Editorial | Andrei Niculescu
Finalul sezonului trecut a fost plin pentru Manchester City din toate punctele de vedere. Sportiv, cu performanțele știute, dar și mediatic, căci ”cetățenii” lui Guardiola au captat atenția jurnaliștilor de peste tot. Inclusiv după victoria de la Istanbul, cu acele festivități ce l-au avut pe Jack Grealish în prim-plan. Apoi a venit vacanța și anvergura știrilor cu și despre campioana Angliei s-a diminuat. Apoi au început pregătirile, dar mare lucru nu s-a schimbat.
Ciudat, aș zice. De regulă, în această perioadă, despre Manchester City se vorbea foarte mult. Gruparea de pe ”Etihad” a fost mereu activă pe piața transferurilor, în special pe zona de cumpărare. Pentru fiecare achiziție de multe zeci de milioane erau alte zeci de știri false, ”bombe” care ulterior se fâsâiau, informații ce se dovedeau a nu fi adevărate ori despre care înțelegeam ulterior că au fost doar instrumente de manipulare. În vara asta, mai nimic. E o liniște atipică pentru City, dar și pentru Guardiola care, cu siguranță, înțelege primul că echipa lui nu poate coborî ștacheta după performanțele izbutite.
Nici măcar achiziționarea lui Kovacic n-a prins cine știe ce spațiu. Deși poate că ar fi meritat mai mult, căci vorbim totuși de un fotbalist cât se poate de cunoscut, cu un CV important, adus de la un rival din Premier League așa cum e Chelsea. Pesemne că dacă n-ar fi fost realizată în siajul performanțelor din iunie, când lumea era mai preocupată de numărul orelor dormite de Grealish și de vestimentația lui Haaland, ar fi fost altceva, însă faptul că tranzacția s-a făcut atunci e o mare bilă albă pentru șefii lui City, care au anticipat plecarea lui Gundogan. În afară de Kovacic, s-a vorbit doar despre aducerea lui Gvardiol, dar totul s-a blocat (deocamdată) urmare a prețului uriaș cerut de Leipzig, și s-a mai scris câte ceva despre un presupus interes al lui Guardiola față de Declan Rice, dar mai degrabă ca o metodă de a forța mâna lui Arsenal decât ceva serios.
În schimb, ca niciodată, se discută mai mult despre plecări. Gundogan a făcut-o deja, Mahrez a luat și el drumul Arabiei Saudite, Laporte e cu bagajele făcute și așteaptă o ofertă. Kyle Walker flirtează pe față cu Bayern și dă semne că ar vrea să meargă în Germania, în vreme ce Bernardo Silva dă de înțeles prin toate mijloacele ce-i sunt la îndemână că și-ar dori o schimbare, ușor presat și de noua-i parteneră, un fotomodel portughez ce nu s-a acomodat nicicum cu vremea din Manchester (ăsta a fost motivul despărțirii de fosta logodnică, o franțuzoaică pe care o cunoscuse la Monaco). Dacă în privința lui Laporte lucrurile au fost clare încă de acum cteva luni, în sensul că el nu conta prea tare pentru Guardiola, toți ceilalți au fost piese importante în angrenajul lui Pep, inslusiv Mahrez, decisiv în anumite situații.
Dacă plecarea lui Gundogan ar trebui acoperită de Kovacic și de noua identitate a lui Stones, iar pentru Mahrez există varianta Fodden, cu Kyle Walker și, mai ales, cu Silva n-ar fi la fel de ușor. Nu e ceva foarte obișnuit, să recunoaștem, ca o câștigătoare de Champions League să aibă genul ăsta de probleme, dar poate că există la acești jucători un soi de saturație de ordin mental după atâția ani de colaborare cu Guardiola. Care nu e un antrenor sever, în sensul milităresc al noțiunii, în schimb e unul extrem de exigent, care te stoarce și la antrenamente și la jocuri și pretinde să trăiești fotbalul la fel ca el. Genul ăsta de abordare reprezintă cheia succesului, căci nimic nu e mai periculos într-o activitate decât plafonarea și liniștea dată de absența provocărilor. Pare comod, dar pe termen lung e păgubos și-s multe exemple în acest sens. Însă mulți, după o anumită perioadă de timp, ajung la saturație și ridică mâna, cerând schimbare. Care s-ar traduce cu dorința de a schimba aerul.
E un mic pericol ăsta pentru ”cetățeni” în perspectiva sezonului ce vine. Sezon în care City va fi, mai mult ca niciodată, echipa pe care toți își vor dori s-o doboare, prin orice mijloace. Arsenal s-a întărit, iar Arteta pare că a lucrat mult în zona mentală în această vară (vezi intensitatea ”tunarilor” în ”amicalul” cu Barcelona, acuzată ulteior de Xavi), Jurgen Klopp a îmbunătățit și el linia de mijloc, compartimentul cu probleme în campionatul trecut, United arată bine și dacă aduce un ”nouar” devine o fermă contracandidată, iar Chelsea nu e de neglijat deloc, căci calitate are, Pochettino e ambițios, iar lipsa meciurilor europene poate fi, paradoxal, un mic avantaj. Într-un fel, Guardiola a experimentat senzația asta la Barcelona, căci ne amintim cum s-a încheiat acel sezon de după câștigarea Champions League, în 2011. Logic ar fi să știe cum să abordeze lucrurile, iar el a spus de multe ori că după astfel de performanțe vestiarul are nevoie de fețe noi, care să vină cu un bagaj suplimentar de ambiție, care să-i motiveze și pe ceilalți.
Deocamdată, vestiarul lui City e ciudat de liniștit, ca după o masă copioasă, cu cele mai bune bucate și vinuri de soi. Întrebarea e, acum, mai ai chef să te pui iar la masă după un astfel de festin?