Editorial | Andrei Niculescu
Părea că vor fi unele zile mai calme, între finalele competițiilor europene și începerea unui nou sezon. Părea. Lionel Messi a dat planeta peste cap cu un singur anunț și l-a învins pe Covid 19. Pe motoarele de căutare, căci în altă parte n-a apucat să joace contra lui și, sincer, indiferent că ne e simpatic ori antipatic, nu-i dorim asta.
După luni bune în care ”Covid 19” a fost cel mai căutat element pe Google, Messi a venit tare din urmă, eventual din banda dreaptă, așa cum o făcea pe vremuri, și a marcat. A marcat un gol în poarta coronavirusului, dar în același timp e pe care să lase un gol imens în sufletele fanilor Barcelonei.
Volumul de informații, opinii, postări pe rețele de socializare a fost uriaș. S-au scris cred milioane de cuvinte, sute de mii de rânduri, s-au folosit zeci de mii de adjective. Oarecum normal, căci Messi cam asta a fost în ultimii ani, un ucigaș de superlative, ba chiar unul în serie. Pesemne că asta i-a determinat și pe unii de la năstrușnicul nostru Minister de Interne să încerce o glumă, că altă explicație nu văd. Le-a ieșit o porcărie, o idee mai proastă chiar decât degetele aproape înfipte în ochi ale unui cetățean cu nume de sport și geacă de piele, o mostră de cum se plictisesc câteodată unii, prea bine plătiți pentru asta probabil, și încearcă să iasă în evidență. De acord, Messi a fost pe buzele și-n mintea tuturor în această perioadă, dar parcă acest ”tuturor” nu trebuia să înglobeze și o structură a unui stat, dominată fizic și psihic, chiar ”subordonată din punct de vedere tactic” (am citat din Ilie Dumitrescu) anumitor interese.
Hai să revenim la Messi! Și la tot ceea ce se întâmplă cu el și-n jurul lui. A învins Covidul, dar viitorul său e încă incert. Ceea ce știm acum e doar că a anunțat, și încă într-o manieră cât se poate de oficială, că nu mai vrea să rămână la FC Barcelona. Unii mai malițioși ar spune că a mai anunțat de-a lungul timpului și alte chestii, iar apoi s-a răzgândit. Nu mai insist asupra motivelor, s-a scris și vorbit mult pe tema asta.
Mi-a plăcut o idee din editorialul unui vechi ziarist din Spania, Alfredo Relano, fost director ani buni la ”As”. Apropo de acest duel fantastic dintre Messi și Cristiano Ronaldo. Spune jurnalistul că, în vreme ce Cristiano a fost mereu gelos pe creșterile de salariu și beneficiile ce i se ofereau din partea clubului catalan lui Messi, argentinianul trăia aceleași sentimente, dar la nivel fotbalistic, frustrat fiind de trofeele Champions League luate pe bandă rulantă de portughez, dar în principal de construcția fotbalistică din jurul lui Cristiano, la Madrid. De faptul că Madridul lui Florentino Perez a știut să-i aducă lui Ronaldo și colegi, dar și antrenor, împreună cu care să ajungă la succesul dorit.
BANII VORBESC
Se pare că Florentino Perez e un exemplu bun pentru Bartomeu, omologul său catalan. Mai exact felul în care a știut să-i facă vânt lui Cristiano, după ani în care l-a stors ca pe un burete, ba chiar să-și recupereze investiția inițială. Pare din ce în ce mai clar că tot ce se întâmplă în aceste zile la Barcelona se leagă de bani. Și de această mare problemă pe care o are un președinte la Barcelona (ca și la Real Madrid, de altfel): dacă la terminarea mandatului există pierderi, ele trebuie acoperite din banii celor aflați în acel moment la conducere. Iar la terminarea mandatului, în principiu anul viitor, e foarte posibil să existe pierderi. Din motive de Covid în special.
Ca să ajungi președinte la Barcelona sau Real Madrid pare simplu. Cluburile aparțin acelor ”socios” de care am început să discutăm și pe la noi. Se organizează alegeri, campanii electorale, promisiuni, multe minciuni sau, ca să folosesc un termen de stadion, multă vrăjeală. Ideea e că pentru a putea candida la șefia acestor doi coloși trebuie să îndeplinești unele condiții. Iar cea care-i strânge tare pe mulți e de natură financiară. Mai exact 15 la sută din buget. Atât trebuie să depună în bancă și să lase la dispoziția clubului viitorul președinte și echipa lui de conducere. Bugetele celor două cluburi sunt undeva între 900 de milioane și un miliard. De euro. Iar 15 la sută… nu-i greu de calculat.
