EDITORIAL, EDITORIAL ANDREI NICULESCU

MADRIDUL MARILOR PARTIDE, INTER-UL MARILOR EȘECURI

Editorial | Andrei Niculescu

Ne-am luat cu ceea ce s-a întâmplat la Paris, ne-am lansat în tot felul de dezbateri care l-au avut în prim-plan pe Colțescu, am dat drumul la o groază de exagerări pe această temă și-am lăsat la o parte ceea ce s-a întâmplat în această ultimă etapă a grupelor Ligii Campionilor. 

Ocazie cu care s-a și închis Liga Campionilor. Și se va deschide Champions League. E o teorie a mea mai veche, Champions League începe abia de la faza ”optimilor”, odată cu meciurile eliminatorii, când marja de eroare dispare și posibilitatea de a repara daunele se micșorează și odată ce-n competiție rămân echipele care-și propun cu adevărat să facă performanță. Să câștige trofeul sau măcar să prindă semifinala. Champions League s-a născut să ofere spectacole grandioase, opere de artă și polemici. Și e făcută doar pentru cei puternici, pentru cei capabili să reziste presiunii și s-o ia de la capăt atunci când situația o cere. Champions League s-a născut pentru acele echipe care-și pot permite asta, care au jucători cu care s-o facă. Și nu-s multe, de aceea pătrunderea în semifinalele Ligii Campionilor e un premiu uriaș. Careul de ași e, an după an, un cerc extrem de select, locurile sunt limitate, iar o calificare aici consumă toate resursele posibile. Nu oricine e capabil de asta, dar de foarte multe ori chiar și cei capabili rămân pe dinafară fiindcă nu e spațiu pentru toată lumea. 

Puține cluburi se pot lăuda că au o relație atât de intensă cu Champions League precum Real Madrid. De fapt, cred că nu există niciuna. O relație aproape mistică, plecată de când competiția se chema Cupa Campionilor, mingiile aveau șiret și arbitrii șapcă, dar dusă mai departe și-n noul format. Înainte să joace cu Borussia Monchengladbach, miercuri, în fața Madridului se deschideau mai multe orizonturi. Unul clasic, câștigarea grupei, altul apropiat de normal, calificarea de pe locul doi, un al treilea deloc onorant, ”retrogradarea” în Europa League, și unul de-a dreptul dezolant, eliminarea completă din Europa. Ceva mă face să cred că madrilenii și-ar fi dorit mai degrabă să iasă de tot decât să suporte ”supliciul” unor meciuri de joi.

Exact la momentul potrivit, fix în competiția sa simbol, Real Madrid a făcut cel mai bun meci al sezonului de toamnă-iarnă. A câștigat cu 2-0 în fața nemților, reduși la o tăcere de-a dreptul zgomotoasă, și nici măcar n-au sărbătorit asta. N-o să mă refer la prestația jucătorilor lui Zidane, care a salvat un al doilea ”match ball” în decurs de 4 zile (mai are unul, cu Atletico, sâmbătă) arătând că are mai multe vieți decât o pisică și un instinct de supraviețuire remarcabil. O să mă refer punctual la doi oameni: Sergio Ramos și Modric. Doi oameni ce se învârt în jurul vârstei de 35 de ani, dar care joacă parcă mai bine ca la 25. Acum 10 ani, Modric era la Tottenham și ieșea din când în când în evidență, acum 10 ani Ramos era tot la Madrid, dar era un colecționar pasionat de faulturi și cartonașe și nu inspira siguranța de azi, ”leadership”-ul de azi. Doi oameni care atunci când e nevoie iau echipa-n spate și le arată și celorlalți drumul. 

În paranteză fie spus, fiindcă în marțea lui Colțescu i-am văzut naufragiind pe cei de la Barcelona, mă întreb dacă nu cumva Andres Iniesta ar fi avut locul lui în lotul catalanilor de azi. Dacă nu cumva putea fi un Modric, un om care să lumineze cu pasele sale ceața de la mijlocul terenului, un partener pentru ”singuraticul” Messi. E doar o întrebare, într-o paranteză pe care o închid.

Vă amintiți imaginea de după finalul meciului de la Madrid? Cu jucătorii Borussiei urmărind cu sufletul la gură, pe tablete, finalul de la Milano. Unde un gol, indiferent în ce poartă, i-ar fi trimis în Europa League. Vă imaginați scena asta cu cei de la Madrid, cu Ramos, Modric și ceilalți strânși în jurul lui Zidane pentru a aștepta să fie calificați de alții? Eu nu. Pesemne că ar fi făcut asta la vestiare, fără să fie văzuți, dar în niciun caz nu s-ar fi bucurat zgomotos după. Fiindcă spiritul lui Real Madrid nu e ăsta. 

Și-acum, atenție la Real Madrid în primăvară! A scăpat de un mare stres terminând grupa pe locul 1, în loc de Bayern, Liverpool, City, PSG ori Juve va întâlni Lazio, Atalanta, Porto sau Leipzig. În afară de Leipizig, cu care i-ar fi greu, iar Bayern și United pot certifica asta, celelalte sunt abordabile. Chiar și Atalanta, cu care chiar ar ieși o ”dublă” pe cinste. Dar Real Madrid se metamorfozează vizibil în perspectiva marilor meciuri, problema lui Zidane va fi cum să gestioneze luna ianuarie și meciurile cu Alaves, Osasuna, Huesca sau Levante.

UN CONTE MEREU PLÂNGĂCIOS

Două vorbe doar despre eșecul Inter-ului, căci e surpriza negativă a fazei grupelor. Retrogradarea lui Manchester United în Europa League în fața lui PSG și Lepizig nu e pe aceeași linie, totuși, apropo de ceea ce am scris mai sus, vorbim de două semifinaliste din ediția trecută, plus că Parisul a prins și finala. Însă Inter avea la îndemâna calificarea, pe care nu doar că n-a reușit-o, dar a rămas complet în afara Europei.

Pe când încă era la Juve, Antonio Conte a rostit o frază celebră apropo de speranțele ”Bătrânei Doamne” în Champions League: ”Nu poți spera să intri cu 100 de euro în buzunar într-un restaurant unde o masă costă 1000”. Apoi și-a luat jucăriile și a plecat. Ulterior a venit Allegri, care a putut să urce pe Juve în două finale, pe care le-a pierdut în fața lui Messi și Cristiano. Dar a intrat la restaurantul acela, s-a așezat la masă și a și mâncat, chiar dacă nu cel mai scump fel de pe meniu.

Conte a rămas același răsfățat cu accente de frustrare imposibil de înțeles. Toată lumea e de vină, mai puțin el, deși nimeni nu câștigă cât el. Acum are 1000 de euro în buzunar, dar crede că s-a scumpit mâncarea în acel restaurant și tot nu poate să se atingă. Și se plânge, se plânge încontinuu.

Las la o parte că n-a putut să dea un gol în două meciuri unui Șahtior care a luat 10 de la Borussia. Las la o parte șansa din turul cu nemții, cu golul egalizator marcat în prelungiri, dar și roata care s-a întors spre ghinion în ”dubla” cu Real Madrid. Mă întreb doar de ce, știind ce se petrece la Madrid și știind că 0-0 nu ajută pe nimeni, n-a forțat mai mult, n-a riscat mai mult. A făcut schimbările pe final, dar nimic revoluționar, i-a lăsat doar 10 minute împreună pe Alexis, Lautaro și Lukaku, deși avea nevoie de gol, i-a dat doar 5 minute lui Eriksen, deși avea nevoie de un pic de lumină la mijloc și a părut preocupat de ideea de a nu lua cumva gol. Și dacă lua, ce era? Tot aia. N-a luat, dar a făcut cu asta un serviciu Borussiei.

Dacă ne uităm pe istoricul trofeelor lui Conte, pe primul cu Juve și pe primul cu Chelsea le-a câștigat când n-a jucat în Europa. Poate că asta să fie șansa lui în perspectiva parcursului din Serie A, unde nimic nu e clar în momentul ăsta. Ar putea fi un ușor avantaj, dar mă tem că dacă nu ia ”scudetto” ar fi mai bine să plece.

P.S. Ceva, pe final, despre Colțescu. N-am putut să mă abțin,

Nu vi se pare că principalul beneficiar al scandalului e președintele turc Erdogan? Care pedalează pe tema unui act așa zis rasist, petrecut în Franța, exact când se află în plin scandal cu președintele Macron. Să vorbească de drepturile omului fix Erdogan, mi se pare amuzant.

Dar Colțescu avea datoria să știe asta, să știe pe cine arbitrează și să evite să devină victimă colaterală a unui război care-l depășește. Dar dacă el n-a știut că ”cel negru” e totuși antrenor secund, nu un cărător de genți, cred că mă duc prea departe. Aroganța de milițian de tip vechi pe care o afișa pe la meciurile de pe la noi s-a întors acum împotriva lui.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *