-a apucat încă să zică nimic, dar pare-se că cei de la Chelsea îi citesc deja gândurile de vreme ce se gândesc să-l pună pe italianul ce a promovat cu Leicester în locul lui Pochettino. Kompany pare, spuneam, un antrenor pregătit, însă vestiarul lui Bayern n-are în comun cu cel al lui Burnley decât prima literă. E nevoie de multă personalitate și multă știință pentru a te impune într-un asemenea context și-n fața unor asemenea jucători, pe care-i câștigi cu metode, nu urlând la ei sau ținându-i în teroare. Bundesliga e însă un campionat numai bun pentru un tehnician cu spirit ofensiv, așa cum a arătat la Burnley că e fostul fundaș belgian, astfel că, după surpriza inițială, e bine să lăsăm lucrurile să evolueze înainte să ne grăbim cu concluzii.

LIVERPOOL ȘI PAGINA DE DUPĂ KLOPP

Imediat după Bayern în această zonă a numirilor surpriză mi se pare că ar veni Liverpool. Din nou, e părerea mea și aștept să fiu contrazis cu argumente. Arne Slot în locul lui Jurgen Klopp e o mutare cel puțin riscantă fiindcă Liverpool de azi este, grație lui Klopp, altceva decât echipa de dinaintea tehnicianului german. La fel și vestiarul său, insist pe tema asta a vestiarului, căci e foarte importantă, unde se regăsesc destui campioni ori câștigători de Champions League, fotbaliști cu salarii mari și caractere tari. Aș adăuga, iar aspectul ăsta s-ar putea regăsi și-n cazul lui Kompany la Bayern, un alt stil administrativ, de conducători, diferit față de Feyenoord. 

Liverpool se regăsește azi în situația în care au fost Manchester United și Arsenal, după plecările lui Sir Alex și Wenger. Și-n care se va regăsi City, atunci când Guardiola va decide să plece (nu neapărat în vara viitoare, să nu ne luăm imediat după fenta propusă de el). Mai exact cum să dai pagina și ce scrii acolo după rândurile așternute în manieră glorioasă de cei de dinainte. În acest context, numirea lui Slot pare o decizie coerentă și studiată, dar țin să vă reamintesc că la fel a fost și cu David Moyes la United sau Unai Emery la Arsenal (Unai avea în palmares, la momentul numirii, 3 trofee Europa League și un titlu de campion al Franței). Studiată din punct de vedere al fotbalului propus de Feyenoord în ultimii ani, pressing, intensitate, tranziții rapide, ce ar trebui, în principiu, să se suprapună peste moștenirea lăsată de Jurgen Klopp, cu care se aseamănă și din punct de vedere al abilității de comunicator. În principiu.

Slot vine în bagaj cu un titlu de campion al Olandei și o Cupă în aceeași țară. Plus o finală pierdută de Europa League. Puțin, foarte puțin, vorba filmului, ar putea spune unii suporteri ai ”cormoranilor” ce poate ar fi vrut ca-n locul lui Klopp să fie instalat un nume mai cu greutate. În plus, Slot a fost desemnat de două ori antrenorul anului în Eredivisie, la fel însă ca Ten Hag, cu care e inevitabil să faci comparații. Un Ten Hag care, spre deosebire de Slot, are în Olanda un palmares mult mai stufos la Ajax, completat și de excelentele prestații ale echipei în Champions League, în două etape. La ce i-a folosit acest CV lui Ten Hag în momentul în care a aterizat pe ”Old Trafford”? 

Întrebarea e simplă: vor avea șefii lui Liverpool și fanii de pe ”Anfield” aceeași răbdare cu Slot precum au avut-o cu Klopp? Vor închide ei ochii la eventualele sincope ale echipei? Ca și-n cazul lui Bayerm și la Liverpool e un mic salt în necunoscut.

JUVENTUS ȘI RISCUL ASUMAT DE MOTTA

Ajung acum la Juventus. Instalarea lui Thiago Motta nu e deloc surprinzătoare, căci ”Bătrâna Doamnă” a sedus un chipeș antrenor pe care puseseră ochii și alte pretendente. A se citi alte cluburi. Despărțirea de Allegri era inevitabilă, mai ales că el reprezenta, într-un fel, o legătură deloc dorită cu perioada Agnelli-Nedved. Din acest punct de vedere, Juventus s-a mișcat repede și bine, deși mulți ar fi vrut un antrenor cu un nume mai greu și, eventual, legat de trecutul glorios al clubului. Gen Zidane, eventual Deschamps, de ce nu Conte. 

Mișcarea e însă riscantă și pentru Juve, dar și pentru Motta. Și asta pentru că gruparea torineză n-a dat semne în ultimii ani că ar dori să iasă din mentalitatea jocului la rezultat în detrimentul spectacolului, mai mult pe forță și mușchi decât pe glezne și fente. Au încercat Sarri și Pirlo, însă au fost dați repede deoparte. Motta a propus la Bologna un fotbal extrem de atractiv, însă va putea face asta și la Juventus? Și, mai ales, cât de repede va putea pune-n practică această schimbare, ținând cont că jucătorii nu prea au profilul celor de la Bologna, lotul fiind construit pe linia ultimilor ani. Spre deosebire de Xabi Alonso, Motta s-a urcat în primul tren ce i-a ieșit în cale, fără să mai stea să ducă la capăt, a se citi în Champions League, munca de la Bologna. Și-a asumat un risc pe care Xabi Alonso l-a driblat, căci dacă mă întrebam câtă răbdare vor avea cei de la Liverpool cu Arne Slot nu pot să fac același lucru și-n cazul lui Juventus, căci știu că acest cuvânt în Italia nu prea e folosit.

BARCELONA A DUS OMUL CE I-A PORNIT DEZASTRUL

Termin acest grupaj cu Barcelona. La care situația e un pic diferită. Aducerea lui Hansi Flick în locul lui Xavi nu poate fi percepută decât ca un pas înainte, căci experiența și palmaresul lui Flick îndrumă spre asta. La Barcelona putem vorbi, eventual, despre felul în care a fost tratat Xavi și despre imaginea de-a dreptul distrusă a președintelui Laporta. Pe care nimeni nu-l va mai putea crede un om serios după ce demite un antrenor cu care se pupase cu două săptămâni înainte, după ce-l convinsese să nu-și dea o demisie de onoare, așa cum se face la un club ca Barcelona sau Real Madrid în lipsa flagrantă a rezultatelor. Apropo de asta, crede cineva că dacă Ancelotti nu câștigă nimic în sezonul viitor, trage din greu să termine pe doi în campionat și iese din Ligă și din Cupă în ”sferturi”, mai stă pe ”Bernabeu” în anul ce vine doar prin prisma trecutului? Vă spun eu că nu.

Venirea lui Flick a fost frumos îmbrăcată mediatic. Cel ce a dezmembrat practic Barcelona cu acel 8-2 din 2020, împingând clubul spre dezastrul de azi, vine să pună umărul la reconstrucție. Numirea lui e la fel de riscantă, căci după perioada Bayern rezultatele au întârziat să apară. În plus e străin, nu vorbește încă spaniola și aterizează direct într-un context instituțional ce nu-l avantajează. E reprezentat de Pini Zahavi, un impresar influent și bun prieten cu Laporta, însă va trebui să lucreze cu Deco, omul celuilalt reprezentant influent, Jorge Mendes, și el bun prieten cu Laporta. Iar orice încercare de a compara Barcelona de azi cu Bayern-ul de acum 4 ani e de-a dreptul o prostie, e de ajuns doar să încercăm asta cu Lewandowski și ne oprim. 

UNITED, CHELSEA, MILAN, URMĂTOARELE PE LISTĂ

 În zilele următoare ar trebui să știm ce se va întâmpla la Manchester United, la Chelsea, la Milan, la Napoli și tot așa. Cât îl va ajuta Cupa Angliei pe Ten Hag vom vedea, va putea un trofeu să șteargă urmele haosului dintr-un întreg sezon? Cât despre Chelsea, să-l dai afară pe Pochettino tocmai când stabilizase oarecum situația, pe motiv că n-are personalitate de învingător, dar să vrei să pui un fost secund al lui Guardiola ce a promovat pe Leicester mi se pare completa definiție a dezastrului instituțional. Cât despre Milan, unde se aude că ar veni Fonseca, am la fel de multe semne de întrebare. Plus o observație, personală de data asta. Fonseca a venit la Șahtior imediat după Mircea Lucescu. Ce performanțe colosale a avut el la Șahtior care să-i recomande traseul următor, la Roma, Lille, acum, eventual, la Milan? Spre deosebire de Lucescu, normal. Care, să nu uităm, a câștigat un trofeu european și a fost pe punctul să bată-n Supercupă fantastica Barcelonă a lui Pep. 

P.S 

V-am sfătuit mai sus să nu vă luați după fenta lui Guardiola, apropo de plecarea lui, anunțată de toată lumea pentru vara viitoare. Sursa citată e ”Daily Mail”, însă eu am citit articolul de 3 ori și n-am găsit nimic sigur acolo, e doar opinia autorului care crede, cu argumente coerente, că Pep își dorește să plece în 2025. Dar asta crede el. Guardiola și-a mai dorit de cel puțin două ori să fac asta și a fost întors. Mi se pare altceva la mijloc acolo, dar mai avem timp să vorbim pe acest subiect.