Editorial | Antal Putinica
Am tot vorbit despre Formula viitorului, despre tehnologii, mașini electrice, energie regenerabilă și o Terra mai verde. Preocupat de tot ceea ce este nou (și testat în F1 sau Formula E) am uitat esențialul, atunci când mă frământă o întrebare: cel mai simplu răspuns este primul care îți vine în minte. Sau pe care îl ai deja în fața ochilor. Ori, în fața noastră încă găsim din abundență un material ce era, pe vremuri, extrem de îndrăgit: LEMNUL.
Mi-am adus aminte de lemn citind un articol senzațional. Japonezii au început deja proiectarea unor sateliți ce vor fi construiți din lemn. Sună neverosimil, recunosc! Însă argumentele lor sunt imbatabile. Lemnul este ușor și trainic. Poate fi crescut și modelat cu ușurință. Este ieftin. Și mai presus de toate, este regenerabil și prietenos cu Pământul. A fost nevoie de japonezi să ne dăm seama că putem renunța la metale scumpe și rare, a căror extragere și prelucrare necesită operațiuni complexe, extrem de poluante. Mai mult, sateliții au o durată de viață scurtă, ei urmând să “ardă” în atmosferă atunci când nu mai sunt folositori. Ori, toate acele metale grele și pământuri rare, folosite în prezent la construcție, se vaporizează și poluează atmosfera în partea superioară ani la rând.
Lemnul ar trebui să ardă și atât. Are din start greutate specifică mică, ce poate fi scăzută atunci când se caută acest aspect prin procesul tehnologic la care este supus. Deci poate fi pus pe orbită fără costuri uriașe. Este bun izolator termic. Și, plantat eficient, este practic inepuizabil. Și verde.
Primele mijloace de transport din istoria omenirii au fost manufacturate din lemn, fie că vorbim despre care cu roți, sănii din lemn sau pur și simplu bile (trunchiuri rotunde de arbori cu lemn tare) pe care erau împinse greutățile mari. Lemnul a fost (și este încă) soluția transportului pe apă, fie că vorbim despre o simplă canoe sau o corabie în toată puterea cuvântului. Lemnul a fost și întâiul material înspre care s-au uitat primii aviatori. Inclusiv Henri Coandă.
Aș vrea să merg puțin mai departe cu povestea. Va vine să credeți sau nu, lemnul a fost folosit pe monoposturile de Formula 1 și mai este încă prezent în Formula E sau în alte competiții regionale de monoposturi. Zgârie pe timpan, știu, dar este purul adevăr. “Bestiile” create acum un sfert de veac în Formula 1, pline de tehnologie de vârf și cu perfomante greu de egalat astăzi, se sprijineau (din când in când) pe asfalt pe un banal placaj de fag.
Introdus după moartea lui Ayrton Senna în 1994, acest element denumit Skid Block, Skid Plank sau simplu The Plank, avea rol de siguranță. Placajul (special doar prin nume: JABROC) era standardizat ca dimensiuni. Pus la contactul cu pista, sub monopost, el practic limita așezarea la sol a monopostului. Evident, din rațiuni aerodinamice, toți constructorii doreau să lase mașina cât mai jos pe asfalt, însă am văzut ce se poate întâmpla când aerul nu mai circulă deloc sub monopost iar acesta pur și simplu glisează pe podeaua metalică. Plankul era pus pe monopost tocmai pentru a limita această “lipire” de asfalt. Gros de 1 cm, nu avea voie să piardă până la finalul cursei mai mult de 1mm din grosimea sa. Mai multe găuri, de diferite diametre, erau date în punctele critice ale plăcii, tocmai pentru a nu permite constructorilor să se joace prea mult cu poziția monopostului.
De ce a fost ales lemnul? Simplu. Placa respectivă trebuia să fie ușoară, pentru a nu influența în vreun fel centrul de greutate al monopostului. Și era nevoie să fie ușor de “alterat” la contact (într-un mod uniform), pentru a putea fi inspectată ulterior cursei. Și mai era și o problemă a costului, până la urmă. Placa era destul de lungă, pe tot “wheelbase-ul” (ampatamentul) mașinii, lată de 30cm și groasă de 1cm.
În prezent, Formula 1 nu mai folosește lemnul pentru SKID BLOCK. A făcut încă un pas în direcția siguranței și a considerat lemnul un potențial hazard în caz de incendiu. F1 a trecut la PERMAGLASS – o rășină fenolică polimerizată rezistentă la foc. Este un material compozit ieftin și ușor de prelucrat. Se fixează sub monopost cu ceva adeziv și prinderi din titan. Și atunci, de unde scânteile pe care le tot vedem în curse??? Clar, nu din rășina folosită! Monoposturile din ultimii ani rulează cu un “rake” (unghi de înclinare) evident lăsat pe față. Iar bordul de atac al plăcii (primul care ia contact cu solul în acest caz) este ranforsat cu titan sau tungsten. De unde și jerba de scântei, vizibilă mai ales în cursele nocturne.
Culmea, Formula E – considerată o competiție a viitorului, a rămas la placajul din lemn de fag.