Așa se explică, de exemplu, schimbul Arthur-Pjanic, neînțeles de nimeni. Și-așa se explică și dorința lui Bartomeu, dar mai ales a celor din jurul lui, de a face rost de bani, fie și prin a scăpa de plata unor salarii foarte mari. Dacă Messi pleacă, economia la bugetul Barcelonei se ridică, pe un sezon, la aproape 100 de milioane de euro (salariu plus taxe). Dacă pleacă și Suarez, se mai economisesc vreo 30 de milioane. Dacă pleacă și Vidal și Rakitic, alte 30 de milioane. S-o mai aduna ceva din sumele de transfer, se mai fardează astfel cearcănele exercițiului financiar. Cred că acum e ceva mai clară direcția adoptată de șeful Barcelonei. Decât să acopere din buzunarul lui pierderile, mai bine să fie numit cel mai prost președinte din istoria clubului. Măcar rămâne cu banii.
PASĂ LA MESSI, PE POZIȚIE VIITOARE
Bartomeu nu-i un tip fraier. Ba chiar ar avea cred ceva șanse în politică. Acum a aruncat toată răspunderea pe spatele lui Messi, spunând că acceptă să demisioneze, dacă asta îl va face pe Leo să rămână. Messi poate că e impulsiv și a reacționat la nervi, în momentul în care prietenului Suarez i s-a arătat ușa, în felul în care i s-a arătat. Nu-i genul de om care să stăpânească arta cuvintelor, vorbește puțin, e introvertit. Dar tot înțelege că dacă acceptă acest troc ștampila de ”Mas que un club” îi va rămâne pentru totdeauna. Și-așa se spunea că pune antrenorii, că face transferurile, că stabilește ora antrenamentelor și face tactica de meci, acum se va spune că schimbă și președintele.
E un risc enorm, pe care dacă și-l va asuma, o va face doar pentru a nu-și supune familia unui stres considerabil. Vă imaginați ce înseamnă pentru el, pentru soția lui, dar mai ales pentru cei trei copii o mutare? Mai ales una în Anglia, cu presa de-acolo, dar și cu vremea de-acolo. Acest din urmă aspect poate că o să vă facă să zâmbiți, dar e foarte important, credeți-mă, când ești obișnuit cu soare mult, cu plajă, cu Mediterana la colț, norii și ploaia din Manchester devin un mare handicap. Un handicap care, a povestit chiar Sir Alex Ferguson în cartea lui, l-a făcut pe Ronaldinho să meargă la Barcelona și nu la United. Poți accepta un sacrificiu pentru bani, dar banii nu mai sunt o problemă demult pentru familia Messi. Dar poți accepta un sacrificiu pentru carieră? Aici e de discutat.
Sigur, mai sunt și alte opțiuni. Milano, de exemplu. Altceva, să recunoaștem, cu tot respectul pentru Manchester, care e un oraș urât. Bani pentru tot ce înseamnă transferul ar fi, când chinezii își pun ceva în minte găsesc soluții. Acolo însă nu e Guardiola. La Inter ar fi Conte, mereu cu probleme, mereu nemulțumit. Și un stil care nu pare deloc mulat pe cel al lui Messi.
Și ar mai fi Parisul. Hmmm, da. Glamour, Parisul e mereu o idee bună, nu-i așa? E Neymar acolo, mai e și Mbappe, banii în Qatar sunt cât timp sunt resurse naturale. Dar Parisul nu înseamnă Franța, iar Neymar știe cum a fost tratat în deplasările prin ”Hexagon”.
Și mai rămâne Barcelona. Da da, Barcelona. Chit că procentele sunt mici, e posibil ca acel confort al familiei să fie decisiv. Și e posibil ca Messi să accepte provocarea lui Bartomeu. Acum pare o eroare, dacă ar face asta, dar trei goluri, două pase decisive și un dribling pot schimba multe. E foarte posibil ca-n aceste zile să se fi purtat multe negocieri. Nu uitați un lucru, la Barcelona vor fi alegeri. Anul acesta, anul viitor, dar vor fi. Iar candidatul văzut cu șanse uriașe se numește Victor Font, care-l va aduce ca antrenor pe Xavi, iar ca director sportiv pe Puyol. Ceva îmi spune că băieții aștia doi au fir mult mai direct cu Messi decât Bartomeu.
Da, Messi a învins Covidul. Dar deocamdată, a fost și el învins de președintele Barcelonei. Deocamdată.