EDITORIAL, EDITORIAL ANDREI NICULESCU

MESSI ȘI BALOANELE SALE

Foto: Facebook Leo Messi

Editorial | Andrei Niculescu

Că Messi va câștiga Balonul de Aur în acest an se cam știa. Că acest al 7-lea trofeu pe care argentinianul l-a primit din partea celor de la France Football-L Equipe va stârni o groază de discuții în contradictoriu, se cam bănuia. Așa a fost, cu puține excepții, în ultimii 15 ani, de când Balonul a încetat să mai fie un premiu și s-a transformat într-o obsesie. Una cam obositoare, hai să fim sinceri! Dar o obsesie care ne ține ocupați o vreme, ne ofere subiecte e conversație, motive de ceartă, sper totuși să nu se ajungă și lucruri mult mai grave,

Totuși, am uitat esența acestui Balon de Aur. E vorba de un premiu individual, acordat cuiva care practică un sport de echipă. Niciunul dintre câștigătorii Balonului n-ar fi ajuns în respectiva situație dacă n-ar fi avut în spatele său o echipă, niște antrenori, plus sute de mii de fani. Dar pesemne că așa trebuie să fie, astea sunt vremurile, rețelele de socializare ne-au transformat în captivi ai propriilor argumente. Pe care ținem morțiș să le împărtășim și altora, fără să ținem morțiș, în principiu, să ascultăm argumentele altora. Credem că doar ale noastre sunt cele bune și punct. 

În ianuarie 2013 scriam un text ce avea ca titlu ”De ce întotdeauna Messi”. Nu era o întrebare, încercam să explic de ce argentinianul atrage sufragiile mai ușor decât alții. Fiindcă trebuie spus un lucru, Messi nu și-a dat singur toate aceste Baloane. I-au fost atribuite la capătul unui proces de votare ce ar trebui să fie transparent. Dar care, chiar dacă e transparent, nu e neapărat obiectiv. Messi câștigă mereu pentru că imaginea lui e mult peste ce oferă ceilalți. Messi e prezent în orice casă de pe planeta asta, golurile lui sunt vizibile, realizările lui sunt multiplicate. Doar Cristiano Ronaldo e în aceeași situație, ceilalți sunt la mare distanță.

LEWANDOWSKI ȘI NEDREPTATEA DIN 2020

Cei de la France Football-L Equipe au greșit! Nu acum, ci anul trecut, când din motive bizare au decis să nu acorde Balonul. 2020 a fost un an complicat, dar în care s-au jucat, cum s-a putut, toate competițiile importante. Minus campionatul Franței și poate că asta a stat la baza deciziei. Anul trecut Balonul ar fi fost al lui Lewandowski fără cel mai mic dubiu. Și sigur nu s-ar fi stârnit atâtea discuții acum.

Căci senzația de nedreptate ce i s-a făcut polonezului de aici provine, din 2020. Dacă cei de la France Football ar fi fost corecți ar fi trebuit să spună că votul pentru 2021 cuprinde și anul 2020. Și să transmită acest criteriu corespondenților săi din întreaga lume, care poate ar fi votat în consecință. Poate, zic, căci sigur nu pot fi. Lewandowski are o mare problemă aici, căci Bundesliga nu e la fel de vizibilă precum alte campionate (din motive ce mie sincer îmi scapă, căci Bundesliga nu-i trădează niciodată pe amatorii de spectacol), iar Bayern are această imagine de echipă care concurează de una singură. 

Eu sunt convins că dacă anul trecut se dădea Balonul și l-ar fi câștigat Lewa, anul ăsta discuțiile n-ar fi fost atât de aprinse. Totuși, 2021 n-a fost pentru polonez la nivelul lui 2020, căci, în afara unui Mondial al Cluburilor ce ține tot de 2020 totuși, Bayern n-a luat anul ăsta decât titlul.  La fel ca-n ultimii 10 ani. Lewandowski a bătut recordul de goluri deținut de atâta amar de vreme de Gerd Muller, dar poate fi acest argument decisiv? Are 63 de goluri marcate, iar Messi are 41, în condițiile în care știm cum au fost ultimele luni pentru argentinian. 

În favoarea lui Messi a cântărit decisiv Copa America. E o competiție cu un prestigiu enorm în America de Sud, vizibilă și pe alte continente. Inclusiv în multe țări europene. Faptul că la noi nu s-a văzut nu face din Copa America un trofeu minor. Iar Messi a fost și golgheterul turneului, dar și cel mai bun jucător. Unii se amuză uitându-se la adversarii pe care i-a avut Argentina acolo, dar par foarte serioși atunci când scot în evidență golurile lui Lewandowski, multe dintre ele cu Augsburg, Mainz, Freiburg și alte grupări de mare calibru. Alături de Copa America, Messi a mai luat o Cupă a Spaniei, a fost principalul marcator în La Liga, are cele mai multe pase decisive dintre toți contracandidații săi, iar rata de transformare a golurilor în puncte e peste a celorlalți. 

Fac o mică paranteză. Știți câte goluri a marcat Messi în 2013? 91. Da, da, 91, nu-i nicio eroare. Și-atunci au fost multe discuții după decernarea Balonului de Aur.

Sincer, pe Jorginho nu l-am luat în calcul niciodată. A câștigat Euro cu Italia și Champions League cu Chelsea, dar vi se pare că e jucătorul acela fără de care cele două grupări n-ar putea trăi? Mie nu. Vi s-a părut decisiv Jorginho pentru Chelsea sau Italia? Mie nu. Pe logica asta ar trebui ca el să fie vinovat de o eventuală necalificare a Italiei la Mondial. Benzema a avut un an fantastic, dar nu aduce niciun argument în favoarea lui în afară de goluri, care goluri n-au ajutat echipele pentru care a jucat să câștige nimic. Cristiano Ronaldo e în aceeași situație. 

Cât despre presupunerea altora, cum că Messi ar fi câștigat Balonul pentru că acum joacă la Paris, e la fel de amuzant. Dacă ar fi avut atât de multă putere de convingere, cei de la PSG l-ar fi ajutat pe Mbappe să câștige în 2018. Atunci a luat Modric, deși francezul Griezmann era campion mondial, câștigase Europa League și Supercupa Europei.

Altfel, sănătoși să fim, că prilej de discuții și controverse o să tot fie. Deja simt că au început propunerile pentru anul viitor. Când avem o problemă. Mondialul se va ține în noiembrie și decembrie. Abia aștept să văd cum vor rezolva cei de la France Football această situație.

Previous ArticleNext Article

1 Comment

  1. Ati punctat bine , un trofeu individual , intr-un dport de echipa . Iar Argentina nu a fost dusa in spate de Messi , mai mult de di Maria . Iar barcelona cu messi au csm fost in mocirla in ultimii 4 ani , exceptand meciurile cu Cadiz si Elche , unde cred ca si Puscas ar marca duble . Echipa de PR a mai castigat un trofeu , bv lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *