Editorial, Editorial Andrei Niculescu

FRANȚA INTIMIDEAZĂ

Editorial | Andrei Niculescu

Despre Franța se vorbește de luni bune ca fiind marea favorită a acestui European. De fapt, se vorbește de aproape trei ani, de când reprezentativa ”cocoșului galic” a cucerit titlul mondial la Moscova. Parcă niciodată fotbalul francez n-a arătat atât de bine la nivel de echipă națională, nici măcar la Euro 2000, care venea, ca și acesta, după un Mondial câștigat. Astfel că debutul Franței la turneul final a fost punctul de interes al primei runde. Mai ales că debutul coincidea și cu un super-duel cu Germania, o partidă niciodată obișnuită, niciodată amicală, o posibilă finală a competiției, într-o grupă extrem de ofertantă.

Deschid o paranteză. La fiecare Mondial sau European există o grupă precum cea din care fac parte, la această ediție, Franța, Germania și Portugalia. E botezată mereu ”grupa morții”, dar sincer m-aș feri s-o mai denumesc așa de când moartea a dat târcoale acestui European și aproape că am privit-o în ochi, prin ochii lui Christian Erikssen. A fost un episod șocant, dar bine că a rămas doar atât, un episod, și nu s-a transformat într-o tragedie enormă. ”Fotbalul nu e o chestiune de viață și de moarte, e mai mult decât atât”, zicea acum mulți mulți ani Bill Shankly. Așa o fi crezut el, atunci. Da, e o chestiune de viață, pentru că face parte din viața noastră, dar viața asta e prea frumoasă pentru a fi pusă pe tava unor obiective până la urmă minore în comparație cu viața însăși. Așa că aș scoate moartea din orice context legat de fotbal și de sport. Și în loc de ”grupa morții”, i-aș zice ”grupa fotbalului”. Paranteză închisă.

Iar fotbal am avut suficient în Franța-Germania, căci despre asta e vorba până la urmă. Franța a câștigat, dar dincolo de toate și-a confirmat statutul de mare favorită. Cum această partidă a încheiat prima etapă, putem spune că am văzut la lucru toate participantele. Unii au jucat mai bine, alții mai puțin bine, unii de-a dreptul prost, angoasele debutului trebuie luate, evident, în considerare. Nicio echipă n-a oferit însă această senzație de forță precum Franța. 

Didier Deschamps are la dispoziție un lot fantastic. Inclusiv cu cei lăsați acasă ar putea încropi o a doua selecționată care să se prezinte rezonabil la acest European. În mare, trupa e aceeași ca-n Rusia, în 2018. Doar că toți au niște ani în plus, ceea ce la majoritatea se traduce într-o maturizare cât se poate de eficientă și vizibilă. Absențe semnificative nu există, Matuidi și Umtiti nefiind totuși din categoria jucătorilor decisivi. A apărut în plus Benzema, un câștig enorm, inclusiv pentru ambiționarea celorlalți atacanți, și-a apărut un alt Kylian Mbappe față de cel din 2018.

Astăzi, Franța îl are în lot, poate, pe cel mai intimidant fotbalist al planetei. În Rusia, Kylian era un tânăr ce încă nu împlinise 20 de ani, un diamant abia descoperit, dar încă nu întru-totul prelucrat. Azi e o bijuterie în toată regula, conștient de ce poate și ce trebuie să facă. De la epoca în care Messi și Cristiano dominau lumea fotbalului și împărțeau planeta-n două n-a mai fost cineva care să aibă, pe teren, o asemenea capacitate de intimidare. Fundașii adverși trebuie să aibă prestații perfecte în fața lui Mbappe, dar chiar și-așa e posibil ca respectivele prestații să fie degeaba. Pesemne că există foarte multe dileme în mintea adversarilor înaintea confruntării directe. Dacă-i dai spațiu, e letal, iar Hummels poate să confirme că și dacă ai vreo 6-7 metri avans tot degeaba e. Dacă-l ataci decisiv, trebuie s-o faci perfect, dar te expui riscurilor, iar dacă-l tatonezi riscurile se dublează. Iar dacă, presupunem, reușești toate astea și-l anihilezi, apar Benzema, Griezmann, Pogba, care abia așteaptă să profite.

Unii au criticat stilul Franței din acest prim meci. Poate că au dreptate, căci având la dispoziție asemenea jucători ridici orizontul de așteptare suficient de mult. Iar lumea așteaptă goluri și spectacol, nu doar victorii. Lumea, mai puțin Didier Deschamps. Care și-a condus echipa spre titlul mondial fix cu un asemenea stil. Pentru Deschamps, obiectivul e să câștige Europeanul, nu să-l câștige cu stil, estetic. Și câtă vreme toate starurile sale îmbrățișează această idee, e greu să-i reproșezi ceva. 

Da, Franța ar putea fi mai generoasă. Poate că o să și fie, la o adică, în alte situații, căci în mod normal ar trebui să poată interpreta diverse partituri. Mie însă mi se pare că tocmai imaginea asta oferită contra Germaniei o transformă din favorită în superfavorită. Există totuși o mică problemă, cu care s-a confruntat de multe ori Cholo Simeone, cu care Deschamps seamănă destul de mult la nivel de abordare. Prea obișnuiți să joace meciuri precum cel cu Germania, nu cumva francezii să aibă dificultăți în situații contrare. La un turneu final nu știi niciodată ce se poate întâmpla, iar detaliile pot fi decisive. Cu Germania n-a fost cazul, dar pe viitor poate fi. 

Franța e capabilă să câștige acest European fără să primească gol. Dar e și capabilă să-și pună singură bețe-n roate.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *