EDITORIAL, EDITORIAL ANDREI NICULESCU

ÎNCĂ O VARĂ CU MBAPPE

Foto: Facebook Kylian Mbappe

Editorial | Andrei Niculescu

De vreo doi ani încoace, principalele subiecte ale lunilor de vară fără fotbal sunt Kylian Mbappe și Harry Kane. Ce vor face ei, pleacă sau nu pleacă, vor forța nota ori vor căuta niște prelungiri de contracte în termeni mai avantajoși, sunt în căutarea gloriei sportive sau urmăresc doar zerourile din conturi, iată teme de discuție ce ocupă un loc important în peisajul media, ce găsește, cu ocazia asta, subiecte generoase de conversație. 

Lăsându-l la o parte pe Harry Kane, de la care încă nu reușim să aflăm ce vrea de fapt de la cariera lui, preferințele lui Kylian Mbappe încep să devină clare. Ale lui și ale anturajului, căci întotdeauna în astfel de situații anturajul are un cuvânt greu de spus în cântărirea unor decizii. Lui Kylian îi place pesemne fotbalul, că altfel nu s-ar fi apucat de sportul ăsta, dar și mai mult îi place să câștige. El zice, mai întâi într-un interviu dat celor de la ”France Football”, apoi, chiar ieri la o televiziune din Coasta de Fildeș, că iubește să câștige trofee și urăște să piardă, dar din felul în care se comportă în această perioadă pare-se că mai mult și mai mult îi plac banii. Nimic de comentat sau criticat aici, în fond cui nu-i plac banii, dar barem să recunoască și să n-o mai dea pe după cireș cu aspirațiile lui profesionale și cu uriașa foame de a câștiga Liga Campionilor și Balonul de Aur.

Dacă ar fi fost inspirat, Mbappe s-ar fi apucat să producă un serial. La care să fie, evident, și actorul principal. ”Vara lui Kylian” s-ar putea numi și ar fi ajuns deja la al treilea sezon. Iar pe afișul de prezentare ar putea fi scris, ca o recomandare pentru viitorii privitori: ”Cum reușeșt un băiat de 24 de ani să țină într-un șah permanent două cluburi mari!”.

”Le Parisien” observa acum câteva zile că ”Mbappe are toate cărțile importante în mâinile lui”. Aceeași publicație, apropiată de clubul parizian, mai nota că ”în confruntarea dintre Mbappe și PSG sunt deja permise toate loviturile”. Poate că e un pic exagerat cuvântul ”confruntare”, dar o dispută tot există. Căci, iar aici e noutatea noului sezon al seriei de care aminteam, de parcă scenaristul a priceput că e nevoie și de niscaiva acțiune, astfel încât narațiunea să nu devină ”boring”, noutatea așadar vine din noua poziție a clubului PSG. Eventual și a lui Nasser Al-Khelaifi, deși am niște dubii aici, mai degrabă vorbim de șefii acestuia din Qatar, de ce nu chiar de șeful cel mare, emirul. Care s-o fi săturat de driblingurile lui Kylian pe acest subiect și a dat dispoziție celor de la club să schimbe foaia. Ceea ce, în mare, s-a și întâmplat, căci e pentru prima dată când PSG pune în fața campionului mondial un soi de ultimatum: accepți prelungirea până în 2025 sau pleci în vara asta! Pleci pe bani, aș adăuga eu, și nu puțini.

Pentru cine nu știe ori a uitat care e, de fapt, miza, Mbappe are un salariu (brut) de 72 de milioane de euro (pentru net, în principiu împărțim la doi, zic în principiu fiindcă fiscalitatea în Franța e mai complicată de-atât). Când a parafat prelungirea înțelegerii, în vara trecută, a primit 180 de milioane ca primă de instalare, deși el era instalat de 5 ani la Paris. Plus de asta, la începutul fiecărui sezon în tricoul Parisului mai încasează o primă de fidelitate, 70 de milioane (pe asta a luat-o), 80 de millioane (pe sezonul ce vine), 90 de milioane (pentru 2024-2025 dar la asta pare-se că ar renunța, căci asta va fi prima de instalare la clubul unde va merge). Prost nu e cine cere, prost e cine dă, spune o vorbă de pe la noi, nu știu dacă se știe de ea pe la Paris, în orice caz la Doha nu prea cred că se știe.

Când spuneam eu mai sus că e din ce în ce mai clar ce iubește la nebunie Kylian, mă gândeam la aceste sume. Indecente de-a dreptul, care se adaugă la alte sume, la fel de indecente, vărsate deja în conturile sale de către parizieni, via Qatar. La banii ăștia nu vrea să renunțe Mbappe sub nicio formă, deși el tot bate apa-n piuă că e interesat la maxim de performanțele sportive. Păi dacă ești așa de interesat, fă un pas înainte, renunță la o parte din bani și du-te acolo unde îți dorești, dacă într-adevăr asta îți dorești!

REAL MADRID, UN ACTOR ÎN AȘTEPTARE

Aici apare în scenariu un alt actor: Real Madrid. Nu e nou, că a mai fost și-n seriile trecute, ba chiar a fost un rol destul de ciudat, în sensul că derularea acțiunii n-a fost cea așteptată de fanii respectivului actor, obișnuiți cu alte interpretări. Că Real Madrid îl vrea pe Mbappe nu mai e un secret, ba chiar devine evident că Florentino Perez nu mai are același orgoliu de acum câțiva ani, căci dacă l-ar fi avut nu ar mai fi răspuns niciodată la apelurile venite de la Mbappe, după povestea din vara trecută. Dar la fel de clar este și faptul că Real Madrid l-ar vrea pe Mbappe din vara viitoare, când l-ar lua gratis. Cuvântul ”gratis” nu prea e corect, mai potrivit ar fi să spun: când l-ar lua fără sumă de transfer. Căci în niciun caz nu e gratis, fiindcă vorbim de o primă de instalare suculentă. Madrilenii l-ar putea lua și-n vara asta, chiar plătindu-i fotbalistului tot ceea ce i-ar oferi parizienii, dar Florentino nu și-a construit afacerile și renumele procedând așa, asta ar însemna să arunce clubul într-o periculoasă spirală a cheltuielilor (să nu uităm de investiția majoră în stadion, dar și-n alte transferuri), iar exemplul FC Barcelona e cât se poate de elocvent din acest punct de vedere. Așa că, deocamdată, Real Madrid stă și așteaptă momentul prielnic. Trimițând în acest răstimp tot felul de mesaje subliminale, cu numărul 9 neatribuit niciunui jucător, cu locul lui Benzema din vestiar rămas încă neocupat, plus alte și alte săgeți trimise prin intermediul ziarelor și televiziunilor. În fond, transferul s-ar putea face și pe 30 august, nu?

Ei bine, aici e marele semn de întrebare al acestei noi serii. Ce va face PSG dacă fotbalistul se ține tare pe poziție și nu semnează, până pe 31 iulie, prelungirea până în 2025? De obligat, nu-l poate obliga să plece, alte metode de constrângere nu-și permite să abordeze. Există temerea pe la Paris că Mbappe caută să joace primele meciuri din actualul sezon în Ligue 1, astfel încât clauza de fidelitate să se activeze, cam cum a făcut Neymar cu Barcelona în vara lui 2017, când și-a luat prima de fidelitate de la clubul catalan și după 3 zile și-a plătit clauza de reziliere. Alte voci dinspre Paris vorbesc chiar despre amenințări mai mult sau mai puțin voalate pe care Mbappe și familia lui le-ar fi primit dinspre Doha, unde genul ăsta de ”trădări” nu-s deloc bine văzute.

În situații de genul ăsta, logica spune că fiecare parte ar trebui să lase un pic de la ea, astfel încât operațiunea să se poată realiza. Real Madrid și-a arătat disponibiltatea în acest sens, adică ar plăti o eventuală sumă de transfer, PSG probabil că ar face la fel, în sensul că ar accepta o reducere a acestei sume de transfer. Deocamdată, singurul care nu se arată dornic în a face un pas în spate e chiar Mbappe, Logic, aș zice, de vreme ce toate cărțile bune sunt la el. Măcar să recunoască sincer că nu vrea neapărat un Balon de Aur, ci doar aurul. 

P.S.

În tot acest vârtej mediatic, numirea lui Luis Enrique ca antrenor al PSG-ului a ajuns un subiect mai degrabă secundar. Aș zice că nemeritat, căci de la Ancelotti încoace n-a mai avut PSG un antrenor care să știe ce înseamnă gustul victoriei în acea competiție ce-i obsedează pe parizieni. Aducerea lui Luis Enrique e cea mai bună mișcare pe care o putea face în această vară Al-Khelaifi, dar situația actuală, sunt convins, nu-l mulțumește foarte tare pe spaniol, pentru care ideea de vestiar, de grup, e una foarte importantă. Luis Enrique nu e însă un subiect de dezbătut la un simplu P.S., așa că va trebui reluat în săptămânile ce vin.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *