EDITORIAL, EDITORIAL ANDREI NICULESCU

TELENOVELA MBAPPE: O NOUĂ SERIE ÎN VARA VIITOARE?

Foto: Facebook Mbappe

Editorial | Andrei Niculescu

În caz că ne pândea pericolul plictiselii sau că perioada aste de vacanță ni se putea părea cam anostă, în lipsa fotbalului, a avut grijă Kylian Mbappe să ne ofere subiect de conversație. Pe la începutul verii, Kylian a lansat noul sezon al serialului pe care-l produce, regizează și interpretează: ”Vara lui Kylian”. Cu afișul său de prezentare, despre care am mai pomenit pe-aici, că musai trebuie să aibă așa ceva dacă se vrea o producție de succes, ar putea fi scris, eventual cu litere ceva mai mici: ”Cum reușeșt un băiat de 24 de ani să țină într-un șah permanent două cluburi importante!”.

Derularea acțiunii a fost în regulă. A avut și ceva ”împușcături”, vezi scoaterea precipitată a lui Mbappe din lotul PSG-ului pentru turneul asiatic, a avut și ceva mister, vezi tăcerea oficială a celor de la Real Madrid, dar alimentarea, pe căi neoficiale dar cunoscute (scurgerile în presă) a ideii că toate drumurile n-au unde să ducă decât la Madrid, a avut și scene cu un ușor iz patetic, vezi alungarea lui Neymar, a avut și ceva inserții romantice, acel mesaj (”bine ai venit acasă frățioare! Începe aventura”) cu care Kylian l-a întâmpinat pe ”frere” Dembele. N-a avut, ce-i drept, condimente cu tentă erotică, de alcov, despre care se zice că nu trebuie să lipsească din nicio peliculă ce se dorește profitabilă, dar cred că nici nu erau așteptări în sensul ăsta, deși, dacă e să ne luăm după presa de scandal, ceva subiecte putea oferi Kylian. Au fost cam aceleași personaje, cam pe aceeași linie a interpretării din sezoanele trecute, a apărut și unul nou, ”guest star”, că așa se face, mă refer aici la Luis Enrique. Care nu-i un oarecare și nu poate avea un rol secundar. În plus, a existat și acea senzație că nu știi ce-o să urmeze de la un episod la altul.

A fost, așadar, în regulă. La acțiune mă refer. Mai avem episoade din seria programată în această vară, însă ”producătorul” Mbappe a început deja să dea de înțeles că mai urmează una, în vara viitoare. După socotelile mele, ar fi a patra. Cam multe totuși, căci experiența producțiilor de acest gen ne spune că atunci când tragi de ele ca de-o gumă de mestecat riști să se rupă. Nu guma, interesul oamenilor. Sau încrederea.

Despre încredere o să vorbim puțin mai târziu. Să revenim la fotbal. Și să observăm că, în ciuda rezultatului mai degrabă negativ din prima etapă, cu Lorient, PSG a arătat, pentru prima dată de la venirea qatarezilor, o față hai să-i spunem umană. Fără mari vedete, fără ifose, cu o echipă subordonată unui plan tactic, o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Jurnaliștii francezi se întrebau când s-a văzut sau dacă s-a văzut vreodată la Paris un pressing precum cel de sâmbătă, energic, concertat, deloc haotic, conform unui plan, când sau dacă s-a văzut vreodată o asemenea activare a jucătorilor după ce mingea era pierdută. Ideea de colectiv e, cum s-ar spune, piatra filozofală a lui Luis Enrique, o idee greu de pus în aplicare până acum în vestiarul PSG-ului din motive ce ține de aglomerația de ego-uri existentă pe-acolo. Nu prea mai e cazul, căci dacă va pleca și Verratti după Neymar (și după Messi și după Sergio ramos) chiar nu mai are cine să afișeze mari ifose. Pare-se că șefii PSG-ului, cei din Qatar mai mult decât cei din Paris, și-au dat seama că prea mult ”glamour” nu-i profitabil și s-au decis să schimbe foaia.

EROAREA PSG-ULUI ÎN RAPORT CU MBAPPE

Aici intervine Mbappe. Săptămâna trecută, ”Marca” scria, cu un ton ușor malițios, căci la Madrid încă se aștepta lumea ca Mbappe să aterizeze spre finalul lunii august, scria ”Marca” deci că PSG-ul de azi e o echipă construită pentru Mbappe, dar fără Mbappe. E o părere pe care am spus-o de multe ori, Mbappe trebuia să fie elementul central al PSG-ului și nu altcineva, în jurul lui trebuia construit totul, cam cum a făcut Guardiola cu Messi la FC Barcelona. Iată, bunăoară, ce scriam în iulie august 2021: ”Nu cumva problema lui Kylian Mbappe e alta? E posibil oare ca strategia PSG-ului în raport cu Mbappe să fie una greșită? El e parizian, născut în arondismentul 19, a începutul fotbalul pe străzile de-acolo, mai apoi s-a dus la Bondy și Clairfontaine, nu departe totuși de Parc des Princes. Chit că Monaco a avut un rol esențial în transformarea sa, tot parizian rămâne, iar PSG ar fi trebuit, poate, să pedaleze mai mult pe ideea acestei apartenențe, ce ar fi venit într-un clar contrast cu acuzațiile de aroganță financiare aduse grupării. Mai e și campion mondial, ceea ce îi oferă un alt ascendent în vestiar, o altă anvergură. Nu cumva în jurul lui Mbappe trebuia construită echipa câștigătoare a PSG-ului?”. În toată perioada asta, Mbappe n-a prea avut prieteni în vestiarul Parisului, era ușor marginalizat de grupul străinilor, toți superstaruri. Să ne imaginăm doar că în loc de toți acești străini, PSG ar fi făcut un efort și i-ar fi adus pe ”Parc des Princes”, de-a lungul timpului, pe Griezmann, pe Pogba, pe Dembele, pe Camavinga și Tchouameni, pe Lucas și Theo Hernandez, poate pe Lloris, poate pe Pavard. Ar fi fost echipa mai puțin competitivă decât cea din ultimii ani? N-avem de unde să știm, dar, sincer, n-aș crede. Marea eroare a parizienilor apropo de Mbappe înclin să cred că a fost în vara lui 2019, când nu l-au lăsat să plece pe Neymar înapoi la Barcelona. De aici parcă a început totul, nu?

Mă întorc acum la Mbappe. Și le seria nouă a telenovelei, ce se anunță pentru vara viitoare. Aminteam mai sus un cuvânt care poate a trecut neobservat: încredere. Întrebarea pe care și-o pun mulți acum, la Paris și Madrid, este următoarea: mai poate avea cineva încredere în cuvântul lui Kylian? Prin mișcarea făcută, PSG a câștigat timp, fiindcă probabil speră (vezi și aluziile lui Al-Khelaifi) la o nouă prelungire de contract. Speră parizienii ca noua viață, noul statut, noii colegi, plus colaborarea cu Luis Enrique, care n-a ascuns, chit că n-a zis-o direct, dorința de a-l avea în lot pe Kylian, să aducă noi perspective. Mai ales că partea financiară nu-i o problemă pentru PSG.

Aparent, Real Madrid n-a pierdut nimic, fiindcă nu poți pierde o luptă în care n-ai intrat. Zic aparent, căci la nivel de percepție lucrurile sunt un pic diferite. Real Madrid ca organizație n-a făcut niciun gest pentru a stopa senzația că Mbappe va ajunge în această vară pe ”Bernabeu”. Presa din Madrid, dar mai ales televiziunile din Madrid au sporit orizontul de așteptare al fanilor, iar clubul putea destul de lesne să pună o frână aici. N-a făcut-o, dimpotrivă, a alimentat aceste zvonuri, probabil pe ideea de a pune un pic de presiune pe PSG și pe Mbappe. Iar acum, Real Madrid e în situația de a sta și a aștepta un întreg sezon cu teama ca nu cumva Kylian să se răzgândească și să accepte prelungirea propusă de PSG. A mai făcut-o o dată, deci n-ar fi o mirare.

Atenție însă că actualul sezon al telenovelei nu s-a încheiat! În două săptămâni se pot întâmpla multe, cine știe ce are în minte ”scenaristul” Mbappe. Reiau întrebarea de mai sus: mai poate avea cineva încredere în cuvântul lui Kylian?

Previous ArticleNext Article

1 Comment

  1. Să aduci Pavard, Lloris și Camavinga cam ar face un psg ”les Bleus” aproape de a se confunda cu echipa națională și iar nu ar fi bine. 4 Francezi ar fi suficient și cred că azi, mai mult decât de Dembele, ar fi nevoie de Griezmann. Defensiv poți așeza pe cine vrei, francezi sau nu dar Griezmann pe stilul acesta seamănă cu Messi – servant și finalizator foarte bun, în faza asta e decar și dă pasa decisivă, la faza următoare fuge spre careu și trage la poartă, e un jucător greu de anticipat. L-aș oferta azi dacă aș fi psg, cu banii primiți pe Neymar, pentru un 4231 care cred că ar merge mai bine așa. Și l-ar face pe Mbappe să vrea prelungire

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *