Editorial | Antal Putinica
I-a privit de multe ori în ochi, fără să tremure. I-a privit cu dragoste, ca pe copiii lui. Iar uriașii s-au plecat în fața lui, jurând supunere. O încredere oarbă care a schimbat la față lumea sportului. Mai ales chipul Formulei 1.
Dietrich Mateschitz, Didi cum îi spuneau prietenii, a fost un tip retras. Nu îi plăcea lumea, neapărat, totuși era nevoit să dea piept cu ea zi de zi, din postura de manager Unilever. A urmat (firesc din confortul și rigoarea prusacă) dorința să o modeleze după trăirile sale. Puțini reușesc acest lucru, mai ales când se nasc oameni normali și nicidecum prinți sau moștenitori. Didi a făcut-o, plecând de jos.
Născut în Reichul nazist, nu a recunoscut niciodată apartenența germană. Era styrian trup și suflet și cu această ambiție a pornit la drum, descoperind Asia. A rămas uimit de onestitatea și stamina neamului galben. Astfel, odată cu primul contact, a venit și devoalarea unei oportunități: o băutură energizantă, după o rețetă asiatică folosită deja de câțiva ani.
A fost un pas uriaș, similar ca amplitudine cu saltul lui Armstrong pe lună.
De 1 aprilie, deloc în glumă, Didi a “inventat” astfel în 1987 un segment de piață, scăpat din vedere de marii producători de băuturi carbogazoase: băutura energizantă. Având o viziune amplă, a luat micul brand thailandez Krating Daeng și a făcut din el Red Bull, o companie ce a ajuns în prezent să vândă anual o unitate (can) pe cap de pământean.
Aceasta este însă o foarte succintă și romantică descriere a “începuturilor” Red Bull. Mateschitz nu a inventat nici rețeta și nici brandul. Farmacistul thai Chaleo Yoovidhya este cel care a venit cu mixul de cafeină, taurină și vitamine în anii ’60, în încercarea de a-i ajuta pe muncitorii săraci să își reîmprospăteze forțele. Și tot el a venit cu motto-ul “puternic ca un taur”. A sponsorizat meciuri de box, în încercarea de a se face cunoscut, de unde și cei doi tauri (gauri, inițial) care se înfruntau precum pugiliștii.
Didi a văzut potențialul, a mutat povestea în Salzburg acum 25 de ani și a început să cucerească lumea. El a fost cel care a venit cu targetarea sporturilor extreme și a încercărilor la limită. Chaleo a fost doar pasager în toată această călătorie, însă unul extrem de important din moment ce dispunea de 51% din acțiunile companiei.
Primul atlet sponsorizat de Red Bull a fost Gerhard Berger, în 1989. Austriac ca și Dietrich, cu aceeași perspectivă asupra viitorului, l-a făcut să se îndrăgostească de Formula 1. De aici și până la constituirea unei echipe de Grand Prix nu a mai fost decât un pas. Însă, din nou, a fost un pas uriaș, un adevărat salt în necunoscut. Fără nici un fel de background în această zonă, Didi a avut curajul să intre în Formula 1, acolo unde oldtimerii “garajiști” și privații își trăiau ultimele clipe de glorie. A făcut pașii corecți: mai întâi sponsor pentru Sauber în 1995, Arrows în 2002 și apoi, 10 ani mai târziu, preluarea unui Jaguar pe moarte. Nu a fost deloc simplu, Mateschitz discutând, pe rând, cu Peter Sauber, Tom Walkinshaw și Eddie Jordan până a ajunge la Jaguar (fostă Stewart GP).
Se spune că la mijloc au fost banii. Câteva milioane de dolari, niște datorii mai vechi de achitat sau pur și simplu lăcomia britanicilor care cereau sume uriașe. Adică 30-40 milioane de dolari! Precaut și bun businessman, Didi s-a dus unde a simțit că își găsește locul.
Filiera juniorilor Red Bull funcționa deja. Oficial, Christian Klien este numit primul produs al Red Bull Young Driver Programme, care a ajuns în F1. Eu sunt de părere că Enrique Bernoldi a fost adevăratul “The One”. Brazilianul era deja promovat pe filiera RSM Marko (vă las să ghiciți cui aparținea echipa), în F3000 Internațională, încă din 1999. El a ajuns la Arrows în 2001, în momentul în care filiera Red Bull Junior încă nu apăruse în mod oficial. Dar era deja tăuraș!
Este ok, înțeleg alegerea. Cinste lui Didi că nu a uitat de unde a plecat! Christian Klien a fost folosit ca deschizător de drumuri în F1, în aceeași notă patriotică pe care Mateschitz a ales-o și cu Berger sau alți conaționali, de-a lungul timpului, în diferite domenii. Și îi nominalizez aici pe Felix Baumgartner, acel daredevil care a sărit din statosfera, și Marcel Hirscher, campion mondial la ski alpin. Sunt doar câteva nume. De austrieci.
În F1 însă, Mateschitz a dorit de la bun început o echipă All American. A și depus o cerere de nume în acest sens. Până la urmă, team-ul Red Bull a început cu nume propriu în 2005, cu Christian Klien rămas în cadrul echipei (fusese pilot Jaguar în sezonul anterior) și David Coulthard, una dintre cele mai importante figuri în promovarea brandului (a rămas ambasador până în prezent).
Povestea frumoasă nu s-a oprit aici. Determinat, cu pași mici de copil care abia învață mersul visând să ajungă la stele, Mateschitz a plusat 2 ani mai târziu și a preluat și micul team italian Minardi. În 2006, odată cu debutul scuderiei Torro Rosso, un simplu producător de băuturi necarbonatate devenea, peste noapte, cea mai importantă piesă pe tabla de șah a F1. Didi era rege!
Prima victorie Red Bull în F1 a venit cu echipa “mică”, Torro Rosso, în 2008, pe Monza. La volan, cvasinecunoscutul (pe atunci) Sebastian Vettel. Nimeni altul decât viitorul multiplu campion mondial Red Bull, primul atlet Red Bull Junior care a câștigat un Grand Prix.
În 2009, tot Vettel a adus și prima victorie pentru echipa “mare”, în China. A urmat apoi povestea ireală din perioada 2010-2013, în care Seb a fost imbatabil, egalând sau stabilind multiple recorduri. Red Bull reușea să preia ștafeta echipelor mici, fără sprijin de uzină, de la McLaren sau Williams care începeau să piardă lupta.
În nici 2 decenii de existență, Dietrich Mateschitz a schimbat percepții și destine: Coulthard, Klien, Scott Speed, Liuzzi, Webber, Vettel, Ricciardo, Sainz jr., Gasly, Albon, Perez sau Verstappen sunt doar câteva. Ori, de ce nu, Horner (cel mai tânăr manager de F1 Team), Marko, Newey și Hannah Schmitz. Aceștia sunt cei ce l-au purtat pe brațe, către “La Puerta del Principe”, atunci când Didi a căzut răpus.
Basmul cu feți-frumoși, început cu Vettel, continuă cu Max Verstappen. Ochiul lui Helmut Marko nu s-a înșelat nici de această dată; a zărit un diamant neșlefuit sclipind în asfaltul seriilor de monoposturi și s-a mișcat cu iuțeală unui prădător, culegându-l înaintea tuturor.
Iar Max este astăzi The Lion King, însă un leu puternic cât doi gauri la un loc!