Editorial | Antal Putinica
Back to back. Așa spun “engleziții” pentru consecutivitate. Back2back. Unul după altul.
Poate de aceea s-a ales Francesco Bagnaia cu porecla “Back2Backnaia”, după al doilea titlu mondial cucerit în MotoGP. Ceea ce, în trecut, părea o faptă istorică, fără de seamăn (a fost nevoie de apariția unor nume legendare pentru o astfel de performanță), acum mi se pare, cumva, la îndemână. E de ajuns să prinzi “șopârla”, regulamentară sau cameleonică, nu contează, a dezvoltării tehnologice, și gata! Ești campion!
2023 a stat sub semnul consecutivității: în Formula 1, Red Bull a cucerit un nou titlu mondial, al 2-lea în serie. În MotoGP este exemplul Ducati. În Nascar, Penske a reușit ceea ce nu a făcut niciodată: 2 titluri consecutive, cu piloți diferiți ce-i drept. În WRC nu mai vorbesc, Toyota e de neînvins de vreo 5 ani. Putea fi și la Le Mans, noroc cu Ferrari! Acolo putem vorbi cu adevărat despre o surpriză de proporții. Știți de când nu mai câștigase Scuderia la Le Mans? Din 1965, deși, sincer vorbind, atunci a fost mai degrabă o victorie a unei echipe americane pe un Ferrari 250 LM. Echipa de uzină nu mai câștigase Le Mans de 59 de ani!
Nu-i de mirare că un pre-order al machetei superbului hypercar 499P a ajuns să coste, deja, peste 500 Euro.
Dar istoricul parcurs de la Le Mans nu i-a ajutat prea mult pe italieni, per ansamblu, pentru că titlul WEC (titlul adevărat, al constructorilor) a fost, cum altfel, tot unul consecutiv. Pentru Toyota, neînvinsă în anduranta mondială din 2018.
Trăim vremuri interesante și, cu o licărire de speranță în ochi, sper să “nimeresc” pronosticul acesta de “Back to the future”. Pentru că, în umila mea părere, motorsportul are nevoie de o întoarcere la origini. Când pilotul era super-erou și nu calculator sau gamer iar mașinile se desenau cu inima și nu pe algoritmi de AI.
Este momentul potrivit. Toate acele “throwbacks”, din Europa sau State, au avut succes și au mai încălzit inimile pasionaților de motoare. Plus avalanșa de filme și documentare care nu fac altceva decât să popularizeze ceea ce eu iubesc. Iar în F1 am văzut că fiecare moment, justificat sau nu, este speculat la maximum.
Apropo, fac obișnuita paranteză. McLaren a sărbătorit anul trecut, cu mare fast, 60 de ani de existență. Am rămas mut, știam că aceasta structura a debutat în F1 în ’66, conform datelor oficiale. Am căutat peste tot și toate articolele începeau cu “McLaren 60th anniversary” iar mai apoi săreau brusc la perioade familiare: 1974 cu titlul lui Fittipaldi, celebrii ani ’80-’90, etc. Atât am găsit: “McLaren 60th anniversary”! Deci?
Până la urmă, prima mașină “produsă” de Bruce McLaren a fost M1A (în fapt, un Oldsmobile modificat), care a ieșit prima dată pe un circuit nord-american (Mosport, Canada) în septembrie 1964. Iar istoria în F1 începe în ’66. Iar culoarea papaya a fost prima dată asociată cu McLaren în ’68, pe Spa (țineți minte o altă sărbătoare, cea din 2018, când monopostul McLaren a redevenit portocaliu pentru a marca 50 de ani de la asocierea brand-ului cu această culoare?!).
Ce mai contează adevărul istoric? E nevoie de publicitate, cu orice preț sau dată, doar numele să sune puternic ca basul. Așadar, pregătiți-vă pentru tot felul de “McLaren 60th anniversary”, în anii următori. Cu diferite conotații.
Back to the future s-a regăsit, dintotdeauna, în Nascar. Și în MotoGP. Iar cele câteva lansări de motociclete mi-au umplut inima de bucurie zilele trecute. În 2 ocazii, în mod special! Lansarea VR46 Pertamina Enduro și Trackhouse Racing. Să le luăm pe rând.
Evident, încep cu echipa lui Rossi, care are un nume lung cât o zi de post (se putea și mai rău, vezi Formula 1). Noua culoare este în fapt cea cu care Il Dottore a obținut primul său triumf la clasa regină, în luptele sale cu Max Biaggi: Donington 2000. Galbenul neon țipător de pe carena frontală îmi arunca flashback-uri în fața ochilor, mai ales că 49-le lui Diggia nu e departe de 46-le celebru. Iar pe lateral (vechea bandă albă alocată sponsorului Nastro Azzuro acum 2 decenii și jumătate), găsim Ebay și Pertamina Enduro. Comentariile pe social media au fost flamboaiante: “wild, the best, vibrant, damnnn!”. Superb! Hai Marco, hai Diggia!
Și a mai fost și Trackhouse Racing. Trackhouse is in the house! Vă spune ceva numele? Doar nu degeaba am tot pomenit despre Nascar! Da, este echipa lui Justin Marks și Pitbull. Care a făcut pași timizi în Nascar cu o singură mașină acum 3 ani, apoi a trecut la 2 mașini (ba chiar 3 când l-a chemat și pe Kimi Raikkonen ca wildcard) iar în momentul de față devine o structură globală. Trackhouse a preluat licența românilor de la Cryptodata, a păstrat piloții Oliveira și Fernandez, a păstrat și motoristul Aprilia, dar a reintrodus pe carenă drapelul american. Parcă mai dinamic și mai bine conturat ca niciodată! Mi se pare una dintre cele mai reușite pituri din ultimii ani.
Aș vrea eu să aibă succesul din Nascar, dar nu cred. Poate pe viitor, cu un american la ghidon, care să ne aducă aminte de regretatul Nicky Hayden. Ar fi uriaș, cu adevărat BACK TO THE FUTURE!