NEWS

Kim Clijsters va reveni în circuitul profesionist de tenis

Fosta jucătoare de tenis belgiană Kim Clijsters tocmai a anunțat că va reveni în circuitul profesionist în sezonul viitor, după o pauză de opt ani, în care s-a dedicat complet familiei, mai cu seamă celor trei copii ai săi.

„Nu simt că vreau să demonstrez ceva. (…) încă ador să joc tenis. Oricând sunt la un turneu de Mare Șlem pentru competiţia legendelor, dacă cineva vrea să jucăm împreună, sunt imediat de acord. (…) Încă iubesc să joc tenis. Întrebarea este: sunt capabilă să ajung la nivelul la care aş vrea să fiu? (…) vreau să-mi lansez o provocare şi să fiu puternică din nou. Acesta este maratonul meu”, a transmis belgianca.

La 36 de ani, Clijsters este relativ „tânără”, dacă o comparăm cu surorile Williams. Serena, finalista de la US Open și Wimbledon, împlinește 38 de ani peste câteva zile (locul 9 WTA), în vreme ce Venus are 39 de ani (locul 56 WTA). Serena a făcut pauză doar câteva luni, în 2017, când a născut.

Kim Clijsters s-a mai retras temporar în 2007, până în 2009, când a adus pe lume primul copil. Ea are în palmares patru titluri în turneele de Mare Șlem, respectiv trei la US Open (2005, 2009, 2010) și unul la Australian Open (în 2011).

Vă recomandăm secțiunea cu vloguri de pe platforma noastră.

Pentru mai multe informații din lumea sportului urmăriți SportExtra.ro și Go Radio!

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *