Echipa feminină de baschet 3×3 a Rapidului continuă sezonul excelent cu o nouă provocare: turneul final World Tour de la Shanghai. În acest weekend, fetele se vor duela cu cele mai bune opt formații din lume, având ca obiectiv un loc în primele patru echipe.
„Ne pregătim pentru asta de aproape două luni și jumătate și cred că suntem gata. Abia așteptăm să mergem și să jucăm. La început, ținta noastră era să ne calificăm. Acum, după toate rezultatele bune, așteptările sunt mult mai mari. Vrem să terminăm între primele patru echipe”, a declarat antrenoarea Seda Erdogan.
Lituanianca Martyna Petrenaite, una dintre cele mai valoroase jucătoare din acest an, a completat: „Am muncit o vară întreagă, avem o atmosferă grozavă și o chimie excelentă. Cred că 50% din jocul nostru vine din felul în care ne înțelegem pe teren și în afara lui. Suntem într-un punct foarte bun, dar știm că baschetul are nevoie și de puțin noroc.”
Echipa vine la Shanghai cu încredere și cu un spirit de grup tot mai puternic, după ce antrenamentele din ultima perioadă le-au transformat într-o adevărată familie. „Nu doar că jucăm baschet, dar am devenit o echipă grozavă, o adevărată familie, iar asta ridică nivelul jocului nostru pe zi ce trece”, a mai spus Erdogan.
Înainte de plecarea în China, jucătoarele au avut parte de o surpriză: președintele clubului Rapid, Vlad Andronescu, fost baschetbalist de performanță, li s-a alăturat la ultimul antrenament. „Mereu îi spuneam să vină cu noi la antrenament și în sfârșit a găsit puțin timp să se alăture. A fost grozav să-l avem cu noi, se vede clar că are un background puternic în baschet”, a povestit Seda Erdogan.
