La doar 15 ani, Sofia Berevoianu va reprezenta România la Campionatul Mondial de Anduranță Ecvestră pentru juniori și tineret, găzduit de Buftea. Mezina lotului național a transformat pasiunea pentru cai într-un mod de viață; de la jucăriile din copilărie până la camera ei, totul respiră spirit ecvestru.
„Sincer, încă nu-mi vine să cred că voi reprezenta România la Campionatul Mondial. Dacă mi-aș fi spus asta când aveam 10 ani, nu aș fi crezut”, mărturisește Sofia.
Deși este cea mai tânără sportivă din echipa României, Sofia privește participarea cu încredere, dar și cu emoții. „Sunt puțin intimidată de vârsta celorlalți, dar în același timp sunt foarte mândră că am reușit să ajung aici”, spune ea.
În competiția de la Buftea, Sofia va concura alături de iapa Lady in Red, cea cu care s-a calificat la mondial. „Eu și Lady ne înțelegem foarte bine. Cred că sunt călărețul cu care Lady s-a înțeles cel mai bine. Mi-a luat mult timp să-mi dau seama că trebuie să fiu calmă cu ea, dar acum avem o relație extraordinară”, povestește sportiva.
Proba în care va concura presupune parcurgerea a 120 de kilometri, într-un ritm care să mențină calul în cea mai bună formă. „Voi fi în șa în jur de 10 ore. Mi-am propus să termin concursul, pentru că aș prefera să spun că am dus la bun sfârșit un campionat mondial, decât să fiu eliminată pentru că am mers prea repede. Vreau ca eu și Lady să ne simțim bine”, explică Sofia.
Pe lângă sport, Sofia este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Mihai Viteazu”, la profilul Științele Naturii, un pas spre visul ei de a deveni medic veterinar. „Am ales această specializare pentru că iubesc animalele. Am 15 materii și între 5 și 7 ore pe zi, dar reușesc să le îmbin cu antrenamentele”, spune ea.
Acasă, adolescenta este înconjurată de animale, ceea ce îi întărește legătura cu natura și cu sportul pe care îl practică.
Campionatul Mondial de Anduranță Ecvestră pentru juniori și tineret se va desfășura pe 20 septembrie, la Buftea, și va aduce la start cei mai buni sportivi ai lumii din această disciplină.
