Editorial | Dragos Suciu
Sezonul 2020 a curs anevoios și bizar, cu turneele mutate și cu reperele distruse de ceea ce a presupus pauza pandemică. Nu am avut Wimbledon, o parte a sezonului de zgură a fost mutată in toamnă, iar Roland Garros s-a jucat la o medie a temperaturilor de 11-12 grade Celsius.
Adaptabilitatea a devenit un factor cheie, iar alegerea turneelor și restabilirea obiectivelor au fost aspectele cheie pentru sportivii importanți. Pentru prima oară, US Open s-a jucat înaintea Roland Garros-ului, iar acest fapt a condus la destul de multe absențe importante la open-ul parizian.
O altă situaţie specială, a fost generată de modul în care sunt calculate punctele în clasament, prezența la turnee și chiar rezultatele bune obţinute acolo, contând mai puțin decât în trecut.
Astfel, sportivi cu rezultate foarte bune după pauza pandemică, precum Andrey Rublev sau Alexander Zverev nu au reușit sa-l depășească încă în clasament pe Roger Federer, de exemplu, cel care a jucat doar două meciuri oficiale în ultimele paisprezece luni. Și a câștigat unul singur, într-un turneu de categorie 250de puncte, la Doha.
Corect sau nu, după ce au fost luate toate lucrurile in considerare, s-a apelat la această variantă care iți permite să păstrezi mare parte din puncte, chiar dacă joci mai puțin din cauza accidentărilor sau a restricțiilor de călătorie. Ce se va întâmpla cu tenisul atunci când lucrurile vor reveni la normal, este greu de spus, însă existând un precedent, probabil că va fi modificat în bună măsură și modul în care sunt distribuite punctele, jucătorii de top nemaifiind protejați ca până înainte de pandemie. Daca mutăm discuția spre circuitul ITF și Challenger, putem vorbi chiar despre o luptă de clasă, deoarece, deși efortul este mult mai mare uneori, iar condiţiile sunt precare, jucătorii din afara Top-ului 100, au un drum mult mai lung și mai greu de parcurs pentru a acumula punctele necesare, comparativ cu cei din prima parte a ierarhiilor.
Bianca Andreescu a jucat ultimul meci oficial înaintea sezonului 2021 la Turneul Campioanelor de la Shenzhen, în anul 2019.
Pierdea atunci dramatic contra Simonei Halep în primul meci, și era nevoită să abandoneze apoi în duelul cu Karolina Pliskova din cauza unei accidentari la genunchi.
Relația dintre Bianca și accidentari, a fost una mult mai strânsă decât ar fi trebuit, mai ales în cazul unei jucătoare de doar 19 ani la vremea aceea. S-a vorbit despre condiția fizică, despre presiunea pusa pe articulații, despre un calendar prea încărcat în partea a doua a sezonului și despre lipsa de adaptare a organismului la un program atât de dur.
Dacă la startul anului 2019, Bianca juca în calificări la Auckland și ajungea apoi până în finala turneului, (iar o victorie cu Eugenie Bouchard era subiect de presă), la finalul aceluiași sezon, Bianca era una dintre cele mai bune, dacă nu cumva cea mai bună jucătoare a lumii. Un sezon în care Bianca nu a jucat deloc în competițiile disputate pe iarbă, iar pe zgura a disputat o singură partidă înainte să abandoneze în turul doi, la Roland Garros.
Putem vorbi despre o jucătoare completă dacă a disputat un singur meci în ultimii 2 ani pe cele mai dificile și diferite două suprafețe de joc din circuit?
Probabil că nu, dacă privim lucrurile din acest punct de vedere. Succesiunea prea rapidă dintre turneele pe zgură și cele pe iarbă, duce la limită atât corpul cat și jocul.
Dubla Roland Garros-Wimbledon, este cel mai greu de obținut, iar numărul extrem de mic de jucători sau jucătoare care au realizat-o în același sezon, este dovada perfectă. Putem vorbi despre o jucătoare completa dacă o privim jucând pe Bianca timp de 10 minute? Cu siguranţă da! Pentru că vom vedea servicii din toate categoriile, vom vedea slice-uri, mingi înalte, lovituri întâmpinate devreme, tempo dictat alternat cu momentele în care predă inițiativa și rupe ritmul adversarei. Vom vedea în principiu, tot ceea ce trebuie să conţină arsenalul tehnic al unui tenismen. Bianca dispune de asta din plin și, mult mai important de atât, știe când și cum să folosească resursele avute la dispoziţie. O “problemă” pe care a întâmpinat-o si Dominic Thiem până la colaborarea cu Nicolas Massu, atunci când shot selection-ul a primat în fața aglomerării calendarului.
Fără să joace vreun meci oficial din luna octombrie 2019, Bianca Andreescu s-a întors în turnee la Australian Open 2021, și a jucat în prima rundă cu Mihaela Buzărnescu. Auzeam multe păreri care o dădeau pe Buzărnescu favorită înaintea acestei dispute, iar explicațiile păreau logice. Totuși, Andreescu a câștigat într-un meci cu răsturnări de situaţie, doar pentru a fi eliminată în turul imediat următor, de către Su-Wei Hsieh. De două ori mai multe erori neforțate față de momentul de vârf din anul 2019, de două ori mai puține lovituri câştigătoare, deplasare greoaie și alegeri neinspirate.
Parcursul îndoielnic a continuat și la următorul turneu de la Melbourne, atunci când a ajuns totuși în semifinale, însă cu victorii complicate și cu aceeaşi senzație, că accidentările au ciuntit o carieră care se anunța extraordinară.
L-am văzut pe Rafa Nadal de atâtea ori în trecut revenind după pauze lungi și jucând la 90% din capacitate după primele două meciuri, dând senzația că nu a lipsit cu adevărat niciodată. Roger Federer a făcut asta la rândul său în anul 2017, iar Serena Williams în nenumărate rânduri, (câștigând la un moment dat Australian Open în situația în care era clasată în afara top 80 WTA).
Am văzut marii sportivi întorcându-se la treabă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, asta pentru că au aparținut mereu zonei din vârful ierarhiilor și în fazele finale ale turneelor.
O vedeam deja pe Bianca în această cheie, fiind o mare jucătoare, una care a câștigat US Open la prima ei prezență pe tablou acolo. Loviturile, abordarea, modul în care rezolvă problemele tactice pe teren și încrederea deosebită pe care o afișa, conduceau către același deznodământ. O văd viitor număr unu mondial, cu minim 10 titluri de Grand Slam în palmares. Primul pas fusese deja făcut. Aceste senzații au dispărut însă complet, pâna la startul turneului de la Miami.
Îndoielile apărute în primele meciuri din acest an, au fost spulberate tur după tur sub soarele din Florida. Mult mai „fit” și cu o uimitoare capacitate de a reveni în partide și de a lupta ori de cate ori este nevoie, Bianca Andreescu a ajuns în finala turneului de la Miami, câștigând patru partide consecutive în set decisiv. Învingând din nou jucătoare în formă, rezolvând situaţiile dificile și crescând nivelul de joc ori de cate ori situaţia o impunea, Bianca a ajuns in finală contra liderului mondial Ash Barty, cu statutul pierdut undeva pe parcurs, în șirul accidentarilor și al îndoielilor.
A urmat, din păcate, un nou abandon, nimic altceva decât reversul medaliei. Entuziasmul contra dezamăgirii, promisiunea împotriva limitelor fizice. Sper sincer că de data aceasta nu va fi nimic grav, pentru că Bianca Andreescu merită mai mult, iar iubitorii tenisului merită să o vadă jucând mai des. Pentru că reprezintă un recurs la tenisul modern, liniar și fără foarte multe nuanțe. Nu voi intra vreodată într-o discuție care să implice naționalitatea raportată la originea Biancăi Andreescu, pentru că sportul trebuie să depășească astfel de bariere.
Bianca Andreescu joacă un tenis foarte plăcut de privit, nu pentru că este româncă sau canadiancă, ci pentru că a reușit să învețe corect și temeinic, tot ce presupune acest sport din punct de vedere al abilităților. Iar fanii acestui sport, trebuie să se bucure în continuare de asta!