#lovemybike #storiesontheroad
Cand am trecut granita din Spania in Franta, strabatand pitoreasca regiune a bascilor, am avut curiozitatea sa calculez cati kilometri am parcurs in Spania. Cine ma cunoaste stie ca nu sunt un om al cifrelor si statisticilor, ci dimpotriva am chiar o forma de discalculie.
Dar, de cand cu sportul, a trebuit sa invat si ceva “cifre”, desi recunosc ca nu le inteleg nici acum pe deplin si, evident, ca nu ma ghidez dupa ele. Mai ales ca, neurmarind cine stie ce performante sau recorduri, ci doar explorari, descoperiri si experiente, ma ghidez dupa senzatii si “cum ma simt”.
Revenind la curiozitatea mea brusca despre cifre in timp ce paraseam Spania, mi-a rezultat ca am exact acelasi numar de kilometri parcursi cu rulota cat si cu bicicleta pe teritoriul acestei tari: 4.489 – de la finalul lunii septembrie 2021 cand am ajuns la Calella – Ironman Barcelona si pana la jumatatea lunii aprilie a acestui an.
Am vazut mai multe locuri cu bicicleta decat cu masina / casa pe roti, am vizitat pe bicicleta toate orasele prin care am trecut
am respirat aerul sarat al marii pedaland pe coasta Mediteranei si a Atlanticului
sau cel rece din muntii stancosi si rosii ai Spaniei.
De multe ori m-am oprit cu lacrimi in ochi, coplesita de emotiile pe care mi le dadeau peisajele din fata ghidonului.
Putine lucruri se pot compara cu finalul unei zile in care ai stat in saua bicicletei de dimineata pana la apus.
Sau cu vantul sarat care ti se pune pe fata in timp ce cobori pe coasta marii.
Sau catararile atat de atemporale si care m-au facut sa dau noi semnificatii lui “ACUM”.
Cand m-am apucat de triathlon, mai bine de 4 ani m-am antrenat aproape exclusiv pe trainer, iar iesirile afara au insemnat sa ma invart in cerc ore intregi intr-o bucla de 3 km in “Ghost Town” la marginea Bucurestiului. Nu pot spune ca pe atunci imi iubeam bicicleta, mai degraba o priveam ca pe o unealta, un echipament cu care imi fac antrenamentul, si cam atat.
Pandemia a venit pentru mine si cu o alta viziune despre iesirile cu bicicleta si, usor-usor mi-am facut curaj sa ies in ture prin satele din nordul capitalei. Intai singura (mare curaj, ca sa nu spun inconstienta!), apoi am fost adoptata de un grup de ciclisti, oameni extraodinar de frumosi si care imi vor ramane prieteni.
Asa am ajuns sa-mi iubesc bicicleta si m-a luat si pe mine microbul de a avea cate una pentru fiecare tip de activitate: triathlon, ture de antrenament sau mijloc de transport.
Azi, cand am facut acest calcul al kilometrilor in Spania, pot spune ca bicicleta e iubire pe viata!
