EDITORIAL, EDITORIAL ANDREI NICULESCU

FINALUL DE SEZON ȘI SURPRIZELE SALE POSIBILE

Editorial | Andrei Niculescu

Chiar așa haotic și atipic cum a fost el, sezonul fotbalistic european 2019-2020 nu se putea termina fără să ducă la bun sfârșit și cupele europene. Și în principal Champions League, competiția regină a fotbalului din acest moment, masa la care se adună bogații Europei și, din când când, mai apare și câte un invitat surpriză. De regulă, în această perioadă ne pregăteam de Supercupă, de data asta vom avea un august în flăcări, fierbinte și la propriu și la figurat, căci până pe 23 august vom avea zile pline de fotbal de cea mai bună calitate.

Dacă am ține cu tot dinadinsul să găsim un nod în papură Ligii Campionilor ar fi că mereu se luptă pentru trofeu cam aceleași echipe și foarte rar se deschide ușa surprizelor. Deși ultimele două sezoane ne-au oferit doi invitați surprinzători la festinul din finală, ei n-au primit decât un mic aperitiv, ulterior fiind nevoiți să-și pună pofta-n cui. Mă refer la Tottenham, anul trecut, și Liverpool, în 2018, care, deși acum e deținătoarea trofeului, avea alt statut în acel moment. Trofeul a mers tot spre favorita finalei, iar cei priveau spre o posibilă surpriză, care să alimenteze ideea că orice e totuși posibil, au rămas cu privirea în gol.

DILEMELE TIPICE ALE FORMATULUI ATIPIC

Poate fi altceva în acest sezon? Suntem totuși în fața unui format inedit, atipic, aproape asimptomatic. Am spus aproape, căci s-ar putea să ne dăm seama că nu e chiar așa. Acest mini-turneu final, cu 8 participante și partidă unică în loc de meciuri în dublă manșă deschide teoretic mai multe posibilități pentru surprize. Avem în acest moment 12 echipe ce-și așteaptă rândul pe grila de start a competiției. Din aceste 12, mai bine de jumătate, 7, n-au câștigat niciodată trofeul. Iar dintre cele care au câștigat, măcar una nu prea are cum să prindă loc în ”Final 8”, mă refer la Chelsea, în vreme ce Real Madrid, Barcelona și Juventus au emoții mari sau foarte mari înaintea partidelor retur, căci au cam rămas cu temele nefăcute la momentul când pandemia a năvălit în viețile noastre. Așa că, în acest moment (vineri dimineață, trebuie făcută această precizare pentru cei care poate vor citi aceste rânduri în altă zi) doar Bayern pare a fi sigură de statutul său obișnuit de mare favorită.

Iar faptul că tragerea la sorți a fazei finale a plasat pe o parte a tabloului doar echipe ce n-au mai cucerit niciodată trofeul alimentează din plin probabilitatea de a avea o campioană inedită. Evident, surpriza n-ar fi la fel de mare dacă ar câștiga PSG față de Atalanta sau Leipzig, dar și parizienii se regăsesc în acea categorie de echipe fără trofeu. Ca de altfel și Atletico Madrid.

Înainte de a vorbi de calcule și să avem opinii, trebuie să ținem cont că acest mini-turneu final va avea niște particularități. Vor fi 5 schimbări, ceea ce din start avantajează echipele cu loturi generoase și echilibrate valoric. Bayern, de exemplu. Manchester City sau Real Madrid, Juventus eventual. Mai apoi sunt diferențele de ritm competitiv pe care ar trebui să le sesizăm. Din acest punct de vedere, PSG și Lyon pornesc cu un mare dezavantaj, iar Bayern ridică și ea unele semne de întrebare. Acum se va vedea rolul preparatorilor fizici, acum se va vedea cât sunt ei de pregătiți, căci sunt puși în fața unui program cu care nu s-au mai întâlnit până acum, mai degrabă propice unor ”naționale” nu unor cluburi. 

PARTIDĂ UNICĂ, AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE

Și ar mai fi amănuntul, deloc de neglijat, dat de faptul că se joacă în partidă unică. În ”duble” e altceva, există o marjă de eroare. Așa, când totul se decide într-un meci, greșelile se penalizează imediat, iar aici cred că vor conta foarte mult calitatea individuală și capacitatea mentală de a gestiona presiunea. Iar aceste două aspecte sunt clar ale echipelor obișnuite să joace asemenea meciuri. Din acest punct de vedere, Atalanta, spre care simt că se îndreaptă simpatia multora, are un dezavantaj, chit că ideea de a nu avea nimic de pierdut poate avea un rol.

Mergând acum spre zona pronosticurilor, mi se pare clar că Bayern și învingătoarea dintre City și Real Madrid pornesc de pe primele locuri într-o ipotetică grilă de start. Ba chiar îndrăznesc să spun că dacă întoarce handicapul din tur și elimină pe City, Real Madrid devine marea favorită, căci psihicul băieților lui Zidane va fi în stratosferă. Abia apoi, cred, vin PSG, Barcelona și celelalte.

ATENȚIE LA ATLETICO!

Eu unul îmi rezerv dreptul să mizez și pe Atletico Madrid. Ar fi redundant să reiau tema organizării defensive a lui Atletico. Și a capacității de rezistență a acestei grupări, prin grupare înțelegând jucători și antrenor, căci ei formează, de la venirea lui Simeone, un tot unitar, un angrenaj ce se comportă exemplar indiferent de situații. Rar mi-a fost dat să văd, cred că am mai scris asta, dar n-am ce face, trebuie să repet, rar am văzut o echipă care să pară că joacă în 14 nu în 11, atât de greu se penetrează careul din fața porții lui Oblak. Statisticile lui Simeone în Champions League vorbesc de la sine, probabil că au apărut și-n alte locuri, n-are rost să reiau eu tema. Iar capacitatea antrenorului de a pregăti din punct de vedere tactic partidele importante începe să devină legendară. Iar genul acesta de partidă unică mi se pare și mai pe gustul lui Cholo.

În plus, se joacă la Lisabona, ceea ce pentru Simeone și ai lui reprezintă o rană încă necicatrizată. E limpede că zeul fotbalului are o datorie față de Atletico. Roata se întoarce întotdeauna și nu de puține ori au câștigat trofeul echipe care suferiseră în trecut sau îl pierduseră nemeritat. Îmi vine în cap chiar Bayern, cu triumful de pe ”Wembley” ulterior unui eșec nemeritat cu Chelsea. Sau Chelsea, după penaltyul ratat de Terry la Moscova. Și s-ar mai găsi, sunt convins, exemple. Dacă va fi sezonul reparațiilor pentru Atletico și dacă va fi Simeone cel trimis de zeul fotbalului s-o facă vom vedea cât de curând.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *