Editorial, Editorial Andrei Niculescu

TELEFONUL LUI XAVI

Foto: Facebook FC Barcelona

Editorial | Andrei Niculescu

La puține minute după ce a îmbrăcat un tricou al Barcelonei, Jules Kounde a povestit cum telefonul lui Xavi a fost foarte important pentru el în luarea unei decizii. Ba chiar a precizat francezul, dorit foarte tare de Chelsea și, în ultimul moment, așa, ca un contraatac fulgerător în stilul Klopp, de Manchester City, că a vorbit cu antrenorul catalanilor de mai multe ori, iar felul în care acesta i-a explicat ideile noului proiect l-a convins.

Când a fost prezentat de Barcelona, Franck Kessie a spus cam același lucru: ”când te sună Xavi și-ți explică rolul pe care o să-l ai nu prea ai cum să refuzi”. Ivorianul fiind totuși unul dintre liderii Milanului, noua campioană a Italiei, și având, la rându-i, diverse alte oferte. Lângă el era danezul Christensen (cei doi au fost prezentați împreună), care a zis că a vorbit și el de câteva ori cu Xavi în momentele în care cântărea ofertele pe care le are.

Robert Lewandowski, transferul vedetă al catalanilor și al acestei perioade de mercato (până acum, evident, mai e o lună până se termină), a mărturist și el că a vorbit de câteva ori cu Xavi înainte să devină oficială trecerea la Barcelona, ultimul dialog, întâmplător de data asta, fiind la Ibiza, într-un local cu ștaif, căutat de lumea bună. Pesemne că și pentru polonez ideile lui Xavi au fost importante, chiar dacă motivele divorțului de Bayern trebuie totuși căutate în altă parte, direcționate poate către alte persoane din clubul bavarez. 

Mai demult, același Xavi se vedea la Munchen cu Haaland, încercând să-l convingă pe norvegian să vină la Barcelona. N-a avut câștig de cauză în acest demers, Haaland fiind atras mai mult de Guardiola și de tot ceea ce înseamnă Manchester City, inclusiv din punct de vedere financiar. Și cine știe câte alte discuții de genul ăsta s-or mai fi produs, fără ca jurnaliștii să afle.

Xavi pare să-și fi luat foarte în serios rolul de antrenor-manager, ceea ce în fotbalul spaniol nu se prea obișnuiește, iar în cel englez, odată cu ieșirea din scenă a lui Sir Alex Ferguson și Arsene Wenger, din ce în ce mai puțin. Iar personalitatea sa, ceea ce a reprezentat el în fotbalul mondial, nu doar în cel spaniol, ajută foarte mult în acest sens. Real Madrid nu s-a folosit așa de Zidane, de exemplu, poate că dacă ar fi făcut-o obsesia numită Mbappe s-ar fi terminat într-un mod pozitiv. Spre deosebire de antrenorii consacrați ai zilelor noastre, iar Zizou e din categoria asta, Xavi are încă proaspătă imaginea celui de pe teren, iar asta ajută mult la dialog. Xavi n-a ieșit de mult timp din fotbalul jucat așa că încă mai știe limbajul vestiarului, deocamdată n-a uitat ce-și doresc fotbaliștii, ce-i motivează, dar și ce temeri au. Ca fotbalist, Xavi le-a trăit pe toate, căci înainte să fie dirijorul Barcelonei și al Spaniei a avut momentele sale de cumpănă (”Xavi, la gran mentira”, marea minciună, a fost un titlu celebru dat în 2003, Xavi fiind acuzat că în afară de pase scurte și orizontale altceva nu face), a fost aproape să plece de la Barcelona, iar mai apoi a avut un rol secundar (dar important) în perioada Luis Enrique, rol pe care e foarte posibil ca acum să i-l ofere el lui Pique.

KOUNDE, CIREAȘA DE PE TORT

Pentru Xavi, aducerea lui Kounde a reprezentat cireașa de pe tort, un tort ce ar mai putea să includă în următoarele zile și alte ingrediente. Făcuse Xavi o adevărată obsesie pentru francez, ale cărui prestații la Sevilla (în ”naționala” Franței cred că mai puțin) l-au făcut pe catalan să-l considere, alături de Lewandowski, un element cheie al proiectului. Dacă-l va folosi în centrul apărării sau îl va deplasa spre banda dreaptă (în stilul Araujo cu Real Madrid), vom vedea, probabil că și una și alta, cert e că Barcelona are acum în lot 4 fundași centrali sub 26 de ani plus Pique, ceea ce-i oferă tot felul de variante și-i asigură și viitorul. O altă obsesie a lui Xavi a fost Dembele, pe care l-a convins în cele din urmă, iar acum Barcelona are 6 atacanți pe 3 locuri, plus Depay, ce probabil va pleca. 

Xavi a primit, așadar, exact ce a vrut. Puțini antrenori se pot lăuda cu asta, mai ales unul la început de drum așa cum e el. De abia de-aici încolo începe însă partea complicată. Căci marja de eroare nu prea mai există, de-acum încolo trebuie să apară rezultatele, iar dacă nu vor apărea nu vor exista pentru Xavi nici scuze. A jucat Xavi un soi de ”all-in”, că tot a fost Barcelona la Vegas zilele astea, de văzut ce va ieși din această manevră.

Mulți se întreabă, cu siguranță, de unde a avut Barcelona toți banii necesari unei asemenea campanii, de care n-ai fi zis că e capabilă atunci când președintele Laporta compara clubul cu un pacient aflat la reanimare, abia ieșit din moarte clinică (a se citi financiară) și care așteaptă un tratament de urgență. Ei bine Laporta și colaboratorii săi au găsit acest tratament și au pus în aplicare un plan financiar ce stârnește destule comentarii. Au ales ca medicamentul cu care să panseze rănile provocate de datoriile uriașe făcute de vechea conducere să fie alte datorii. Cu alte cuvinte au finanțat datoriile îndatorându-se și mai mult.

ȘI TOTUȘI, DE UNDE AU VENIT BANII?

Nu trebuie să fii un geniu al matematicii ca să faci niște calcule rapide. Ca să obțină banii necesari pentru achiziții, dar și pentru a acoperi pierderile din exercițiul bugetar anterior, Barcelona a amanetat mai întâi 10 procente, apoi alte 15 procente din drepturile sale de televiziune pentru următorii 25 de ani. Până în 2047 așadar, un sfert din cât încasează catalanii din drepturile tv se duc către fondul de investiții ”Sixt Street” (la care, se zice, Laporta a ajuns grație lui Florentino Perez, apropo de unele întrebări ce se tot pun despre relațiile ciudat de strânse între șefii celor două mari rivale). Drepturile tv din sezonul trecut au fost de 165 de milioane de euro și nu-s motive să credem că ele vor scădea. Să presupunem însă, pentru ușurarea calculelor, că media va fi de 150 de milioane pentru fiecare din următorii 25 de ani. Un sfert din aceste 150 de milioane înseamnă 37,5, înmulțit cu 25 de ani ne-ar da 937,5 milioane. Spre un miliard așadar. Atât vor lua cei de la ”Sixt Street” pentru cele 600 și ceva de milioane date acum. Good deal, ce-i drept.

Și totuși, Laporta nu avea altă soluție. Cum își poate plăti datoriile o echipă de fotbal ce nu e societate comercială, deci nu poate avea aport de capital? Ca mulți dintre oamenii ajunși într-o situație delicată, prin refinanțare. Ca să producă bani, un club de fotbal are nevoie de performanțe, pentru a face performanțe are nevoie de fotbaliști, iar pentru a cumpăra fotbaliști are nevoie de bani. Și aici se închide cercul. 

Relațiile lui Laporta au funcționat. Măiestria de negociator a directorului sportiv Mateu Alemany (un personaj depre care se vorbește puțin, dar al cărui rol a fost esențial) de asemenea. Telefoanele lui Xavi au avut efectul scontat. Acum însă mingea trebuie să intre în poartă, în cea a adversarilor, normal. Fiindcă, până una alta, asta e tot ceea ce contează în fotbal.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *