Editorial | Dragos Suciu
Perspectiva Jocurilor Olimpice de Vara de la Tokyo, mutate din motive pandemice in 2021, pare una sumbra si greu de digerat pentru societatea romaneasca. Dezastrul anuntat cu 20 de ani in urma de catre Ion Tiriac pare sa isi fi gasit corespondentul in ceea ce se intampla in prezent la competitiile importante din diverse ramuri sportive. Romania are din ce in ce mai putini reprezentanti, in general in fazele preliminare ale competitiilor, iar medaliile s-au rarit pe an ce trece.
Bazele pe care s-a asezat sportul din tara noastra in perioada capitalista au fost unele subrede, un hibrid intre structurile socialiste demodate si modelul vestic prost implementat. Rezultatele s-au vazut in prima instanta la sporturile mercantile, in special in fotbal, acolo unde decalajul dintre noi si Vest s-a vazut an de an, intai la nivelul echipelor de club si mai tarziu la cel al Echipei Nationale. Se apropie startul preliminariilor pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2022 si nu putem vorbi despre un nucleu al Echipei Nationale, nu putem vorbi despre un jucator de baza sau despre perspective realiste la o calificare. Sunt nascut in 1992 si imi amintesc cu mandrie de participarea Romaniei la ultimul Campionat Mondial de Fotbal in 1998. Din pacate, mi-e greu sa cred ca in urmatorii 10 ani vom mai avea o astfel de sansa. Totusi, Romania este calificata pentru prima oara dupa foarte multa vreme la Jocurile Olimpice, dupa parcursul excelent de la Europeanul de tineret din 2019. Calificarea echipei noastre este o performanta despre care se vorbeste poate prea putin. De ce? Traditional vorbind, fotbalul nu este considerat sport olimpic cu drepturi depline.
Atletismul, canotajul, gimnastica si luptele au fost principalele repere ale Romaniei la Jocurile Olimpice. Daca in cazul canotajului si, partial, al luptelor exista in continuare unele perspective la medalie, ateltismul si gimnastica sunt extrem de departe de performantele reusite in trecut. Daca in 2000, la Sydney, in proba feminina de individual compus Romania a ocupat toate cele 3 trepte ale podiumului (cu mentiunea descalificarii Andreei Raducan dupa scandalul de dopaj), in prezent sunt sanse destul de mici sa avem macar o reprezentanta in finala, sansele la medalii fiind aproape nule. Atletismul este la ani lumina ca nivel de ceea ce reuseam in anii 80, iar sansele de a avea macar un finalist intr-o proba de top sunt de asemenea aproape de 0. Sporturile ce ne aduceau in mod obisnuit medalii la Jocurile Olimpice sunt, asadar, pe o accentuata panta descendenta. Moment in care avem nevoie sa recurgem la altceva in dorinta de a auzi imnul Romaniei macar o data la Tokyo.
Mentionam mai sus performanta remarcabila a tricolorilor, atinsa prin calificarea in competitia fotbalistica a Olimpiadei pentru prima oara din 1964 incoace (atunci cand, culmea, Jocurile Olimpice au avut loc tot la Tokyo). Sansele sa obtinem o medalie acolo sunt mai degraba mici, insa, pentru ca ecartul valoric dintre noi si nationale precum Spania, Franta, Italia, Germania sau Brazilia este unul considerabil. Mergem insa spre o premiera. Pentru prima oara in istoria participarilor noastre la Jocurile Olimpice, interesul este generat mai degraba de cele mai populare 2 sport uri, a caror prezenta la Olimpiada este insa contestata de multi. Fotbal si tenis.
Povestea tenisului la Jocurile Olimpice a fost una cu destule probleme. Din cauza faptului ca statutul amatorilor si al profesionistilor nu a fost definit o lunga perioada, iar atunci cand in sfarsit s-a intamplat asta, legatura dintre profesionisti si olimpism a fost una incerta, tenisul a intarziat sa reapara cu drepturi depline in programul Jocurilor Olimpice pana in 1988, la Seul. Desi din 1992, de la Barcelona si pana in 2016 la Rio de Janeiro, Romania a avut mereu reprezentanti in competitia de tenis, cu exceptia ultimei editii, sansele la medalie au fost pur teoretice.
Merita mentionata performanta din proba de dublu masculin, obtinuta in 1992 de George Cosac si Dinu Pescariu, acestia calificandu-se in sferturile de finala, acolo unde au pierdut totusi clar la sud-africanii Ferreira si Norval, cei care aveau sa cucereasca medalia de argint dupa o finala pierduta la Stich si Becker. 24 de ani mai tarziu, Horia Tecau si Florin Mergea aveau sa scrie cea mai frumoasa pagina a tenisului romanesc la Jocurile Olimpice, ajungand pana in finala de la Rio. Colegi de generatie dar cu prea putine meciuri impreuna, Horia si Florin se aflau in perioada de varf a carierei, disputandu-si inclusiv o finala de Turneu al Campionilor de parti opuse ale fileului si erau cotati cu a 5-a sansa la cucerirea aurului. Este corect sa spunem ca au depasit aceste asteptari din punct de vedere al parcursului, dar la fel de corect este sa si precizam faptul ca intrau in orice calcul facut la medalii, atat de catre specialistii tenisului international, cat si de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman.
Specificul Jocurilor Olimpice in proba de dublu este aceea ca cei doi jucatori dintr-o echipa trebuie sa fie reprezentanti ai aceleiasi tari, fata de circuit unde vedem de multe ori echipe mixte. Astfel, Horia si Florin au fost nevoiti (cu sau fara ghilimele) sa joace din nou impreuna si au facut-o excelent. Victorie in prima runda cu argentinienii Delbonis si Duran, apoi cu mexicanii Gonzalez si Reyes-Varela, la care se adauga triumful superb din sferturi contra favoritilor 3, Marcelo Melo si Bruno Soares, reprezentantii cei mai de seama din tenis ai tarii gazda. Au urmat semifinalele cu o victorie clara imptoriva americanilor Steve Johnson si Jack Sock. Medalia era asigurata, metalul fiind inca nedefinit, iar sansele erau considerate egale inaintea ultimului act contra reprezentantilor Spaniei, Marc Lopez si Rafael Nadal.
Din pacate visul aurului s-a naruit dupa un 6-4 aspru in setul decisiv, cu un Rafael Nadal sclipitor in momentele de tensiune din final, insa performanta a ramas una remarcabila, printre cele mai frumoase ale Romaniei din intreaga Olimpiada anterioara. Medalie de argint, cu aurul insa imediat dupa colt, negat doar de maretia lui Rafa Nadal. Din pacate acesta a fost si ultimul moment in care am vorbit cu adevarat despre perechea Horia Tecau-Florin Mergea, cu exceptia unor aparitii meteorice in liga semi-profesionista a Cupei Davis in care evoluam in prezent.
Tenisul este unul din principalele argumente la Tokyo pentru Romania in special datorita Simonei Halep. Absenta de la Rio din cauza virusului Zika, un trailer scurt pentru ceea ce ne tine departe de cursul normal al vietii de mai bine de un an, Simona are o revansa de luat si este indreptatita sa o faca, fiind a doua jucatoare a lumii. Din cate stiu, este singurul sport unde ne putem lauda cu o astfel de performanta in acest moment (vorbim despre sporturile de circuit, cu competitii frecvente). Si totusi, in enumerarea sporturilor prioritare pentru actualul ministru, tenisul nu apare. Ar trebui sa faca parte, insa, din lista obiectiva a oricarui iubitor de sport din Romania, pentru ca de ani buni reprezinta principalul port-stindard al nostru in lumea sportului. Prin Simona Halep, Horia Tecau, Florin Mergea sau generatia de aur a tenisului feminin romanesc, putem tresari din nou asa cum am facut-o la Rio in 2016, cu „Desteapta-te, Romane!” rasunand in difuzoarele japoneze. Medaliile pot fi acolo, mai conteaza insa si unde le cautam.