Editorial, Editorial Andrei Niculescu

ULTIMUL TANGO A ÎNCEPUT CU UN PAS FALS

Foto: Facebook FIFA

Editorial | Andrei Niculescu

”Favoritele nu prea câștigă Mondiale”, zicea Lionel Scaloni cu o zi înainte de prima mare supriză a acestui turneu final, una dintre cele mai mari din ultimii 50 de ani. Selecționerul argentinian se regăsește, începând de azi, într-o poziție care ar trebui, dacă e să ne luăm după ce a spus, să-i convină: Argentina nu mai e chiar atât de mare favorită precum era înainte de startul competiției.

Evident că nu-i convine lui Scaloni. Un eșec nu mulțumește pe nimeni, mai ales dacă te numești Argentina, iar adversarul e Arabia Saudită. După ce-am văzut Qatar și Iran la lucru, mulți s-ar fi așteptat ca Arabia Saudită să urmeze aceeași direcție. Și poate că ar fi și urmat-o dacă după golul lui Messi, dintr-un penalty cam lejer acordat ce-i drept, ar fi fost validată măcar una dintre reușitele ulterioare ale sud-americanilor, toate anulate de tehnologie. Doar că în repriza a doua s-a produs neprevăzutul, două goluri rapide ale saudiților și toată încrederea Argentinei a început să se clatine.

Și nu e că-n prima parte ar fi jucat argentinienii vreun fotbal fantastic. Căci n-au făcut-o. Jocul Argentinei a fost departe de așteptări, chiar straniu, căci au fost lăsate deoparte toate ideile care conduseseră în principiu spre Copa America și apoi spre acea serie de partide fără eșec. Serie care, în paranteză fie spus, s-a terminat la granițele recordului deținut de Italia. ”Menos mal”, ar zice argentinienii, măcar să fie asta marea problemă. Dar, cel puțin din ce s-a văzut în acest prim meci cu Arabia Saudită, sunt destule alte teme ce ar trebui să-l preocupe pe Scaloni.  Argentina n-a avut deloc răbdare, deși aceste asocieri calme și relaxate au fost o caracteristică a prestațiilor din ultimele luni, Messi și ceilalți păreau foarte preocupați să rezolve cât mai repede posibil subiectele, ca să treacă mai repede examenul ăsta de debut și să vină cele adevărate. Lipsa lui Lo Celso în zona de mijloc s-a văzut destul de clar, fotbalistul lui Villarreal fiind cel mai bun ”socio” al lui Messi la prima reprezentativă, iar stilul lui ce amestecă inventivitatea cu liniștea n-a putut fi suplinit de un Rodrigo De Paul, ostracizat în ultimele luni de Simeone și ajuns în Qatar într-o formă ce, sincer, nu prea justifica o convocare, dar nici de un Papu Gomez, venit și el după un tronson de sezon mai degrabă dezamăgitor. În plus, cele două benzi au fost bizar alese de Scaloni în fața unei sistem defensiv precum cel propus de Arabia Saudită, căci a juca pe picior schimbat într-un asemenea context e mai degrabă contra-productiv (și mai bizar a fost faptul că Scaloni nu și-a schimbat ideea asta). 

Arabia Saudită chiar a fost o surpriză. Nu s-a arătat deloc emoționată de numele ce-i stăteau în față, de valoarea lor de piață ori de statutul de mare favorită. S-a apărat exemplar, fără nici cel mai mic stres, acoperind perfect spațiile, câștigând duelurile și alegând perfect momentele în care să întrerupă cursivitatea atacurilor adverse. S-a văzut destul de clar că e o echipă bine pregătită, dar, mai ales, cu jucători capabili să înțeleagă ce vrea antrenorul de la ei. Asta e o mare problemă la aceste selecționate unde mulți tehnicieni cu nume au eșuat, capacitatea de a pricepe ideile ce le sunt transmise și, mai apoi, de a le aplica. 

Iar aici, cred că ar trebui spuse două vorbe și despre Herve Renard, selecționerul saudiților. Un fancez de 54 de ani, cu ceva origini poloneze și cu o alură de manechin retras din activitate, cu o viață personală suficient de controversată (logodnica lui este văduva lui Bruno Metsu, fostul selecționer al Senegalului la Mondialul din 2002, când Senegalul a învins marea favorită Franța) și cu un parcurs profesional foarte legat de fotbalul exotic. A câștigat de două ori Cupa Africii, cu Zambia și cu Coasta de Fildeș, ceea ce nu-i deloc puțin lucru.

S-a tot zis înaintea turneului final că pentru Messi ar cam fi ”the last dance”. Sau, în fine, un ultim tango. A început cum un pas greșit, dar asta nu înseamnă că eroarea nu se poate repara. În fond muzica e bună, dirijorul e talentat și a arătat asta, iar orchestra a interpretat bine partitura până acum. Meciul ăsta s-a dus, ce va fi de-acum înainte nu mai lasă loc de pași greșiți. În 2010, Spania a început la fel și a terminat ridicând trofeul. La fel de adevărat e însă că Spania e și singura favorită care a câștigat un Mondial după ce a pornit cu stângul. 

P.S. 1

Un rol esențial în desemnarea Qatar-ului ca gazdă a acestui Mondial l-a avut argentinianul Julio Grondona, fost președinte al federației de la Buenos Aires și vicepreședinte al FIFA.

P.S. 2

8 dintre titularii de azi ai Arabiei Saudite vin de la Al Hilal, unde antrenor e un argentinian.

P.S. 3

Povestea cu numărul spectatorilor raportat mai mare decât capacitatea stadioanelor (cam goale pe alocuri) tinde să devină comică. Penibilul deja e o caracteristică a acestui Mondial.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *