Editorial | Antal Putinica
In manualul meu, un simbol face cât o victorie. De cele mai multe ori, poate chiar peste triumful unei clipe – fie ea născătoare de imperii milenare sau doar a unei bătăi fragile din aripi de colibri. Pentru că simbolul, întotdeauna, este dedicat viitorului (eu cel puțin așa îl văd). De multe ori redus până la substanța unei idei, el există mai ales pentru cei ce ne urmează și aparține rareori momentului prezent. Un simbol face cât o mie de mii de cuvinte, cât nenumărate fapte. Și asta pentru că definește, simplu și elocvent, ca o etichetă scrisă în clar, cu majuscule, un gest, moment sau o stare cu care ne identificăm în orice clipă ulterioară. Este ceea ce simțim cu toții, indiferent de religie sau emoția motrică a momentului.
Nu caut o definiție și nici nu vreau să mă raliez dexului. De asta scriu acum, nu pentru a corecta sensul academic ci pentru a împărtăși tuturor un simbol nou-născut pe Terra: EXTREME E.
Legendele motorsportului sunt făurite de oameni: mașini, circuite și mai ales recorduri. Recorduri care sunt aliate unor personaje, ridicate uneori până la rangul de mit. Sau măcar foarte aproape, în orice caz, cum au fost Maestrul, Magicianul, Profesorul sau Kaiserul. Acum câteva decenii, se trăia din plin prezentul, pentru că în acei ani teribili nimeni nu știa dacă mai apucă ziua de mâine. Într-o vreme friguroasă a războiului rece, sub spectrul anihilării atomice și tarată de amintirile încă proaspete ale ultimului război mondial, exuberanța curselor auto a atins apogeul.
Azi motorsportul diferă mult. Mașinile sunt din ce în ce mai “prietenoase” cu mediul, siguranța și eficiența au devenit, din simple cuvinte, litere de lege, indiferent de competiție. A dispărut mult din emoția și exuberanța ce ne “agățau” înaintea noului mileniu, a dispărut aproape complet vibrația unică a motoarelor perfecte, dar nonconforme cu mediul. A dispărut o parte din poveste și pare că nimeni nu ia în seamă acest lucru.
Alejandro Agag a înțeles că viitorul înseamnă motorul electric. L-a convins pe Jean Todt de acest lucru și a primit binecuvântarea FIA să dezvolte o serie de monoposturi pe baterii. Nici nu cred că a fost greu: avea stanța de noutate (câștigătoare universală în marketing) iar lumea părea saturată de branduri și mărci clasice. Sub simpla titulatură de cupă, părea de la început o competiție sortită mediocrităţii, nicidecum o potențială rivală pentru Formula 1. Însă timpul are un efect interesant, poate rezolva multe probleme. Iar Formula E avea nevoie doar de ceva timp (să spunem 5-6 sezoane) pentru a-și pune la punct strategia de cucerire a lumii.
Nu cred că mai este persoană care să nu fi auzit de Formula E. Formatul “verde” a permis competiției să ajungă pe străzile marilor capitale ale lumii, un vis pe care Bernie Ecclestone l-a avut cu F1 încă din anii ’80 dar nu a putut să și-l îndeplinească. În primii ani, sunetul de “troleibuz” al monoposturilor electrice a deranjat, devenind subiect de glumă pe social media. Acum, nimeni nu mai spune nimic. Totul a intrat în normalitate, a devenit parte din viitorul extrem de apropiat. Adică ziua de mâine.
Același Alejandro Agag a simțit că efortul cu Formula E nu e suficient, că orizontul nostru limitat la acest mâine (iar pandemia COVID 19 nu a făcut decât să cimenteze această trăire) este cel care transferă problemele de astăzi generației viitoare. Și a decis că trebuie să facă ceva, mai mult decât Formula E.
Astfel a apărut EXTREME E. O competiție care atinge toate punctele vulnerabile ale iubitorilor de motorsport însă trage semnale de alarmă în cele mai “ascunse” zone ale globului. Acele zone unde pericolul unui viitor sterp al planetei este extrem de evident. Un pericol perfid, invizibil tocmai pentru că nu a ajuns încă la ușă noastră și nici în capitalele vizitate de Formula E.
EXTREME E îmi pare, de aceea, mai degrabă un simbol. Dincolo de display-ul performanțelor off road pentru vehicule electrice (deziderat încă îndepărtat, greu de atins pentru omul de rând), competiția începută weekend-ul trecut include în premieră, în caravană, doctori și specialiști în analiza mediului. Locațiile au fost alese chiar de aceștia: deșertul saudit, Groenlanda din ce în ce mai dezghețată sau îndepărtata Patagonie fiind doar 3 din cele 5 locații ale primului sezon.
Poate sunt nostalgic, însă Extreme E m-a câștigat încă din 2019, când am aflat că baza operațională este una mobilă: RMS St. Helena, un vapor-cargo trecut printr-o neobișnuită rejuvenare. M-am simțit ca atunci când am citit prima oară “Căpitan la 15 ani”, m-a acaparat imediat spiritul de aventură. Căci noua competiție Extreme E este o adevărată aventură, una în care riscurile celor implicați sunt mai mari decât profitul financiar.
O aventură care mă face să visez din nou la viitor, ca în adolescență. Un viitor în care nu puteam pierde! A fost nevoie de un simbol, EXTREME E, pentru a simți din nou că pot schimba lumea.