Editorial | Antal Putinica
Gata cu săgețile argintii, Mercedes este, din nou, negru la față. Poate și de supărare, după toate cele întâmplate anul trecut în Formula 1. Cu siguranță, nu mai este cazul de justiție socială și suport BLM, așa cum s-a întâmplat în 2020 la cererea lui Lewis Hamilton. Mai degrabă, negrul din actualul sezon este o culoare căutată pentru că însumează atribute tehnice. Vă explic imediat.
Nu vi se pare curios că tot mai multe mașini se duc înspre negru, sau măcar înspre culori închise? Mercedes a virat spre un negru mat, “carbon”, diferit de negrul “glamour” și lucios din perioada pandemică. Alfa Romeo a lăsat albul din trecut și a scufundat monopostul în negru, ținându-l de călcâi ca pe Achile, cu capul înainte. Vor fi greu de deosebit monoposturile Sauber de cele Ferrari, în special în cursele nocturne, pentru că scuderia a adoptat aceeași combinație de roșu și negru. Poate italienii se îndură de noi și mai pun iarăși puțin galben pe mașină, ca pe Monza în sezonul anterior. Tare bine a arătat monopostul F1-75 atunci!
Nu prea mai au mult alb pe materialul de concurs nici cei de la Alpha Tauri. Ceea ce inițial era un logo albastru pe fond alb, s-a transformat într-un tern albastru închis, aproape petrol, cu niscaiva litere albe pe ici pe colo. Dar îi înțelegem, până la urmă este expresia unui brand de haine. Albul abia se vede și la Haas, unde predomină negrul, în timp ce Williams a rămas pe același ton albastru de acum un an. Să vedem dacă mai “dezbracă” monopostul până la coaja de fibră de carbon, cum s-a întâmplat în 2022.
Red Bull este consecvent pe schema de culori obișnuită (adică tot un albastru spre negru) în timp ce Aston Martin a degradat acel british racing green de parcă a fost purtat jumătate de secol și s-a prăfuit. Respect pentru McLaren și Alpine, echipe cu crez: McLaren în portocaliu-papaya și Alpine în bleu-roz, grație sponsorului BWT. Ele sunt singurele pete de culoare pe care le vom vedea mâine, pe circuitul Sakhir, în primele teste din sezon.
Dar de ce este totul atât de negru, până la pragul de sumbru trainic? Bine că nu am ajuns și la acel pigment, Vantablack, ce absoarbe aproape total lumina și nu reflectă decât 0, 035% din radiația primită. Atunci să (nu) le fi văzut!
Nu mă înțelegeți greșit, îmi place negrul (și nu numai pentru că subțiază). Este foarte elegant! Una dintre cele mai frumoase pituri istorice, după mine, este acel negru-auriu JPS. A fost inegalabilă pe Lotusul 98T pilotat de Senna, a revenit mai apoi pe “Lotusul” lui Tony Fernandes în 2011. Dar, la origini, negru-auriul JPS a fost impus (slavă Domnului!) de sponsorul John Player Special, nu a derivat din regulament.
În prezent, nu mai este cazul. Sunt alte explicații pentru care vedem negru în fața ochilor, logice dar nu suficient de satisfăcătoare. Una ar fi că negrul “ascunde” ochilor indiscreți detalii aerodinamice. Sincer, nu știu dacă le ascunde cu adevărat, dar sigur le face mai greu de distins, asta este clar. Apoi, mai este și chestiunea vopselei. Orice pigment amestecat în vopsea adaugă greutate unor monoposturi care au mare nevoie să “slăbească”. Iar fiecare kilogram contează, la fel cum s-a întâmplat în 1934 cu modelul Mercedes-Benz W25, la startul de Grand Prix de pe Nürburgring. Legenda spune că mașina avea 751 de kg iar limita era de 750. Alfred Neubauer a avut ideea să curețe vopseaua albă de pe mașina lui Manfred von Brauchitsch (la început de secol XX, culorile se acordau funcție de naționalitate: albastru pentru Franța, alb pentru Germania, galben pentru Belgia și roșu pt US), dezvelind tabla de aluminiu a caroseriei. Manfred von Brauchitsch a câștigat apoi cursa și astfel a apărut legendarul supranume de “Silver Arrow”.
Nu mai este cazul! Mercedes a renunțat la argintiu, cel puțin în Formula 1. Mai bine trecea pe roșu! (ați remarcat cât de bine arată safety car-ul GT AMG, care, culmea, este din gama Black Series?!)
Îmi aduc aminte cât de colorată era Formula 1, în urmă cu câteva decenii. Pe lângă tradiționalele culori (roșu Ferrari și portocaliu McLaren, verde pentru mărcile britanice, galben Sirius pentru Renault, albul pur al japonezilor) au venit și cerințele sponsorilor. Așa au apărut monoposturi emblematice, de-a lungul istoriei: Lotus Gold Leaf în roșu și auriu; McLaren Marlboro în alb și roșu cu Senna și Prost prim-soliști; schema galben-verde Benetton ce l-a purtat pe Schumi spre prima victorie în Belgia ’92 ori albastrul deschis al aceluiași sponsor, acum alături de Renault, ce i-a adus prima coroană de campion mondial în ’94; alb-albastrul Rothmans făcut celebru la Williams de Hill și Villeneuve. Câte amintiri frumoase!
Și pentru că mă încearcă o nostalgie a la Marcel Proust, m-am hotărât să încurajez anul acesta echipele colorate. De ce nu?! McLaren are de demonstrat că nu a dat degeaba o grămadă de bani pe Oscar Piastri (am pus la socoteală și super-salariul lui Ricciardo, lăsat pe tușă), iar echipa franceză 100% Alpine aduce la start 2 câștigători de Grand Prix care nu se plac deloc: Esteban Ocon și nou-venitul Pierre Gasly.
Mărturisesc, puțin rubiniu pus pe masă, nu strică. Din contră, este sufletul petrecerii!