Cand ploua zile intregi fara oprire, pe langa starea de somn pe care mi le dau lipsa soarelui si zgomotul ploii pe acoperisul casei pe roti, devine dificil sa ma antrenez.
De asemenea, pentru ca mijlocul meu de transport, pentru cumparaturi sau sa ma deplasez pe distante scurte sa vizitez sau pentru a rezolva diverse lucruri, este bicicleta, ploaia incepe sa ma incurce destul de tare.
In a treia zi in care nu s-a oprit nici macar cinci minute si avand deja o zi intreaga in care doar am lucrat fara sa ies din casa, am inceput sa-mi pornesc rotitele mentale ca sa gasesc solutii sa ma antrenez.
Sunt 8 grade Celsius si ploua. Dar, copiii sunt deja la bazinul descoperit din camping si se pregatesc de antrenament.
Mi-am amintit ca asa am invatat si eu sa inot, pe la 5 ani. Parintii mei primisera repartitie la Arad, dupa terminarea facultatii. Asa era atunci: nu te angajai unde voiai tu. Erai repartizat in campul muncii acolo unde decidea statul, partidul, ca este nevoie de tine.
Era iarna. Si iernile erau altfel pe atunci. Ningea de rupea, iar bazinul era descoperit. Tin minte ca ieseam de mai multe ori in frig si intram din nou in bazin ca sa mi se para apa mai calda. Aveam plute din lemn: doua scanduri verticale prinse intr-o stinghie transversala de care ma tineam cu mainile in timp ce dadeam din picioare. Aveau si niste urme de vopsea verde, scorojita si care iti intra in degetele buretite impreuna cu aschii din lemnul degradat de apa. Imi ningea pe spate si pe cap, iar mama ingheta si mai tare asteptandu-ma dincolo de gardul care inconjura curtea bazinului. Dar, sunt convinsa ca uita de frig si de oboseala cand ma vedea iesind din apa razand.
Cu imaginile astea si cu versurile “on rainy days we’d go swimming out” ale U2, mi-am inceput antrenamentul de inot in bazinul din campingul La Civelle.
