Editorial, Editorial Andrei Niculescu

UN ”CLASICO DE ARABIA” ȘI PARADOXURILE SALE

Editorial | Andrei Niculescu

A existat, în preziua acestui ”Clasico”, o destul de pregnantă senzație că partida mai degrabă inoportunează decât ajută. ”Clasico de Arabia”, așa cum, cu destul năduf, au numit ziariștii spanioli această nouă confruntare între cei doi coloși ai fotbalului spaniol, năduf venit din frustrarea, logică oarecum, de a-și vedea unul din produsele tradiționale transportat peste mări și țări din motive financiare, pe care cei în drept nici n-au catadicsit să le mascheze. Dar cum astăzi banii contează și dictează, jurnaliștii n-au avut ce face și au luat și ei drumul Arabiei, căci, altceva n-aveau de făcut. Mai rău a fost de jurnaliste, căci în Spania sunt destule ce au curaj să practice această meserie, care s-au trezit că tribuna presei de pe ”King Abdullah Stadium” (pe care saudiții îl numesc ”Perla”) nu există toalete pentru femei, din motive lesne de intuit. 

Dar să revin la fotbal! Și la ”Clasico”. De Arabia sau nu, rămâne un meci foarte important pentru toată lumea. De unde senzația de inoportun? Păi hai să vedem, cu amendamentul că acum, știind rezultatul final, putem privi altfel lucrurile. Pentru Barcelona, în primul rând, momentul a fost nepotrivit. Situația din lotul lui Xavi e arhicunoscută, accidentări, Covid, prea multă tinerețe, controverse în legătură cu prelungiri de contract, plecări, toate adăugate la imaginea de șantier, de echipă încă în lucru, cu multe speranțe dar și destule dubii. Căreia fix un meci cu Real Madrid îi lipsea. Mai ales cu acest Real Madrid, o trupă închegată, cinică pe alocuri, cu experiență uriașă, cu o linie de mijloc, Modric-Casemiro-Kroos ce te face să-ți scoți pălăria indiferent de simpatii ori antipatii, și cu doi atacanți, Vinicius și Benzema într-o formă excelentă și, mai ales, completându-se excelent. Sentimentul de inferioritate înflorise de ceva vreme în tabăra catalanilor, un soi de revers al medaliei față de vremurile de superioritate evidentă de acum câțiva ani. Când respectivul sentiment de inferioritate îmbrăca tricoul ”blanco”.

Și-atunci, poate o să vă întrebați, de ce era atât de inoportun meciul pentru cei de la Real Madrid? Păi e simplu. Un ”Clasico” rămâne un ”Clasico” indiferent de terenul pe care se joacă, iar la astfel de meciuri există un soi de regulă nescrisă care spune că inferioritatea uneia dintre grupări e suficient de mult atenuată de „booster-ul” de motivație. Mai ales un meci jucat pe teren neutru, departe de patosul (sau ostilitatea, după caz) din tribune. Un eșec într-o astfel de partidă – iar acum putem spune că el chiar se putea petrece – condiționează la nivel mental, al atmosferei, al stării de spirit, exprimarea în partea decisivă a sezonului, care urmează.

Știm așadar contextul, acum știm și rezultatul. A câștigat Real Madrid, pentru că așa era logic. A pierdut FC Barcelona, pentru că așa era logic. Dar putea la fel de bine să și piardă Real Madrid, fiindcă așa se întâmplă uneori. Sau să câștige FC Barcelona, pentru că așa se întâmplă uneori. A învins însă echipa mai legată, mai omogenă, mai experimentată, mai în formă. Dar felul în care a făcut-o nu doar că lasă unele dubii în propriul vestiar, dar trimite și un consistent convoi de optimism în vestiarul catalanilor. 

Un mic paradox există aici, apropo de ceea ce spuneam mai sus. Nu vi se pare că se vorbește mai mult despre echipa care a pierdut decât despre cea care a câștigat? Răspunsul e da, dar explicația e simplă. Mulți se așteptau ca Real Madrid să câștige clar, iar ideea de incertitudine, pe alocuri chiar de dramatism, oferită de prelungiri mută intensitatea laudelor spre cealaltă tabără, cea pierzătoare, și mărește doza de critici din zona învingătoare. 

OPTIMISMUL DINTR-UN EȘEC

E greu totuși să spui că Barcelona iese în câștig după acest meci. Totuși un eșec rămâne un eșec. Eșec însă a fost și cu Bayern, doar că acolo imaginea de impotență a fost covârșitoare. Barcelona de azi e abia la începutul drumului, abia din sezonul viitor vom vedea probabil adevărata ei față. Până atunci, poate, va înțelege și Xavi că felul în care a abordat prelungirile, cu acea apărare în 3 oameni (unul fiind totuși Jordi Alba) merge în Qatar, nu în fața unui adversar pentru care contraatacul e o armă letal. La 1-2, strategia a fost logică, la 2-2 și cu alte 30 de minute în față a fost o sinucidere. Până atunci poate va înțelege și Xavi că e ilogic să-l expui inutil pe Ferran Torres, care nu doar că schimbase echipa, dar venea și după o accidentare gravă și după Covid, în fața unor fani care, de la Coutinho și Dembele încoace, urmăresc orice nou venit cu microscopul

Mai corect ar fi să spunem că Barcelona nu iese într-o mare pierdere după această înfrângere. E mult optimism în aerul Catalunyei. Bazat pe îmbunătățirile vizibile din joc și pe perspectivele ce se ivesc. A revenit Ansu Fati, a revenit Pedri, a venit Ferran Torres, s-a reinventat Luk de Jong, efectul Dani Alves e notabil, chit că durează doar vreo 70 de minute. Abia de-aici încolo Xavi va putea să aibă la antrenament pe toată lumea și să înceapă să pună bazele unei filozofii pe care sigur o are, eventual să discearnă pe cine poate și pe cine nu poate conta pe viitor. De exemplu Frankie de Jong sau Memphis Depay? Dembele mi se pare oricum un caz pierdut. 

PREOCUPAREA DINTR-O VICTORIE

Nici să spui că Real Madrid iese în pierdere după acest succes nu prea e logic. Totusi victoria rămâne victorie. Un pic de preocupare însă trebuie să există în tabăra madrilenă, căci Real Madrid are totuși alte provocări în față. Excesul de încredere, de cinism chiar, se poate întoarce împotrivă cu un rival ce nu e în convalescență. Să zicem PSG, care nu-i neapărat un exemplu de echipă fără fisuri, dar care are arme mult mai letale decât Barcelona. Strategia asta de a ceda posesia adversarului, recunoscută inclusiv de Casemiro după meci, e mai degrabă dubioasă, căci acest Real Madrid, cu această linie de mijloc și cu calitatea din atac nu-și poate propune altceva decât să controleze partidele, nu să aștepte contraatacurile. În plus, dependența de Benzema și Vinicius e tare riscantă, căci ei oricând se pot accidenta, iar înlocuitori de nivel apropiat nu prea sunt.

Concluziile acestui ”Clasico de Arabia” pot fi multe și depind de nivelul de aliniere emoțională a fiecăruia. Cel mai corect poate că ar fi să spunem cam așa: Barcelona s-a întors, dar mai are mult de mers, Real Madrid n-a plecat nicăieri, dar trăiește uneori prea riscant.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *