Editorial | Andrei Niculescu
Ungaria merge la Euro, noi stăm acasă. Ungaria a reușit să bată Islanda, noi abia dacă le-am pus probleme. Ungaria a reușit să întoarcă un 0-1 potrivnic și să se califice cu două goluri marcate în ultimele minute, noi la așa ceva nici nu îndrăznim să ne gândim. Ungaria prinde un loc în grupa morții, cu Germania, Portugalia și Franța, noi avem deja în minte locurile unde putem urmări de la televizor partidele. Ungaria îi va primi la ea acasă, la Budapesta, pe Cristiano Ronaldo și Mbappe, noi vom fi sigur gazde bune, în spiritul celebrei noastre ospitalități, dar neutre, sperând doar ca celebra încurcătură Budapest/Bucharest să ne ajute de-această dată.
Se spune că a face comparații nu-i deloc profitabil. Posibil. Doar că viața așa e construită, prin comparații. Dacă se califica Islanda, nu era chiar o mare scofală. Ne vedeam mai departe de viață, în fond fotbalul nu-i chiar cea mai mare problemă a umanității în aceste zile, ca să-l citez pe selecționerul nostru, ba chiar am fi considerat că e ceva normal, doar știm bine ce reprezintă Islanda de vreo 5-6 ani încoace. Dar s-a calificat Ungaria și, ce să vezi, frustrarea a cam început să ne bată la ușă. Ba chiar a intrat peste noi, căci a găsit ușa deschisă și înăuntru totul cam vraiște. Nici dacă se califica Bulgaria n-am fi înghițit așa în sec. I-am fi privit poate pe bulgari la fel ca-n 1994, când ne luau caimacul la Mondialul american și mergeau în semifinale, apoi în finala mică, pe care le pierdeau, dar ce mai conta, apoi lua și Stoicikov Balonul de Aur pe care putea să-l ia Hagi. I-am fi privit cu un soi de regret amestecat cu simpatie. Dar la Ungaria ne uităm altfel. Pentru că așa fost mereu.
Și e bine că ne uităm. Ideea e să și învățăm câte ceva. De la bulgari zicem mereu că n-avem ce învăța, că ei sunt cam ca noi. Așa o fi, deși dacă aruncăm o privire la litoralul lor și-l comparăm cu al nostru, am ceva dubii. Dar, mă rog, să zicem că așa e. Dar Ungaria ar putea să ne ofere ceva. Măcar un ochi am putea arunca spre modelul maghiar, de unde am putea să luăm câteva lucruri. Poate nu toată politica pe care o face premierul lor, pe care-l cheamă ca pe-al nostru, e bună, poate nu toată strategia adoptată de el în materie de sport e bună, dar ceva-ceva tot s-o găsi, dacă am găsi unde să căutăm.
Ferencvaros e în grupele Champions League. La Budapesta a venit Juve, va veni Barcelona, a mai trecut pe-acolo și Mircea Lucescu cu al său Dinamo. Ferencvaros a scos, în drumul său spre Ligă, echipa care a eliminat campioana României. Probabil că va termina grupa pe locul 4, dar nici nu contează, contează că a contribuit din plin la starea de spirit a întregului fotbal. Iar ”naționala” mare a știut să profite de asta.
DEJA UN STAR LA SALZBURG, CĂUTAT DE MARILE CLUBURI
La fel cum a știut să profite de acest Dominik Szoboszlai, autorul golului decisiv cu Islanda. Știu, e greu de pronunțat, și mai greu de scris, dar ceva îmi spune că despre acest Szoboszlai o să mai vorbim. Abia a împlinit 20 de ani, în octombrie, dar el a fost cel care le-a dat aripi maghiarilor contra islandezilor. Pe undeva normal, doar joacă la Salzburg, la echipa aia care are în spate celebra băutură energizantă care, zic ei, îți dă aripi. Și nu joacă din când în când acolo, o face constant, e deja la al doilea sezon, după ce în primul a dat 15 goluri și 14 pase decisive. Salzburg nu l-a luat direct, cineva de la ei l-a ochit pe când avea 16 ani și făcea naveta între academiile lui MTK Budapesta și Videoton, direcționându-l către satelitul Liefering, în liga a doua austriacă. De unde, în ianuarie 2018, deși inițial era vorba de iunie 2018, a ajuns la Salzburg, la solicitarea lui Marco Rose, cel care acum e la Monchengladbach, dar care atunci era la Red Bull. Și-a făcut încet încet loc în echipă, apoi, după venirea americanului Jesse Marsch ca antrenor, profitând din plin de plecările ulterioare ale lui Haaland și Minamino, a devenit indiscutabil. Finalul sezonului 2019-2020 i-a adus, pe lângă trofeele cu echipa, și un premiu personal: cel mai bun fotbalist din campionatul austriac. La 19 ani!
Și hai acum din nou la comparații! Ați văzut golul decisiv marcat de Szoboszlai cu Islanda? Dacă nu l-ați văzut, căutați-l repede! Merită. Veți vedea acolo o dovadă de personalitate uriașă a acestui băiat. Care a luat faza pe cont propriu și a terminat-o în stil de mare jucător. De altfel, această personalitate a tot ieșit în evidență la Salzburg. Cei care l-au studiat atent, spun despre Szoboszlai că e un fotbalist special, a cărui calitate se vede încă înainte de a primi mingea, căci obișnuiește mereu să joace în fața liniei balonului. E foarte agresiv, își folosește din plin fizicul și ajunge foarte repede la finalizare, pe piciorul drept, din care s-au născut și euro-goluri, precum cel dat în Champions League cu Lokomotiv Moscova, dar în general s-au născut goluri importante, precum cel dat contra Islandei.
Mă întreb, ce jucător avem noi în echipa națională cu o asemenea imagine? Cu o asemenea personalitate, cu un asemenea caracter, cu un asemenea curaj. Cine de la noi își putea asuma o astfel de acțiune precum a lui Szoboszlai, în ultimul minut al unui meci de baraj, o acțiune plecată, detaliu important, dintr-o fază cât se poate de periculoasă, cu iz de asediu chiar, a islandezilor. Eu unul nu găsesc și sper să nu-mi scoateți la înaintare nume precum Coman sau Man, căci deocamdată ei valorează milioane doar în închipuirea unora.
Aici e de fapt problema. Când o să avem și noi măcar un jucător pe care să și-l dorească marile cluburi europene (deja vineri, cotidianul ”AS” scrie că Real Madrid îl are în vederile sale pe Szoboszlai), alături de care să regăsim încă vreo doi de la sora mai mare a lui Salzburg, adică Leipzig, plus încă vreo doi din Bundesliga, poate că ne vom putea permite să visăm la calificări. Și poate când o să avem și noi mai multe academii, nu doar una, poate că se vor găsi și la noi talente pe care să le educe și să le formeze cluburile mari de-afară. Dacă n-ați observat, e bătaie mare în acest moment pe tineri, dar tineri în felul lor de înțelege lucrurile, 17, 18, maxim 19 ani, nu în al nostru, căci pentru noi tinerii sunt cei de 22-23 de ani.
Ungaria poate fi un exemplu, e clar. Noi am avut o ”generație de aur” care s-a oprit în ”sferturi”, ei au avut un fotbal nu mare, ci foarte mare acum mulți ani. După care au dispărut. Apoi au revenit, au avut o strategie coerentă și iată-i la al doilea European consecutiv. Întrebarea e, putem noi să înțelegem și să luăm câte ceva din ce-au făcut ei sau ne credem prea deștepți pentru asta?
P.S.
Intenționam pentru astăzi să scriu ceva despre Cosmin Olăroiu și a sa reușită din China. A apărut însă calificarea asta a Ungariei și mi-a stricat socotelile. Olăroiu, ca și Răzvan Lucescu, alt antrenor român cu performanțe în zona asiatică, sunt cei doi ”euro-fantastici”, protagoniștii acelui sfert de finală de Cupa UEFA, Steaua-Rapid. Oli i-a suflat titlul lui Cannavaro și le-a adus celor de la Suning un trofeu înaintea lui Conte la Inter, Răzvan l-a bătut nu demult pe Xavi și a luat Champions League-ul asiatic. Am o singură întrebare: credeți că vreunul dintre ei poate ajunge în Serie A sau în Primera înaintea celor doi pe care i-au învins? Eu nu cred. Pentru că, din păcate pentru ei, deși au valoare și sunt aproape convins că s-ar descurca mai bine decât cei amintiți, reprezintă un fotbal, cel românesc, cu o imagine mai degrabă proastă decât bună. Și asta pentru că, în afara lui Mircea Lucescu, parțial Loți Boloni și foarte puțin Hagi, noi nu am avut mecanismele prin care să propunem antrenori în zona bună a fotbalului. Oare nu cumva și pentru că nu mai propunem jucători?