Editorial | Andrei Niculescu
Cutremurul produs la ”naționala” Germaniei a zăbovit foarte puțin în prim-plan, atenția fiind evident orientată acum spre echipele de club, spre startul campionatelor și spre primele meciuri din Champions League. Nici numirea noului selecționer n-a stârnit prea multe comentarii, mai ales că n-a fost nimic surprinzător, fiindcă numele lui Julian Nagelsmann a fost vehiculat imediat după demiterea lui Hansi Flick. Cred totuși că o mică analiză a celor întâmplate ar merita făcută, vorbim totuși de o selecționată de prim rang, dincolo că va fi și țara gazdă a viitorului European.
Au fost două premiere într-o singură mișcare, ca la ofertele marilor magazine. Mai întâi demiterea lui Hansi Flick, ceva ce în istoria fotbalului german nu s-a mai întâmplat la nivel de primă reprezentativă. Știu că pare de necrezut, mai ales pe-aici, prin spațiul nostru, unde se vorbește despre necesitatea de a da afară un antrenor după un prim eșec, însă nemții n-au făcut niciodată chestia asta la ”națională”. Selecționerul german n-a fost niciodată dat afară! Iar semnul de exclamare de la finalul afirmației cred că ar putea fi multiplicat. Au fost demisii, au fost plecări la final de contract, însă niciodată demiteri. Vorbește și asta, cred, despre educația unei țări și despre sănătatea unui fotbal fiindcă n-aș zice că n-au mai existat prilejuri până la Hansi Flick.
A doua premieră, de data asta adusă de Nagelsmann, este vârsta acestuia. 36 de ani. Cel mai tânăr selecționer din istoria Germaniei! Jurgen Klinsmann și Rudi Voller dețineau până acum recordul, ambii cu 40 de ani. Nu știu exact (și nici n-am stat să caut) dacă există pe plan mondial vreun selecționer atât de tânăr, vă las eventual plăcerea de a cerceta, știu însă că niciuna din selecționatele cu pretenții nu are așa ceva. Nagelsmann a doborât multe recorduri de precocitate, în Bundesliga și Europa, însă acum vorbim despre o echipă națională, cu particularități complet diferite și unde, se zice, e nevoie întâi de toate de experiență.
SELECȚIONER, O MESERIE INGRATĂ
Oare așa să fie? Revin la dilema asta puțin mai târziu. Deocamdată imi permit să observ și să atrag atenția că meseria asta e destul de ingrată și oferă multe necunoscute. La meseria de selecționer mă refer. Cine ar fi zis că Hansi Flick nu va avea succes cu Germania după toate performanțele la Bayern și după fotbalul pe care gruparea bavareză l-a prestat sub comanda sa? N-aș vrea să spun că nimeni, nu-mi plac certitudinile, dar cred că puțini, foarte puțini. Și uite că n-a avut succes, ba chiar putem vorbi despre un eșec răsunător. În principiu, a fi antrenor a același lucru, însă e foarte diferit să pregătești o echipă de club față de o echipă națională și cred că nu trebuie să dezvolt prea mult subiectul, înțelegem cu toții dacă stăm să analizăm la rece. Ca să interpreteze muzica dirijorului, o orchestră are nevoie de timp, de antrenamente multe și concrete, ceea ce la o ”națională” nu e cazul, căci exact timpul e cel ce lipsește. Cu toate astea, marele avantaj al lui Flick părea a veni din faptul că grosul celor selecționați era de la Bayern, deci cumva misiunea lui era ceva mai ușoară. Ei bine, n-a fost.
Ceva s-a întâmplat totuși acolo și deocamdată n-a ieșit la iveală. E de ajuns să ne uităm cu a jucat Germania cu Japonia, în acel eșec cu 1-4 ce i-a fost fatal lui Flick, și cum a făcut-o contra Franței, vicecampioană mondială totuși, oricum la alt nivel față de Japonia, chiar și fără Mbappe. A fost o diferență de atitudine vizibilă, ceea ce poate deschide orice front de discuții și lasă loc multor supoziții. Ce-i drept, sub comanda lui Flick, Germania a suferit o limpede pierdere de identitate fotbalistică, nereușind să absoarbă multele talente propuse de noua generație. Într-un fel, faptul că Germania, la nivel de federație, a acționat ultra-agresiv atunci când venea vorba de naturalizarea unor fotbaliști cu origini diverse și, uneori, exotice, s-a întors împotrivă-i, căci clasicul stil nemțesc s-a văzut din ce în ce mai diluat. Din acest punct de vedere, Flick e victimă colaterală, însă revenind la prima frază a acestui paragraf, cea cu diferențele de atitudine într-un interval de 3 zile, pare destul de probabil ca el să fi pierdut, cum se spune, vestiarul. La un club, asta se mai poate regla în timp, la o echipă națională, am convenit deja, timpul nu există. Flick a vrut ca Germania să joace ca Bayern, fără să aibă anumite piese esențiale de la Bayern, în primul rând un Lewandowski, căci ceea ce trăiește la nivelul vârfurilor de atac fotbalul german, care a dat atâtea exemple de marcatori pur sânge, e de-a dreptul inexplicabil.
DILEMA VÂRSTEI FRAGEDE
E momentul să privim spre viitor. Spre Nagelsmann deci. Dar și spre întrebarea pe care mi-o pusesem mai sus. 36 de ani e o vârstă în regulă pentru a fi selecționer? Teoria zice că nu, practica mai degrabă confirmă teoria. Răspuns vom afla abia după Euro, iar din acest punct de vedere faptul că lui Nagelsmann i s-a oferit doar un contract pe câteva luni indică existența unui morman de dubii pe la federația germană. Într-un fel, Julian în locul lui Hansi se traduce ca o manieră mai degrabă continuatoare decât o măsură radicală.Cum poate ar fi fost nimirea lui Van Gaal, care a fost în cărți și care ar fi însemnat o mică revoluție.
Nagelsmann duce într-un fel mai departe moda tehnicienilor tineri din Bundesliga, adepți ai unui stil mai degrabă asociativ, estetic, ofensiv, diferit de cel vertical, de tip ”panzer” cu care Germania ne obișnuise. Însă acest stil are nevoie de antrenamente multe, de exercițiu tactic îndelungat, ceea ce la o echipă de club e în regulă, dar la o ”națională”, mă văd nevoit să repet, e foarte greu. Nagelsmann și-a creionat în toți acești ani aura unui tip foarte deștept, cu o mare capacitate de a inventa antrenamente spectaculoase și de a produce un fotbal atractiv, ceea ce pentru jucători e un mare plus, dar, pe de altă parte, și cu imaginea unui om câteodată dificil, prea extrovertit de multe ori, cu o impetuozitate, specifică vârstei, cam deranjantă. Vezi lejeritatea pierderii aceluiași Lewandowski.
Fără să fi provocat cine știe ce entuziasm în Germania, numirea lui Nagelsmann nici n-a deranjat. Lumea încă are în minte ceea ce i s-a întâmplat la Bayern, iar senzația că i s-a comis o nedreptate s-a suprapus peste cea de ușoară aroganță palpată în perioada bavereză și-i vine acum ca un aliat. Ca de obicei în fotbal, rezultatele vor decide. Trebuie să recunoaștem totuși că e un act de curaj de ambele părți. Și din partea lui, căci putea lesne să aștepte să se elibereze banca unui club important, dar și din partea Federației germane. Fără curaj însă niciun succes nu poate fi obținut.