Editorial | Antal Putinica
Este careva, încă, fără de cunoașterea romanului lui Herman Melville?! Oare nu a auzit toată lumea povestea Căpitanului Ahab și a balenei albe Moby Dick, cele 2 personaje titanice angajate într-o luptă parcă fără sfârșit, un etern tumult aflat la granița dintre real și fantezie? Într-o lume care a găsit un maxim interes în procesul unui alt “Căpitan”, “Jack Sparrow”, cu fosta soție, este posibil. Însă nu sunt aici să judec, astea sunt vremurile.
Nu sunt aici nici pentru BAC-ul la română sau analiza tip referat a superbei povești isprăvite acum un secol și jumătate. Scriu doar pentru a vă reaminti de Moby Dick.
Moby Dick există!
Și mă refer aici la acel Ferrari Enzo Alb, unic, monumental, despre care se șoptea câteodată pe la colțuri, în cercuri restrânse de “bătrâni” în ale mașinilor, ce rosteau pe un ton calic și înfrigurat numai câteva vorbe, cu frică parcă, să nu destrame povestea. Șoapte țesute într-o pânză lungă de 2 decenii, ce a devenit până la urmă legendă.
Nu are cum! Nu există! L-a văzut careva?! Era o poveste pornită de la un singur om, care întocmai căpitanului Ahab, devenise obsedat să dovedească veridicitatea existenței acestui “Bianco Avus”.
Acesta este numele de cod al vopselei folosite pentru singurul Ferrari Enzo ce a ieșit ALB, imaculat, din fabrica de la Maranello. Unicul! Moby Dick! Istoric vorbind, știm că au fost câteva modele care au ieșit din paletarul oficial de culori. Nu știm exact câte, unii spun că au fost 20, alții doar 12, cert este faptul că s-a întâmplat. Excentricitatea colecționarilor nu are limite. Iar dintre aceste câteva mașini, cu alură de giganți misterioși (poate din acest motiv denumiți “extracampionario”), unul a fost alb.
MOBY DICK!
Nu este numele lui, așa îmi place mie să îl alint, pentru că are o poveste demnă de un personaj de roman. A ieșit la suprafață în 2003 și apoi a dispărut sub valurile averii unui multimiliardar de origine elvețiană. A mai ieșit o dată să respire 8 ani mai târziu, în Hong Kong, parcă pentru a alimenta basmele care îl înconjurau. Apoi a dispărut din nou, de această dată fără a mai fi înregistrat pentru folosirea pe drumuri publice. Se părea că sașiul 133023, Bianco Avus “Rara Avis”, s-a topit în neant.
L-au vânat nenumărați căpitani Ahab, jurnaliști harponieri și echipaje întregi. Nimic!
A ieșit, tot singur, la lumină. De această dată, fără a se mai feri. Miticul Ferrari Enzo Bianco Avus va fi licitat de RM Sotheby’s săptămâna viitoare, pe 29 iunie. S-a aflat cu această ocazie că a fost captiv, că nu a colindat liber. Are exact 10.000 de kilometri parcurși, mai mult în primii ani.
Inima sa mecanică uriașă, un V12 de 6 litri care respiră liber, fără ajutor, abia dacă a bătut în ultimul deceniu. Și a făcut-o într-o cușcă climatizată, nicidecum gonind în libertate.
Acum, Moby Dick nu a ieșit la suprafață pentru a cere răzbunare. Nu s-a lansat la viteză maximă spre cel ce i-a marcat destinul, despicând benzile șoselelor. Pur și simplu, a vrut să știm că există. Că este printre noi, că mai trăiește.
Însă povestea (mea) frumoasă se oprește aici. Interesul mercantil este evident, Moby Dick al Italiei este, până la urmă, o simplă afacere. Una uriașa, pe măsură staturii acestui gigant, dar o afacere. Cineva dorește să scoată bani dintr-o investiție făcută acum 20 de ani. Și va scoate mai mult decât greutatea lui în aur, cum era prețuit în trecut excepționalul.
Nu tu obsesie dusă dincolo de infinit, nu tu dorință primară, nici măcar răzbunare. Astea sunt numai în imaginația mea de Ishmael mărunt, ce povestesc faptele din exterior, de parcă nu ar fi povestea mea. Însă ieșirea la lumină a unui astfel de prădător feroce (al șoselelor) este similară cu apariția unui adevărat Moby Dick.
Cum ar fi să ne apară în fața ochilor, for real, un alt monstru legendar despre care am auzit numai povești: creatura din Loch Ness, Kraken-ul ori pasărea Roc?
Ferrari Enzo nu este o mașină obișnuită. În primul rând, poartă numele creatorului mărcii. Este evident că în spatele acestui model a stat o muncă titanică, a fost investit capital uman cum probabil nu s-a mai întâmplat vreodată. Numai 400 bucăți au fost asamblate, din care aproape 30 au fost deja distruse de răufăcătorii zilelor noastre.
Ultima mașină ieșită pe poarta fabricii, în 2004, a ajuns chiar la Papa Ioan Paul al ll-lea. (Nu știu ce să zic, dar nu sunt întocmai de acord cu “sanctificarea” în Papamobil a unei astfel de feline).
O culoare specială, precum Rosso Scuderia, a făcut ca, în licitație, prețul unei astfel de mașini să se ducă înspre 6 milioane de dolari. Unicul Bianco Avus va trece cu mult peste acest prag! Cu cât, vom afla cu toții săptămâna viitoare.
Știu persoane care și-ar sacrifica un picior, întocmai precum Căpitanul Ahab, numai pentru a-l zări pe Moby Dick. Darămite pentru a-l îmblânzi din spatele volanului!