Editorial | Antal Putinică
Motto-ul de mai sus comportă un subtitlu: a fost oare, fără voie, Dumas tatăl, un vizionar?
Acordați-mi câteva clipe să mă explic. Puțini știu că pentru un pilot de avioane civile, dat afară, se pierd încă 20 de job-uri adiacente. Nu este fabulă, ci statistică “de interior”. Când un comandant de aeronavă își pierde postul de pilotaj, dispar în primul rând necesitățile imediate: tehnicieni, service, maintenanță. Apoi cei ce dirijează traficul aerian. Personalul TESA. Cabin crew-ul. Realimentarea cu kerosen.
Iar când se strâng în același timp mai mulți piloți concediați, lucrurile ating o magnitudine uriașă. Companiile intră în faliment, avioanele sunt ținute la sol, dispar centrele medicale dedicate analizelor specifice. Dar cel mai important aspect mi se pare a fi cel al reducerii posibilității de mișcare a oamenilor. Și, astfel, business-uri mici și mari, precum agențiile de turism, hoteluri, restaurante, companii de taxi – devin desuete.
O astfel de introducere am găsit-o necesară în analiza stării de fapt a motorsportului mondial. Cât mai poate sta fără spectatori un sport, care sângerează miliarde de dolari, înainte de a intra în moarte clinică? O întrebare la care ori nu s-a găsit răspunsul, ori acesta este atât de sumbru, încât se preferă deocamdată ignorarea lui.
Circuitele se construiesc cu bani. Mulți. Unele funcționează, ba chiar devin repere istorice. Altele nu își ating niciodată potențialul așteptat și sunt scoase la vânzare. Intră pe fir băncile sau instituțiile de credit. Se face o analiză de risc, se estimează un potențial de audiență, se caută un cumpărător interesat, etc. “Eppur si muove”! Totul urma un tipar destul de stabil, sau cel puțin asta se întâmpla până în primăvară. Până în martie 2020.
COVID 19 a pus o lume întreagă pe “pause”. Iar carantina ulterior necesară a făcut restul. După o asteptare lungă, câteva competiții de motorsport au început să facă in iunie, timid, primii pași. După 2 luni de convalescență, mersul este în continuare șovăielnic, nesigur. Pentru că un Grand Prix fără spectatori este soluția garantată pentru un fiasco total.
Să încercăm următorul exercițiu. Cât cheltuie un spectator, în medie, pe ziua de curse? Eu zic să facem o pondere între prețurile ce variază de vineri până duminică și să luăm în calcul un suc sau o bere și ceva snacksuri. Cred că echivalentul a 50 de dolari ar fi un preț corect. (Nu iau in calcul elementele de merchandising pentru că există alternativa online). Nu ne mai rămâne decât să aplicăm acest preț pe numere concrete.
În sezonul trecut al Formulei 1, exact 4.164.948 de spectatori au fost prezenți CEL PUȚIN O ZI în weekendul de Grand Prix. Asta înseamnă peste 208 milioane $ pierduți numai din încasările directe. Punctual, GP-ul din Belgia, ediția 2019, a avut o audiență locală de 251.864 spectatori. Urmând același algoritm de calcul, asta înseamnă 12.593.200 $. Ieri, nu a fost nimeni în tribune.
Peste ocean, Indy 500 strângea, an de an, peste 350.000 de americani pe The Brickyard. Mai are rost să facem înmulțirea?
Aceste pierderi uriașe nu pot fi trecute cu vederea, indiferent câți bani revin organizatorului din drepturile de televizare. Sponsorii, în special în Statele Unite, dar nu numai, își legau campaniile cu acțiuni BTL desfăsurate pe circuite. Asta însemna locuri de muncă derivate din promoționale, printing, flyere, mashuri. Ceea ce în prezent este imposibil. Astăzi, firescul se conjugă la trecut.
Nu spun că ar trebui să ignorăm pericolul pandemiei, departe de mine acest gând.
Eu unul mă tem doar că motorsportul nu este pregătit să treacă peste un astfel de șoc. Pentru fiecare spectator care nu ajunge în tribune, probabil se pierd în toată lumea 10 sau 20 de job-uri adiacente. Iar ceea ce pare acum un mic bulgăre de zăpada, infestat cu virusul COVID 19, se poate transforma rapid într-o avalanșă care să îngroape motorsportul.
Foto: Facebook IndyCar