Editorial | Antal Putinica
Reîncep articolul, păstrez titlul. Mea culpa! Nu am apucat să îl termin înaintea calificărilor din Arabia Saudită. Poate că a fost mai bine, nu știu. Ce știu cu siguranță este că eram nervos, nemulțumit, poate și puțin prea agresiv (mă puteți crede pe cuvânt), în dezacord clar cu ce se întâmplă în și, mai ales, cu F1. Iar asta s-ar fi văzut.
Și a venit accidentul lui Schumacher din Q2, de sâmbătă seara. Teribil! Dintr-o dată, nimic altceva nu mi se mai părea important. Am fost transpus instantaneu într-o altă stare.
Când am văzut în primele clipe că nu se mișcă deloc casca Mick-ului Schumi, suportul de cameră frânt, mașina făcută zob și mai ales cât întârzie intervenția medicală, am uitat să respir. În cabina de comentariu, timpul parcă s-a oprit în loc. M-am uitat, instinctiv, în ochii lui Florin, colegul meu, și am realizat că are aceleași umbre care-i întunecă privirea.
Am ezitat să vorbesc, apoi am închis calea audio pentru câteva secunde. Îmi era teama să nu îmi tremure vocea. Primele gânduri mi s-au dus spre Corinna, mama lui Mick. Am sperat că nu era în fața televizorului, că are telefonul închis, orice, numai să nu fi văzut groaznicul accident.
Speranță deșartă!
Mick știa și el asta. Primul lucru pe care l-a cerut atunci când și-a recăpătat respirația a fost să ceară un mobil. Și a sunat-o pe mama lui, liniștind-o. Nu vreau să știu cum a decurs acel scurt dialog. Bucurie, lacrimi, voci gâtuite și ușurare. Schumi jr. a scăpat!
Testul de foc al noului monopost, specificație 2022, a fost acesta, din Jeddah. Nu mai contează dacă Ferrari a proiectat sau nu monopostul Haas, dacă au fost sau nu încălcate regulamente sportive. Mașina a făcut ceea ce trebuia să facă: a protejat viața pilotului! Mi s-a rupt sufletul când a fost ridicată epava, care s-a rupt în două pur și simplu, lăsând inima mecanică să zacă pe asfalt, fără vlagă.
Ca un partener de nădejde, calul mecanic și-a dat ultima suflare, protejând cu corpul său din carbon și ranforsat cu oțel, cel mai prețios element dintr-o mașină de curse: omul.
Revin acum la prima idee. Cea cu care începusem de fapt vineri aceasta scriitură răzvrătită.
Până la urmă, frământarea mea de început de weekend rămâne valabilă. Nu e cu nimic întinată de momentul de cumpănă al calificărilor, fondul problemei e același și este foarte prezent. Voiam inițial să evidențiez cât de importantă este viața. Orice viață! Cu trimitere la cele semnalate de Vettel, ori Hamilton. Viață este sfânta, pe circuite și mai ales în afara lor.
Am plecat în acest sezon cu NO WAR afișat sus și mare și am ajuns într-o zonă frământată, în care oamenii sunt etalați după criterii străine nouă. Unii pier din această cauză.
Nu vreau să spun că am ajuns într-o zona de război, deși când cad rachete în jurul tău și explodează rezervoare de combustibil, nu te poți gândi la un alt termen de comparație. Iar sportul, în accepțiunea generală, ar trebui să fie un mesager al păcii. Deloc mercantil, de necumpărat! Cel puțin așa sper, așa am fost crescut.
Însă Formula 1 nu a rămas pură, ca la începuturi. Și fac această afirmație, asumandu-mi riscul să fiu contrazis, pentru că F1 a depins dintotdeauna de bani. Dar mie așa îmi place să cred, că a fost la origini un sport dincolo de câștiguri materialiste, un duel epic al eroilor.
De câteva decenii, lucrurile sunt însă extrem de clare. Banii dictează! Iar în Formula 1 actuală, totul este cuantificabil, materialist. Nu e vina nimănui. Sau poate că e vina noastră, a tuturor, pentru că am lăsat să se întâmple una ca asta. Și am acceptat-o ca pe o valență inexorabilă a ceea ce trebuia să fie continuarea modernă a turnirului medieval. Vorba unui jurnalist american, hârșit în zone de conflict: astăzi, războiul trebuie să implice personaje la modă. Altfel, trece neobservat sau mai rău, este ascuns cu bună știință.
Ori ești fashionable, ori nu exiști! Lumea nu are timp să jelească sărăcia.
Orientul Mijlociu este probabil cel mai în voga spațiu al momentului. Se construiește pentru secolul viitor, paradisul pare palpabil, chiar și cel financiar, iar totul este luminat feeric, menit parcă să ne fure privirea. Petro-dolarii mută munții, darămite câteva dune de nisip! Iar dacă spațiul este și unul cu istorie, cum este Jeddah, atunci trebuie pus pe hartă. Și a ajuns, inexorabil, și pe harta Formulei 1.
Când toată lumea îți dă dreptate, riști să te crezi atotputernic. Nu vreau să cred cele afirmate de BBC: la meeting-ul în care piloții au dorit în mod unanim să abandoneze acest Grand Prix, s-au făcut presiuni. Au fost aduși șefii cei mari, li s-au fluturat prin fața ochilor sume uriașe. S-a ajuns chiar și la amenințări voalate: “puteți pleca, nici o problemă, sper că toate actele sunt în regulă astfel încât să puteți părăsi țara în timp util.”
Nu vreau să cred că s-a ajuns până acolo. Mi-e imposibil sa concep un astfel de dialog. Mă uit însă la reacția lui Max Verstappen (a cărui franchețe supără de multe ori) care a spus doar atât: “nu ar fi înțelept, pentru mine, să vă povestesc ce s-a întâmplat vineri noapte. Este un subiect pentru altă dată, pe care promit să îl dezvălui cândva.”
Dacă și Max a ajuns să fie înțelept, el care nu se teme de nimic, atunci cu siguranță s-a întâmplat ceva. Ceva care nu ne lasă să scăpăm de acest sceptru hâtru. Trăim într-o lume condusă de interese și bani. Ăsta e adevărul!
Așa cum spunea, demult, BUG Mafia. Adevăr curat și astăzi!