Editorial | Andrei Niculescu
Marți seară, într-un simplu meci de fotbal, atât de simplu încât aduna pe gazonul din Paris un miliard și jumătate de euro, de ziua îndrăgostiților de fotbal, ce stă de ani buni în siajul fenomenului de marketing numit ”Valentines Day”, marți seară așadar l-am descoperit, poate redescoperit, pe cel mai bun fotbalist al lumii. Începe cu litera M, dar nu e Messi. E Kylian Mbappe. Cel despre care mulți spun că va fi fotbalistul viitorului, uitând totuși că prezentul înseamnă pentru Kylian un mic titlu mondial, trofeu la care ”bestiile” trecutului, Messi și Cristiano, pot doar să visese. Și e cel pe care Real Madrid speră să poată pune mâna la vară în, poate, cea mai importantă mișcare din 2009 încoace.
Și speră mai ales acum, după ce l-a văzut pe viu. Nu-i vorbă, îl mai văzuseră madrilenii, îl știau, unii dintre ei, cazul lui Benzema, cu care se observă o chimie specială, chiar foarte bine. De data asta l-au simțit însă mai pregnant, căci și contextul duelului era altul. Dani Carvajal, de exemplu, totuși un remarcabil fundaș dreapta, pesemne că n-a dormit prea bine, iar perspectiva meciului retur nu-l liniștește prea tare. Dacă e deja legendar modul în care jucătorii lui Manchester United au încercat să-l convingă pe Sir Alex, în 2003, să-l ia pe Cristiano după un ”amical” cu Sporting la Lisabona, nu cumva să aflăm că marți Dani Carvajal l-a întrebat la pauză pe Carlo Ancelotti: ”Mister, avem cum să-l luăm acum? Să joace repriza a doua la noi?”.
A fost o glumă, evident. Glumă a fost, parțial, și prestația celor de la Real Madrid în această partidă. De ce parțial o să încerc să explic mai jos. Rămân însă la Mbappe. Pierderea lui ar fi pentru PSG un eșec mai mare decât cel din finala Ligii cu Bayern. Pentru că, astăzi, PSG înseamnă Mbappe, dar de lucrul ăsta ar fi trebuit să-și dea seama Nasser Al-Khelaifi încă de-acum câțiva ani. Însă Al-Khelaifi, fost (mediocru) jucător de tenis, n-a impresionat niciodată prin viziune, marea lui calitate (singura zic malițioșii) fiind prietenia cu Emirul Al-Thani al Qatar-ului, stabilită pe vremea când îi era partener de tenis (copil de mingi zic aceiași malițioși). Al-Khelaifi înțelege pesemne abia acum că în jurul lui Mbappe trebuia construit totul la PSG, nicidecum în jurul lui Neymar și al tatălui lui Neymar. Lui Kylian ar fi trebuit Nasser să-i creeze tot confortul, nu doar financiar ci mai ales fotbalistic. Marea eroare, momentul în care probabil Mbappe a început să se gândească la plecare, n-a fost aducerea lui Messi, ci atunci când PSG nu l-a lăsat să plece pe Neymar înapoi la Barcelona și a făcut eforturi colosale pentru a-l păstra. Dacă-l va pierde pe Mbappe, PSG își va pierde identitatea și va deveni o echipă normală. Chiar și cu Zidane antrenor.
REALITATEA DE LA REAL MADRID
Mă întorc la meci. Și la Real Madrid acum. Despre legătura aproape mistică a grupării ”blanco” cu Champions League am scris și vorbit de sute de ori. De foarte puține ori însă am văzut un Real Madrid atât de lipsit de ambiție, într-un meci cu asemenea importanță nu într-o partidă oarecare din faza grupelor, gen cea cu Sheriff Tiraspol. Madridul a arătat ca o echipă mică, moale, plecată cumva din start pe obiectivul ”0-0 și ce-o fi”, de parcă eliminarea valorii duble a golului marcat în deplasare a dereglat tot mecanismul construit în atâția și-atâția ani.
Săgețile se îndreaptă acum spre Carlo Ancelotti, vinovat în opinia multora, pentru strategia adoptată. Se pedalează pe ideea că Ancelotti a pierdut duelul tactic cu Pochettino, de parcă am fi văzut cine știe ce inovații din punctul ăsta de vedere la Paris. Pochettino a știut un lucru: atunci când nu are mingea, Madridul devine un adversar rece, mai rece decât, se spune, ar fi fost masa oficială dintre Al-Khelaifi și Florentino Perez. Și a mai știut ceva Pochettino, ceva ce, pesemne, știa și Ancelotti atunci când și-a creionat strategia, ceva ce nu se prea observă în campionatul Spaniei, dar a fost vizibil marți: din punct de vedere fizic, Real Madrid nu putea susține un meci de ”du-te-vino”. Iar motivele pentru acest din urmă aspect țin de vârsta unora, de stilul altora, de lipsa de ritm a lui Benzema, de lipsa de experiență (încă) a lui Vinicius. Prea obișnuiți cu corul de laude de după victoriile din La Liga, fanii Madridului și-au dat cumva seama că în Champions League e un pic altceva, iar cei trei tenori de la mijloc nu prea pot interpreta muzica impusă de unii adversari. Cum ar fi Verratti, pe care destui îl uită acum, dar a cărui prestație, în umbra lui Mbappe evident, a fost fantastică.
Real Madrid n-a fost un colos marți, dar a avut un colos în poartă și doi în apărare. Grație lor returul e deschis oricărei posibilități, să nu uităm totuși că 90 de minute pe ”Bernabeu” sunt foarte lungi. Dimensiunile unei eliminări sunt greu de intuit acum pentru Ancelotti, chiar și-n probabila situație că va lua campionatul, astfel încât e de presupus că toate energiile vor fi economisite în perspectiva acestui duel. La PSG, viitorul lui Pochettino pare deja stabilit și e undeva prin Manchester, dar asta ar trebui mai degrabă să-l ajute. În 3 săptămâni, Neymar va avea timp să evolueze din punct de vedere fizic, ceea ce e un mare avantaj pentru Mbappe, căci brazilianul, care a agitat atmosfera marți după intrarea în teren, va capta ostilitatea madrilenilor și-l va elibera astfel pe el. În orice caz, pe 9 martie, a doua zi după ziua femeii, ar trebui să avem un meci al adevăraților bărbați.
Două vorbe și despre Messi. E luat la țintă acum după penalty-ul ratat. Pentru prima dată după mulți ani, de prin 2007 așa, de când Ronaldinho a fost cucerit de farmecul vieții și a lăsat fotbalul în plan secund, pentru prima dată de-atunci Messi nu mai e cel mai important jucător al echipei sale. Iar asta s-ar putea să-l afecteze mai mult decât credem noi. Se vede cu ochiul liber că Messi nu-i fericit, la fel cum s-a văzut foarte clar marți, înaintea meciului, că Mbappe e un pic apăsat. Spre deosebire de Kylian însă, Messi e dependent de tot ce se întâmplă în anturajul lui, înțelegând aici în primul rând familia și mai ales copiii. N-avem de unde să știm ce găsește Messi acasă în fiecare seară, căci copiii înțeleg mai greu anumite lucruri și acceptă mai greu anumite schimbări. Nu-i simplu pentru ei să trăiască într-un hotel, fie el și luxos, să-și piardă prietenii, obiceiurile, locurile preferate, chiar și vremea. Messi de-acum 10 ani n-ar fi avut nicio problemă, Messi de azi e altul, dincolo de ceasul biologic care ticăie.
Messi de acum 10 ani e Mbappe de azi.