NEWS

Ultima șansă a României pentru a rămâne la Mondialul de handbal feminin

Echipa națională de handbal feminin a României pierdut într-o manieră dezamăgitoare penultimul meci din grupa C a Campionatului Mondial din Japonia, scor 26-27 în fața reprezentativei Muntenegrului. „Tricolorele” au condus la o diferență de patru goluri, în două rânduri, în a doua repriză (cu 20-16 și 21-17), însă imediat au primit șapte goluri, fără să înscrie la rândul lor, pe fondul greșelilor făcute atât în apărare, cât și în atac.

Urmează ultimul duel, împotriva Ungariei, vineri, de la ora 8.00. câștigătoarea își va adjudeca locul trei, ultimul promovabil în grupele principale, în contextul clasamentului actualizat, în care Spania și Muntenegru au câte opt puncte, Ungaria și România au câte patru puncte, în vreme ce Senegal și Kazahstan niciun punct.

Naționala țării noastre, condusă de suedezul Thomas Ryde, a adunat victorii doar împotriva celor mai slabe echipe, Senegal (scor 29-24) și Kazahstan (22-20). Eșecul de astăzi este al doilea, după înfrângerea surprinzătoare din prima rundă, scor 16-31 în fața Spaniei.

Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia are importanță și în angrenajul sistemului de calificare la Jocurile Olimpice din 2020, găzduite tot de „Țara Soarelui Răsare”. O clasare în top opt trimite la turneele preolimpice. Doar campioana lumii se va califica direct la Jocuri.

În ediția precedentă, România a încheiat Mondialul pe locul zece, în timp ce Franța și-a adjudecat marele trofeu.

Vă recomandăm secțiunea cu evenimente LIVEprecum și secțiunea cu vloguri de pe SportExtra.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *