Editorial | Andrei Niculescu
M-am întrebat întotdeauna ce-i determină pe unii fotbaliști să meargă până-n pânzele albe pe mâna unor impresari suficient de dubioși. Nu mă refer aici la Jorge Mendes, recent dispărutul Mino Raiola, Pini Zahavi, Barnett. Ei sunt niște insituții în sine, chit că metodele lor sunt suficient de controversate, și mai sunt și alții. Nu vorbesc despre cei care-și iau drept agenți membri ai familiei, tatăl, mama, fratele sau vreo altă rudă apropiată. Asta aș putea înțelege. Vorbesc despre cei care se asociază cu cine știe cine, pe cine știe ce considerente, păcăliți fiind de vorbele și promisiunile respectivilor, legați probabil ulterior prin contracte pe care cu greu le pot denunța.
Săptămâna trecută scriam aici despre Dembele. Nu mai revin, știți povestea, știți și finalul ei. Între timp Ousmane a și dat primul gol pentru Barcelona sub noul contract așa că viața merge înainte. Un caz asemănător, care și-a găsit în cele din urmă finalul, este Paolo Dybala. Acum ceva vreme el a rupt legăturile cu cel care-i facilitase trecerea de la Palermo la Juventus, Pierpaolo Triulzi pe numele lui, și s-a asociat, la îndemnul fraților săi, cu un prieten de familie, Jorge Antun, care în principiu vindea mașini. Pesemne că le vindea bine, pesemne că avea și ceva experiență de viață (66 de ani), iar clanul Dybala și-o fi spus că mare diferență între a vinde un BMW și a vinde un fotbalist n-ar trebui să fie. Pare-se că nu-i chiar așa, iar faptul că Dybala a ajuns la Roma, după ce s-a spus despre el că e căutat intens de Inter, Milan, Manchester United, Real Madrid, Barcelona ori Atletico, e o dovadă în sensul ăsta. Mai ales că, la Roma, ”La Joya” va câștiga semnificativ mai puțin decât s-a scris că-i oferea Juventus astă-toamnă.
Simt nevoia unei paranteze. Roma a făcut nu o afacere, ci o mega-afacere aducându-l pe argentinianul de 28 de ani. Americanii ce patronează gruparea capitolină au simțit, în stilul american pur, mirosul unui ”business” și au acționat rapid, folosindu-se și de arma Jose Mourinho care, se vede treaba, nu și-a pierdut din capacitatea de persuasiune. Roma avea nevoie de un fotbalist precum Dybala, de un nume mare care să stimuleze un optimism alimentat oricum de câștigarea Conference League. De la ieșirea lui Totti din scenă, Roma nu a mai avut așa ceva, iar entuziasmul fanilor e acum explicabil. Închid paranteza.
Mă întorc la Dybala. Și la impresarul său. Așa-i că nu vă amintiți numele lui? Jorge Antun. În octombrie, presa italiană scria despre o ofertă de prelungire făcută de Juventus de 3 sezoane, cu 7 milioane salariu fix și alte 3 milioane ca bonusuri. Ofertă refuzată de Antun, care a cerut 10 milioane salariu fix și contract pe 5 ani. Pesemne că ceva promiusiuni avea el de pe la Inter, unde Marotta caută orice prilej de a se răzbuna pe Juve. Ulterior, mă gândesc că și la dorința jucătorului, părțile erau gata de a parafa o înțelegere pe 3 sezoane, cu 8+2 milioane salariu. Doar că, ce să vezi, actele nu s-au putut semna fiindcă Antun nu avea, cum se zic pe la noi, patalamaua în regulă, mai exact nu era recunoscut ca impresar de către FIFA. Mai apoi, același Antun a avut alte probleme, de această dată cu așa numita identitate fiscală, fără de care nu-și putea primi comisionul, așadar altă tergiversare. Săptămânile treceau, veștile nu apăreau, clanul Dybala era liniștit probabil de promisiunile dinspre Milano, doar că în fața lui Juventus a apărut brusc opțiunea Vlahovic. Pe care torinezii l-au cumpărat imediat, o lovitură de forță totuși ținând cont că acum, în vară, sârbul putea fi luat ceva mai ieftin, căci intra în ultimul an de contract cu Fiorentina. Iar Dybala a încetat să mai fie o prioritate, în ciuda statisticilor sale suficient de bune pentru un sezon cu destule probleme fizice, dar și cu multă încărcătură mentală.
Partea cu adevărat proastă pentru el a venit când la Inter s-a întors Lukaku. Care chiar era o oportunitate de neratat. Așa că ”Bijuteria” a devenit și pentru Inter o opțiune secundară, condiționată de o eventuală plecare a lui Lautaro Martinez, pe care argentinianul nici n-a luat-o în calcul, ori a lui Alexis, la care nici chilianul nu se prea gândește căci, ce să vezi, el este astăzi, după plecarea lui De Ligt, cel mai bine plătit fotbalist din Serie A. Așa că toți cei care au văzut postarea de pe Instagram a lui Dybala, cu el în piscina casei din Torino, după o dimineață în care s-a antrenat alături de foștii săi colegi și o după-amiază în care a dat o mică petrecere la care au participat și nou-veniții la Juve, Di Maria și Pogba, toți cei care au văzut așadar postarea au simțit o oarecare tristețe a argentinianului. Ba poate chiar și-au amintit și de lacrimile, sincere totuși, căci omul e fotbalist, nu actor, de la ultimul meci în tricoul torinezilor. Iar atunci când peste acest ”feeling” a apărut telefonul lui Mourinho (unii zic că și Totti ar fi sunat), Dybala n-a mai stat să aștepte alte oferte și a acceptat.
E posibil ca asta să fie până la urmă o mișcare corectă pentru un jucător ce simte mereu nevoia să fie numărul unu. A fost multă vreme la Juve, până la venirea lui Cristiano, acum, la Roma, va avea această poziție ce-i va oferi libertatea de a-și etala fotbalul pe care-l știe. Am văzut destule situații de genul ăsta. Să nu uităm că Dybala a fost MVP-ul din Serie A la un moment dat. E un limpede pas înapoi, căci, cu tot respectul, Roma de azi nu e Juve, dar s-ar putea să apară cei doi pași înainte despre care se tot zice.
Roma aduce în vestiarul său o valoare certă. Cu toate probleme sale, Dybala a fost golgheterul lui Juve în sezonul trecut, cu 15 goluri plus 6 pase decisive în 31 de apariții. Un atacant recunoscut de adversari, cu o capacitate de intimidare remarcabilă. Indiferent dacă va pleca ori nu Zaniolo, indiferent dacă vor mai veni alții (Wijnaldum, Frattesi), Roma e chemată să lupte pentru un loc de Champions League, iar conjunctura pare să-i fie favorabilă văzând mișcările de trupe de la Napoli, Lazio ori Atalanta. Unii visează chiar la o implicare în lupta pentru ”scudetto”, dar asta pare să fie cam mult la momentul ăsta, deși fotbalul e imprevizibil.
Cât despre impresarul lui Dybala, rămâne cum am stabilit. Vă mai amintiți de numele lui?