Japonia s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de rugby, după victoria cu 28-21 contra Scoției, la Yokohama, în Grupa A a competiției pe care o găzduiește.
Japonezii ajung pentru prima dată în istorie în sferturi, fază în care vor înfrunta Africa de Sud, pe 20 octombrie, la Tokyo.
Irlanda a încheiat Grupa A pe locul doi, mergând de asemenea în sferturi, în vreme ce Scoția a ocupat la final poziția a treia și a ratat calificarea în faza eliminatorie doar pentru a doua oară în istorie, după ediția din 2011.