Editorial, Editorial Andrei Niculescu

”MNM”: DEZLĂNȚUIȚI ȘI ÎNLĂNȚUIȚI

Editorial | Andrei Niculescu

”Dezlănțuiți”, scrie ”L Equipe” în ediția sa de miercuri, a doua zi după cele 7 goluri marcate de PSG în poarta bieților israelieni de la Maccabi, care, ce să vezi, au avut în echipa de start mai mult francezi decât a avut campioana Franței. Cam de mâna a doua spre a treia acei francezi, nimic de zis, dar ideea în sine rămâne. Tot miercuri și tot în legătură cu acest ultim meci de Champions League jucat pe ”Parc des Princes” în 2022 (mulțumim mult FIFA pentru că ne-ai dat peste cam toate obiceiurile!), ”Le Parisien” vorbea despre ”focuri de artificii”, dar și despre un Messi, ”versiunea Barcelona” care le oferă fanilor parizieni multe speranțe în perspectiva unei primăveri rodnice.

Veți spune că tonul e ușor exagerat și că exagerările astea nu-s bune în octombrie. Mai ales că adversarul, Maccabi Haifa, nu e tocmai cel mai potrivit reper în a declanșa un val de entuziasm. Foarte corect, deși Maccabi tocmai maltratase o ”Bătrână Doamnă”, cu două săptămâni înainte, dovedind că nu-s chiar la cel mai de jos nivel posibil. Să admitem deci că o victorie cu echipa din Haifa, chiar cu 7 goluri date, nu poate fi considerată altfel decât una de seviciu, ”by default”, pentru gruparea pariziană ce a bifat o nouă calificare în primăvara Ligii, performanță devenită deja banală de când PSG a devenit o subsidiară a statului Qatar. Altceva îi doare însă pe parizieni (și pe qatarezi), altul e visul, alta e umbra care tot apare, dar la fel de repede și dispare. Cea a râvnitului trofeu, ”urecheata” cum îi zic fotbaliștii, pentru care la PSG s-a dezvoltat o adevărată obsesie. Ca și la Manchester City, de altfel. Nici la Paris și nici la Manchester nu cred că se cunoaște vorba veche de la noi, ”când fugi după bani, fug și banii de tine”. Înlocuiți ”bani” cu Champions League și veți vedea că iese realitatea respirată pe ”Parc des Princes” (dar și pe ”Etihad”) în ultimii ani. Pe cât de tare fug după trofeul mult dorit, pe-atât de tare parcă fuge și trofeul de ei. În vreme ce la alții, la Real Madrid de exemplu, el, trofeul, vine cu o ușurință dezarmantă, poate fiindcă nu există această obsesie.

Exagerat sau nu, tonul se bazează totuși pe ceva. Și-anume pe această tripletă, ”MNM”, capabilă chiar de orice. 86% din golurile Parisului în acest sezon au venit de la Messi, Neymar și Mbappe. Sau, pardon, de la Mbappe, Neymar și Messi, nu cumva să se supere campionul mondial francez că nu încep cu el. Căci dacă se supără, cine știe ce se întâmplă! Pasele decisive pe care și le dau cei trei devin deja greu de contabilizat, dar fac parte dintr-un context general ce ne duce fix la ideea exprimată mai sus: cei trei chiar sunt capabili de orice. Dar sunt ei oare capabili să ducă Parisul până la câștigarea trofeului? Pot ei trece peste tot ceea ce-i desparte pentru a rămâne doar cu ceea ce-i leagă, și-anume valoarea uriașă pe care o au? Asta e marea întrebare a acestui sezon de toamnă, pe care ne pregătim deja să-l încheiem (mulțumim mult FIFA pentru că ne-ai dat peste cap toate obiceiurile!).

Din punct de vedere fotbalistic, Christophe Galtier și-a făcut cât de cât treaba. Formula aleasă de el, acest 3-4-3, cu unele modificări în funcție de situații și adversari, pare a fi cea mai bună din ultimii ani. Deși lui Mbappe nu-i convine foarte tare și face pe supăratul, respectivul desen tactic se adaptează la realitățile lotului. O realitate care spune că prezența celor trei în meciurile de anvergură nu se negociază, ei trebuie să fie acolo, iar ceilalți trebuie să facă totul pentru a-i completa. Însemnând asta și să alerge mai mult decât ar fi normal. Dar câtă vreme cei trei bagă mingea-n poartă și rezultatele vin, parcă se aleargă mai ușor, nu-i așa? Mai sunt de pus la punct unele aspecte pe zona defensivă, capitol care nu mi se pare încheiat și unde cred că vom vedea măcar o mișcare interesantă în perioada de mercato din ianuarie.

Am convenit așadar că ”MNM”-ul din atac e capabil de orice și că pe umerii celor trei sunt depozitate acum toate speranțele fanilor parizieni. Cred că trebuie să mai admitem unele lucruri. Mai întâi că Messi chiar e într-o formă grozavă, amintind de acel Messi din vremurile bune ale Barcelonei. N-a existat meci în care el să fi intrat și în care să nu reușească ceva notabil, jocul trece aproape exclusiv prin piciorul și gândurile sale și cred că e mai mult decât explicabilă, văzându-l, dorința lui Xavi de a-l ”repatria” la Barcelona. Mai apoi că Neymar e și el probabil în cel mai bun moment al carierei sale pariziene, cu o ambiție pe care n-a arătat-o până acum, cu o disciplină tactică remarcabilă și cu o prezență fizică demnă de un campion. Și, mai apoi, că Mbappe rămâne Mbappe, cu toate ieșirile lui de copil răsfățat, cel capabil să schimbe singur soarta unui meci. 

Dar mai trebuie să admitem ceva. Că toate acestea n-au cum să nu fie legate de apropiatul turneu final din Qatar (mulțumim mult FIFA pentru că ne-ai dat peste cap toate obiceiurile!). E clar că toți trei sunt cu gândul la ce va fi acolo, iar ca ei sunt cam toți ceilalți din lotul PSG-ului și majoritatea fotbaliștilor de calibru (cu excepția lui Haaland). Gândul fanilor parizieni și al specialiștilor în fotbal e însă un pic diferit: cum vor fi ei DUPĂ acest Mondial?

E o întrebare la care nu putem descoperi un răspuns acum. Va trebui să așteptăm și să vedem. Să vedem în ce formă fizică se vor întoarce. Dar și în ce formă psihică vor reveni ei la jocurile echipei de club după efortul fizic și consumul mental de la Mondial. E foarte posibil ca unul dintre cei trei, Mbappe, Neymar sau Messi, să se revină la Paris cu medalia de aur. Dar chiar și-așa, ceilalți doi vor fi evident dezamăgiți. Cât de dezamăgiți?, iată o altă întrebare bună. Pentru Messi și Neymar acesta poate fi ultimul Mondial, iar o eliminare să-i zicem traumatizantă ar putea induce o stare depresivă accentuată. Ca să nu mai spun că, în cazul lui Neymar cel puțin, dar și al lui Messi, un eventual triumf ar atrage după sine o ”fiesta” interminabilă. Crede cineva că dacă Neymar ia titlul mondial pe 18 decembrie vine degrabă la Paris să joace pe 28 cu Strasbourg? (francezii ar vrea etapă pe 26 decembrie, un fel de ”Boxing Day en francais”, dar cred că e imposibil). Mă îndoiesc. Iar cu Messi ar fi cam la fel. Crede însă cineva că dacă Argentina ori Brazilia pierd în finală ori în semifinale, Messi și Neymar vor avea același chef de fotbal ca azi? În același timp, nimeni nu știe ce gânduri vor zburda prin mintea lui Mbappe în acea perioadă, cum va privi el, să zicem, un eventual eșec al Franței și un succes al Braziliei?

”L Equipe” are dreptate azi să spună despre cei trei că sunt ”dezlănțuiți”. În același timp sunt și înlănțuiți într-un context care oferă mai multe semne de întrebare ca niciodată. Azi, PSG pare capabilă să câștige Champions League. Abia după ce va trece Revelionul vom putea să judecăm totul cu mai multe argumente. În general orice analiză făcută în octombrie e prematură, dar în sezonul ăsta mai mult ca niciodată.

Ah, să nu uit: Mulțumim mult FIFA pentru că ne-ai dat peste cap toate obiceiurile!

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *