Editorial | Antal Putinica
Mă pregătesc deja pentru Indy 500, iar Indy 500 înseamnă în primul și în primul rând ISTORIE. O tradiție de peste un secol, neschimbată și totuși mereu actuală, la modă prin hainele noi îmbrăcate în acord cu ce se poartă pe oval în fiecare deceniu. Și tot frunzărind agale presa online (chiar, mai este valabil acest termen caduc?) am dat peste un articol ce m-a purtat într-o altă zonă decât cea pentru care mă pregătisem sufletește.
Mașinile de Indy le știam. Pe unele cât de cât, îmi recunosc micimea – din 1911 și până în prezent este totuși cale lungă! Pe altele însă le puteam puncta foarte bine, chiar în detaliu – mărturie stau machetele pe care le am înșirate în bibliotecă. Însă cunosteam (și am realizat abia ieri) foarte puține despre acele modele unice ce acoperă, în fruntea plutonului, turul zero al fiecărei ediții: mașina PACE CAR.
În această privință, americanii au fost o idee mai deștepți decât noi, europenii. Ei au folosit mașina de siguranță din chiar prima ediție – 1911, în timp ce safety car-ul a devenit obligatoriu în Formula 1, practic, peste o VEȘNICIE: în 1973 – culmea, s-a întâmplat tot pe continentul nord american, în Canada! Și asta s-a petrecut în mod neoficial, pentru că oficial safety car-ul în F1 este prezent în fiecare cursă doar de 3 decenii, începând cu 1993, Africa de Sud și al său circuit Kyalami.
În Indy 500, de la bun început, pace carul era cumva necesar, luând în calcul startul lansat. Abia târziu, în anii ’60, a fost remarcat și potențialul de marketing al acestui vehicul. Totuși, până să ajung la acel deceniu și memorabilul Ford Mustang, m-aș opri pentru o secundă în anul 1930. Asta pentru că, deși a contat relativ puțin pentru americani, 1930 a însemnat enorm pentru motorsportul mondial: am asistat la o premieră absolută – debutul în sportul cu motor al MAȘINILOR CU TRACȚIUNE FAȚĂ!
Mă entuziasmez și fac o paranteză la paranteză: a ascultat cineva muzica Bucureștiului din perioada interbelică? Cât de veselă, cât de vie, cât de frumoasă a putut fi! Bucureștiul, supranumit MICUL PARIS (deși se putea inversa scara valorilor fără nici un fel de problemă) avea deja lăutari celebri, veniți fie din Runcu fie din Arcani. Încântau publicul din Gara de Nord sau din Piața Obor, care mai apoi se bătea pe aceste tarafuri pentru a le nunti copiii. Mai târziu, publicul educat din București îl asculta pe un Cristian Vasile (cu a sa “femeie” de neuitat, iubită și astăzi) sau pe JEAN MOSCOPOL, care a și scos o melodie despre Fred Astaire și Ginger Rogers – dovedind că Bucureștiul nu era atât de departe de America pe cât credem, nici ca muzică și nici că mod de viață.
Dar asta era prin ’33, când România era valută forte! Revenind în 1930 și America acelor vremuri, în fruntea plutonului pe celebrul oval din Indianapolis a ieșit o mașină produsă local, în Auburn. Modelul, numit sec L-29 CORD, a fost prima mașină de serie produsă în Satele Unite cu tracțiune față. Se numea L-29 pentru că se afla deja în producție de un an (1929). Un V8 de 5 litri și 125 de cai cabra cu viteză o siluetă masivă dar aerodinamică. Pace car-ul a fost modelul Convertible, desenat și produs de un anume Harry Arminius Miller – același care i-a făcut și mașina de curse câștigătorului din acel an, BILLY ARNOLD. Pe scurt, s-au întâmplat multe în 1930: prima apariție și prima victorie a unei mașini cu tracțiune față, cele mai multe tururi conduse în serie consecutivă – 198, și primul parcurs de 500 de mile încheiat în mai puțin de 5 ore.
Gata, am terminat cu parantezele. Promit! Cord-ul L-29 era precursorul altor inovații, inclusiv embrionul farurilor ESCAMOTABILE, ceea ce nu se va mai întâmpla până la Chevy Corvette despre care urmează să vorbim spre final. Însă Indy 500 a fost mai întâi de toate o poveste Ford Mustang, o adevărată poveste americană. În 1964, Ford dorea să cucerească lumea cu modelul Mustang. 4 mașini au fost preparate special pentru funcția de pace car, călcând în picioare puterea unui GT 40 de serie, iar alte 220 de modele coupé au fost folosite în activități de marketing. Rezultatul: FORD MUSTANG este în continuare în producție, devenind cea mai longevivă creație a uzinelor americane și un model despre care știe și ultimul pici de pe stradă.
Chevrolet a înțeles destul de târziu pericolul, însă a apucat să se ferească în ultima secundă. În 1978 a sărbătorit cei 25 de ani de la înființarea mărcii cu un pace car în Indy 500 – o mașină reprodusă fidel și pentru cumpărătorul de rând într-o serie limitată de 6502 bucăți. Modelul, rafinat deja în a 3-a generație, avea să “înțepe” veninos competiția, designul fluid al celebrului Stingray fiind completat de o motorizare pe măsură. A fost anul în care s-a născut o adevărată legendă: pentru prima oară Stingray (nu Sting Ray, scris ca atare până la generația secundă) a devenit un NUME, din păcate uitat de Corvette până în 2014. Dar acum, mai prezent ca niciodată!
Pace car în Indy a dat și Pontiac, Dodge, Oldsmobile, Chrysler, până și Buick – dar parcă nimic nu se compară cu un Chevy sport coupé care deschide calea spre o nouă filă de istorie, cum se va întâmpla în 2021 cu modelul C8. Ori asta, ori sunt eu prea tânăr!