EDITORIAL, EDITORIAL ANDREI NICULESCU

RĂZBOIUL CELOR DOUĂ ROZE

Editorial | Andrei Niculescu

Pe la sfârșitul lui iunie, când încă Christophe Galtier nu fusese numit antrenor la PSG, dar toate semnalele indicau asta, mă întrebam tot aici dacă cel ce stătea la acel moment pe scaunul lui Nice (și care câștigase un campionat cu Lille în fața Parisului) are atuurile necesare pentru a conduce un vestiar precum cel de pe ”Parc des Princes”. A se citi personalitatea necesară, căci din punctul ăsta de vedere la Paris e chiar un exces. Între timp Galtier a fost numit, a luat și primul trofeu, Supercupa Franței, are 3 victorii la rând și o medie de 5 goluri date pe meci. Debut excelent, cum s-ar zice. Acum însă are parte de primul episod tensionat pe care trebuie să-l gestioneze.

Eu i-am zis ”Războiul celor două roze”, de la conflictul ce a avut loc la mijlocul secolului al 15-lea în Regatul britanic. În fapt, un război civil pentru tronul Angliei între casa de Lancaster și casa de York, cu cei doi trandafiri, unul alb și unul roșu, de pe blazoanele celor două grupări. Nu insist asupra subiectului, dacă v-am făcut curioși în vreun fel știți bine unde trebuie să cautați detalii. Cele două ”roze” ale Parisului, eventual cei doi trandafiri negri, ca să păstrăm autenticitatea, sunt Mbappe și Neymar. Al căror conflict, vizibil și intens mediatizat, îi oferă lui Galtier, dar și lui Luis Campos, marele său susținător, prilej de a-și arăta priceperea. În ziua de azi, ca să poți avea succes la o echipă mare trebuie mai întâi să ai capacitatea de a stăpâni toate ego-urile din vestiar, abia apoi vin cunoștințele fotbalistice, metodele de antrenament și tot așa. Iar vestiarul Parisului parcă n-are egal din punct de vedere al ego-urilor.

Totul a plecat de la un penalty. Aparent. Un penalty pe care l-a bătut (și transformat) Neymar, dar pe care ar fi vrut să-l bată Mbappe, deși el ratase unul ceva mai devreme. Cei doi, apropo de ego-uri, au avut și un scurt dialog, ce n-a scăpat camerelor tv, dialog pe care n-au încercat să-l disimuleze în vreun fel. Ba chiar Neymar pare în imagini și un pic surprins de ceea ce i-a zis Mbappe, se vede cum rămâne un pic pe gânduri. Un pic doar, căci e și greu să ți-l imaginezi pe Neymar într-un astfel de proces, de gândire. A urmat apoi celebrul de acum ”like” dat de brazilian la o postare în care se punea întrebarea cum e totuși posibil ca Neymar să nu aibă întâietate la executarea penalty-urilor, iar de-aici s-au pornit speculațiile.

Trebuie totuși amintit că relația dintre Neymar și Mbappe a fost, la început, foarte strânsă. Kylian vorbea despre Ney ca despre un frate mai mare și-i recunoștea într-un fel poziția dominantă în vestiar. Se întâmpla asta chiar și după ce francezul a devenit campion mondial. Mbappe juca oarecum rolul pe care-l jucase Neymar cu Messi, la Barcelona. Pe măsură ce timpul trecea, influența lui Mbappe în jocul Parisului creștea, iar cea a lui Neymar, condiționată de accidentări, dar și de conduita din afara gazonului, scădea. Relația s-a uzat și a ajuns la acel moment când Kylian folosea cuvinte inferioare la adresa lui Neymar pentru că nu primise o pasă de la el, episod evident captat de camerele tv. Atunci și-a dat lumea seama că lucrurile nu mai sunt ca înainte, dar mare caz nu s-a făcut fiindcă cei mai mulți credeau că Mbappe are deja bagajele făcute și bilet luat în direcția Madrid. Ulterior mutarea a picat, Mbappe a rămas la Paris și a devenit clar că a preluat definitiv, unii ar spune și dictatorial, puterea în vestiar. Ba chiar s-a speculat atunci că una din condițiile puse de francez pentru a semna prelungirea contractului a fost scoaterea din film a lui Neymar. Dacă o fi fost așa sau nu, n-o să aflăm prea curând, dar e sigur că dacă într-adevăr s-a întâmplat, chestia asta n-avea cum să nu ajungă și la urechile brazilianului. Al cărui început de sezon, ce-i drept, e fantastic, iar mulți deja speculează că posibilitatea expusă mai sus l-a întărâtat de-a dreptul.

Cred că deja suntem cu toții de acord că Mbappe nu mai e același. Pe undeva e și normal să te ia capul, cum se zice pe la noi, și să-ți pierzi puțin rațiunea când te sună un președinte, un emir, un fost președinte, un primar și cine mai știe cine ca să se roage de tine să nu pleci. Totuși Mbappe are doar 23 de ani! E limpede că acum el e șeful în vestiar, el trebuie să bată toate penaltyurile, fiindcă unul din obiectivele sale e să bată încă din acest sezon recordul de goluri deținut de Cavani, și în jurul lui trebuie creionat tot jocul, a se vedea și episodul cu renunțarea la fază pentru că nu a primit pasa pe care și-o dorea. Episod petrecut tot în meciul cu Montpellier, în care PSG a dat iar 5 goluri, dar despre asta nu mai vorbește nimeni.

Ar fi exagerat să spunem acum că e un război civil în tabăra pariziană. Deși există informații că cei doi ”trandafiri” au fost foarte aproape să se ia la pumni după meciul cu pricina. Totuși pe acolo mai există un Messi și un Ramos, ce au stăpânit vestiare grele de tot precum al Barcelonei și al lui Real Madrid. Mai există un Verratti, care e și el campion european, mai există un Marquinhos, care e totuși căpitanul echipei, mai e chiar și un Donnarumma. E greu de crezut că toți aceștia se vor alinia în spatele unia sau altuia dintre cei doi. Așadar război civil nu e, dar o atmosferă dubioasă cu siguranță că da, iar asta nu ajută la îndeplinirea obiectivelor. ”Le Parisien” scria marți că dinspre conducerea clubului se încearcă bagatelizarea incidentului și se merge pe ideea că totul e o exagerare a ziariștilor. Deja se spune că s-au împăcat și probabil vom vedea cât de curând imagini cu Neymar și Mbappe pozând zâmbitori unul lângă altul. E foarte posibil chiar ca totul să rămână la nivelul unui incident, o ploaie de vară. Dar de la o ploaie de vară până la furtună e doar un pas, iar mai apoi până la cataclism deja nu mai e distanță mare, iar Galtier trebuie să găsească acum tactica potrivită pentru a face pace. Sau măcar un armistițiu în folosul echipei.

Cum ar fi gestionat toată această situație Zidane? Poate că nu avem răspuns la această întrebare tocmai pentru că Zizou n-a avut niciun chef să și-o pună.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *