Editorial | Dragos Suciu
“Tot aud despre noua generație care vine și ne detronează, dar adevărul e că acest lucru nu prea se întâmplă. Cu tot respectul, aceștia mai au de muncit. Putem vorbi mult și bine despre noua generație, dar eu le transmit că nu am de gând să le predau totul pe tavă. Vor fi nevoiți să tragă din greu pentru asta.” Cuvintele lui Novak Djokovic, destul de ascuțite dar totodată realiste, un rar moment în care scăpăm de banalul politically correctness. Cuvinte ce veneau înainte de startul finalei Australian Open 2021, pe care avea să o dispute împotriva lui Daniil Medvedev, cel mai bun reprezentant al noului val, atât în clasament cât și în turneele de Grand Slam. Asta după ce Tsitsipas îl învinsese în sferturi pe Rafael Nadal, cu ibericul conducând la un moment dat cu 2-0 la seturi. Dar și după ce Medvedev, cu 20 de victorii consecutive la startul finalei, reușise să aibă un traseu mult mai lin până acolo decât Novak Djokovic.
Presiunea, un alt aspect abordat în declarații de ambii, era într-adevăr pe umerii sârbului, neînvins în finale la Melbourne, apărând însă în fața celei mai mari provocări de până acum. Pe hârtie! Pentru că pe teren acesta a dominat mai clar ca oricând. Și e greu să evaluam asta, deoarece Nole a ajuns la 9 finale câștigate la Melbourne. 9 câștigate din 9 jucate. Și totuși, de ce atâtea semne de întrebare acum? De ce atâtea dubii legate de continuarea supremației la Antipozi? De unde și până unde se ofereau șanse egale celor doi jucatori de către majoritatea specialiștilor? Răsfățați de Novak Djokovic, Rafael Nadal și Roger Federer, artizanii celei mai bune perioade din istoria tenisului, am simțit nevoia să recurgem la nume noi, să căutăm modele și să ne dorim răsturnarea ierarhiilor. 58 de titluri de Grand Slam, împărțite aproape perfect (18, 20, 20). Tradus în ani înseamnă 14 și jumătate, mai mult decât a durat cariera unora dintre cei mai de seamă jucători din fruntea plutonului, ce au urmărit mereu și în van evadarea (Davydenko, Berdych, Nalbandian).
În zona legendelor am stabilit care este situația, singurul titlu de Grand Slam ce le-a scăpat în ultimii mulți ani fiind cel în care a participat doar Djokovic și acesta a fost descalificat după acel incident bizar cu arbitra de linie. De ce auzim însă că “noua generație e pregătită să reînceapă lupta pentru supremația istorică”, așa cum spunea un promo al Eurosport din perioada Australian Open? De unde apare această dorință de a-i pune pe cei mai mari 3 jucători de tenis ai tuturor timpurilor în lupta cu o generație ce se remarcă mai degrabă prin declarații, scandaluri și titluri de “viitor număr 1 mondial”?
Termenul de NextGen a apărut în urmă cu câțiva ani, atunci când cățiva tineri începeau să producă rezultate frumoase în turnee de mâna a treia sau în circuitul Challenger. Nimic de zis aici, m-a impresionat Zverev atunci când la 17 ani îl învingea pe Mikhail Youzhny la Hamburg, mi-a plăcut de Tsitsipas încă de când se luptă cu Moutet în finale de Challenger prin Franța, iar Denis Shapovalov mi s-a părut foarte talentat încă din perioada în care juca pe terenurile de sală ale colegiilor din SUA, în bucata ITF/Challenger a carierei sale. Apoi a apărut de nicăieri Daniil Medvdev, remarcat inițial prin acel conflict cu accente rasiste avut cu arbitra de scaun a meciului cu Donald Young dintr-un turneu Challenger. După care am comentat victoria sa în fața lui Stan Wawrinka la Wimbledon 2017, urmată de acel moment șocant din turul secund, atunci când și-a scos portofelul și a aruncat cu monede spre arbitru, sugerând corupția.
Problema apare atunci când punem în oglindă ceea ce au reușit cele două generații, prin reprezentații lor cei mai de seamă. Și nu, nu îl voi include pe Dominic Thiem în niciuna dintre cele două galerii, asta pentru că sunt de părere că Thiem face parte dintr-o categorie proprie, fiind singurul exponent al generației “intermediare”. De asemenea, nu cred că timpul este un argument pentru vreuna dintre părți, deoarece în ultimii 2-3 ani vorbim despre Djokovic ce a depășit vârsta de 30 de ani, Nadal de asemenea, iar Federer bate serios spre 40. Dacă vârsta ar fi un argument, mai degrabă acesta ar fi apanajul tinerilor de aproape 25 de ani, Medvedev, Rublev, Zverev, Tsitsipas, etc. Dar pentru a face comparația ceva mai clară, sa aruncăm o privire asupra celor 3 mari și a turneelor câștigate până la vârsta celor mai bine clasați reprezentanți ai noului val.
Stefanos Tsitsipas (22 de ani) – Cel mai tânăr jucător din Top 10, grecul va împlini 23 de ani în vară, vârstă pâna la care Roger Federer câștigase Wimbledon de 2 ori, Australian Open și urma să câștige la câteva săptămâni și US Open, devenind lider mondial pe parcurs. Djokovic câștigase Australian Open, era numărul 3 mondial și începuse să-i amenințe tot mai des pe Federer și Nadal, iar ibericul câștigase de 4 ori la Roland Garros, o dată la Melbourne și o dată la Wimbledon, devenind desigur și lider mondial.
Alexander Zverev (23 de ani) – Finalist de US Open, cu șanse mari în ultimul act contra lui Thiem, Zverev rămâne cu acel parcurs drept cel mai bun din cariera. Împlinește 24 de ani în Aprilie, vârstă până la care Federer avea 5 Grand Slam-uri câștigate, Nadal 7, iar Djokovic 2. Dacă facem media, e clar cine are întâietate și aici.
Daniil Medvedev (25 de ani) – Nu putem spune că este un jucător foarte tânăr, dar putem să afirmăm că este cel mai bun jucător din noua generație în turneele de Grand Slam, după cele două finale (US Open 2019 și Australian Open 2021). A împlinit 25 de ani în timpul Australian Open și, în opinia mea, va reuși în curând să cucerească un turneu mare. Nu a făcut-o până acum, însă, în timp ce Djokovic avea 6 titluri de Grand Slam până în Mai 2012, Nadal 10 până în Iunie 2011, iar Federer 8 până în August 2006. O medie de 8 titluri de Grand Slam/Big 3 până la vârsta de astăzi a rusului.
Căutăm schimbul de gardă în tenisul masculin ca pe ceva măreț de câțiva ani buni. Acesta întârzie, nu vine, iar dacă nu a venit până acum probabil că nici nu se va întampla. Schimbul se face firesc, atunci când ambele generații sunt relativ aproape de apogeu, iar performanțele celei noi depășesc performanțele fostei. Dacă Roger Federer revine la 40 de ani în competiții după operația la genunchi și pierde câteva meciuri cu Zverev, nu e schimb de generație. Dacă Nadal pierde la Roland Garros 2027 finala cu Stefanos Tsitsipas, nu e schimb de generație. Mai mult, dacă Novak Djokovic pierdea finala cu Daniil Medvedev nu însemna startul supremației NextGen! Însemna doar că o parte din fanii tenisului au nevoie să se identifice cu noi repere. Nu încă, nu în 2021.