Editorial | Andrei Niculescu
Pentru Arsenal, meciul cu City de duminică era extrem de important, capital aproape, în consolidarea aspirațiilor sale din acest sezon. Pentru City, în schimb, era doar o confruntare cu o contracandidată la titlu, cu una dintre contracandidatele la titlu, dacă e să ne luăm după ce declară Pep Guardiola, care crede, cum de altfel cred foarte mulți, că lupta pentru câștigarea Premier League nu va mai fi una în doi.
Încep prin a vă oferi un detaliu statistic: ultima dată când Manchester City a pierdut două meciuri la rând în campionat s-a întâmplat în decembrie 2018! Semnul acela de exclamare din final cred că e perfect justificat, fiindcă, să fim serioși, nu e o performanță la îndemâna oricui și ne arată ce forță poate dezvolta această echipă. Mentală, în primul rând. Merg mai departe și vă ofer o coincidență: la cele două eșecuri amintite (cu Crystal Palace și cu Leicester, de ”Boxing Day”) lui Guardiola i-a lipsit un jucător esențial și nu, nu l-am numit aici pe De Bruyne. Poate ați ghicit, e vorba de Fernandinho, față de care Pep desvoltase o adevărată obsesie și pe care cu greu a izbutit să-l înlocuiască ulterior cu, aici cred că ghiciți, Rodri. Cronicile acelor meciuri vorbeau despre un Manchester City rătăcit, fără idei și fără organizare. Cronicile eșecului de duminică vorbesc despre un City fără inițiativă și fără un spirit inventiv care să aducă pericol în careul advers, un City care a intimidat puțin spre deloc. Iar aici statisticile oferă din nou cea mai bună dovadă: City a tras doar 4 șuturi spre poarta lui Arsenal, dintre care doar unul pe spațiul porții, ceva ce nu i s-a mai întâmplat, în Premier League, din 2010, iar lui Guardiola niciodată în 274 meciuri câte a bifat pe prima scenă a fotbalului englez.
De multe ori statisticile maschează realitatea, și în sens bun și în sens rău. Adunând la aceste statistici și coincidența Rodri / Fernandinho, ne putem pune oare o întrebare: sunt probleme în paradisul de pe ”Etihad”? E doar o întrebare, în niciun caz un verdict, fiindcă în octombrie nu se câștigă nimic. Câteodată poate fi începutul unui eșec, dar oare putem vorbi despre așa ceva în acest moment la o echipă precum Manchester City?
ȘTACHETA LUI GUARDIOLA
Într-un fel, Guardiola e direct răspunzător pentru aceste mici dileme. A ridicat atât de mult ștacheta performanței încât un detaliu precum cele două eșecuri la rând poate dezvolta astfel de dezbateri. Cred totuși că un lucru e cât se poate de evident: astăzi, City e destul de departe de acea echipă ce părea de neatins în finalul sezonului trecut. Și din punct de vedere al rezultatelor, dar mai ales din punct de vedere al jocului. Legătura cu Rodri e limpede, însă nu cumva cel mai important element lipsă este De Bruyne? Rodri asigură echilibrul la mijlocul terenului 9iar dacă în echipă există și Stones, cu al său nou rol, cu atât mai bine), ba de multe ori vine cu goluri salvatoare și avem destule exemple, dar spaniolul nu poate oferi ceea ce oferă De Bruyne. Belgianul a mai lipsit de-a lungul timpului, însă în acele momente Guardiola avea un alt as în mânecă: Gundogan. Nu întâmplător, Pep a încercat pe ”Emirates” să-l așeze pe Bernardo Silva în acea zonă de teren de unde-i lipseau cele 3 elemente (Rodri-Gundogan-De Bruyne), portughezul fiind în acest moment o piesă extrem de importantă, fără de care City chiar arată ca o echipă umană.
Nu trebuie omis un alt aspect: City a pierdut și cu Newcastle, în Cupa Ligii. Tot fără Rodri. Cu stilul lui cu care, cred, ar face carieră și-n politică, Guardiola a trecut repede peste eșec și i-a făcut pe toți să creadă că, de fapt, n-a prea fost interesat de această competiție. Hmm, așa să fie oare? Felul în care Newcastle a jucat în repriza a doua a acelui meci a semănat mult cu ceea ce a jucat Arsenal duminică seară în repriza a doua. Și Newcastle și Arsenal s-au dus peste City în partea secundă a meciurilor după ce au observat, în prima parte, că adversarul e suficient de previzibil atunci când are mingea. Până acum, a bate pe City presupunea o tactică simplă: apărare de tip autobază, care să absoarbă presiunea, și încercări, pe contraatac, de a profita de eventuale erori. Așa a câștigat, de exemplu Wolverhampton, acum două săptămâni. Newcastle și Arsenal au însă alt potențial și au încercat un duel ”parte-n parte”, având, ambele, succes. Cu șansă Newcastle (eroare Rico Lewis), cu multă șansă Arsenal (devierea lui Ake), dar norocul face parte din ecuația fotbalului.
Mai e însă mult până la final. Iar dacă City a arătat ceva în acești ani a fost o colosală capacitate de regenerare. Atunci, în sezonul 2018-1019, cel cu două eșecuri la rând în decembrie, City a învățat să joace fără Fernandinho și a câștigat campionatul cu 98 de puncte, depășind la o lungime un Liverpool senzațional. În sezonul trecut, Guardiola a părut că schimbă ușor strategia și pregătește o echipă care să ajungă la capacitate maximă în a doua parte a sezonului și i-a ieșit in plin. Pesemne că planul e același, mai ales că din ianuarie ar trebui să revină De Bruyne și, cine știe, ar putea să apară un nou transfer. Guardiola iubește provocările mai mult decât orice, iar asta e o mare provocare pentru el. Iar ceea ce s-a întâmplat în finalul partidei de pe ”Emirates”, acele incidente, nu fac decât să-l ajute, căci vestiarul avea nevoie, la rându-i, de un nou motiv de chemare la luptă după războaiele câștigate în sezonul trecut.
UN ALT ARSENAL
Spuneam mai sus, chiar în deschiderea acestui text, că meciul de duminică era aproape capital pentru aspirațiile celor de la Arsenal. O să spuneți că e un pic exagerat, suntem totuși în octombrie, iar cuvântul ”capital” poate că sună cam dramatic. Pot fi de acord, hai să-i zicem ”foarte important” meciului în sine. Dar vă invit, în același timp, să vă gândiți cum ar fi arătat perspectiva dacă City ar fi câștigat din nou, eventual și la modul clar în care a făcut-o în cele două partide din sezonul trecut. Un sentiment negativ s-ar fi putut instala pe ”Emirates”, de genul ”n-avem ce le face ăstora, sunt prea puternici, ne chinuim degeaba”. Iar asta e extrem de păgubos pentru un vestiar ca al lui Arsenal.
Victoria, chiar așa norocoasă cum a fost, e chemată să completeze succesul din august, din Supercupă. Pentru starea de spirit a lotului, ceea ce s-a întâmplat duminică e un soi de ”yes, we can!”, rostit însă cu o altă tonalitate față de lozinca pe care o exprimau în sezonul trecut. Pe-atunci era mai degrabă o dorință, o speranță ce încerca să infrunte sentimentul de teamă față de forța adversarului, acum e ceva mai aproape de adevăr.
Imediat după ce City a câștigat campionatul, lumea avea o dilemă: oare cum va arăta Arsenal în viitor? Va reuși Arteta să-și facă jucătorii să treacă peste ușoara depresie? Sau oportunitatea pierdută, de tip ”dacă nu acum, atunci când?”, îi va readuce pe ”tunari” în realitatea ultimilor ani. Cred că răspunsul îl avem deja. Nici vorbă de depresie, dimpotrivă, parcă dorința e și mai are. Iar acum are și o bază. Eșecurile cresc experiența, iar ultimele succese în fața ”cetățenilor” cresc stima de sine. E un cocktail ce poate fi unul câștigător.
Suntem abia la începutul sezonului, însă cred că lupta va fi mult mai frumoasă în campionatul precedent. Și cred că trebuie să includem aici și pe Liverpool, dar și, o să râdeți, știu, pe Tottenham. Anul trecut pe vremea asta ne amuzam de poziția lui Arsenal și credeam cu toții că va fi ceva trecător. Astăzi, lider în Premier League e totuși Tottenham.