Editorial | Andrei Niculescu
S-a făcut, pe 10 august, un an de când Messi a fost prezentat, în mod oficial, ca nou jucător al lui PSG. Era punctul culminant al unei săptămâni pe care nimeni n-ar fi îndrăznit măcar s-o anticipeze, săptămâna în care Messi a fost alungat din Barcelona pentru a ajunge la Paris, a fost pus să-și dea jos tricoul catalanilor pentru a-l îmbrăca pe cel al parizienilor.
Parisul l-a primit, evident, ca pe un rege, ca pe un extraterestru. Probabil că ”Parc des Princes” s-ar fi umplut de mai multe ori, dacă ar fi fost posibil, ca la marile reprezentații ori concerte, pentru prezentarea lui. Au fost cozi uriașe, ce n-a văzut Parisul, vorb-aia, la magazinul clubului de pe Champs-Elysees, paginile oficiale ale PSG-ului de pe rețelele de socializare au bubuit, biletele la meciul ce urma ajunseseră deja să coste 1500 de euro, deși Messi era clar că n-avea cum să joace. ”Remontada” parizienilor în fața Barcelonei după acel 6-1 din 2017 era servită.
Cu câteva zeci de ore înainte, Messi apăruse în fața presei, la Barcelona, implicit în fața oamenilor avizi să audă de la el o explicație pentru despărțire. A apărut plângând, a terminat plângând, iar lacrimile sale sunt cea mai bună dovadă că lui nu i se poate pune în cârcă nimic. Lacrimile copilului care-și făcea singur tratamentul pentru a putea crește și a se face mare au răbufnit atunci. Puțini actori pot plânge la comandă, iar Messi nu e actor. Se spune că lacrimile sunt oglinda sufletului. Și sunt convins, da, de asta sunt convins acum, suferința lui Leo era și pentru că știa ce înseamnă această plecare pentru copiii săi. În viața și cariera lui Messi, încercați să vă aduceți aminte dacă puteți, apariția copiilor a însemnat un moment de cotitură, de schimbare a mentalității, a obiceiurilor, de maturizare. Ca pentru oricare dintre noi, de altfel.
A fost un caz unic în istoria fotbalului: clubul nu vrea să-și vândă jucătorul, jucătorul nu vrea să plece de la club, dar despărțirea se produce. Eu vreau, tu vrei, dar ceva ne împiedică să mergem mai departe, cum s-ar zice. Kun Aguero, pe-atunci jucător al Barcelonei, ce acceptase să vină la Barcelona de la City tocmai pentru a juca alături de Messi, mărturisea de curând că atunci când a văzut pe twitter informația a crezut că hackerii au atacat contul oficial al clubului. Surpriza a fost, s-a dovedit, și pentru Messi, dar și pentru tatăl lui, care zburase la Barcelona pentru a semna contractul deja agreat cu președintele Laporta, pe doi ani, cu o reducere la jumătate a salariului. Încă nu știm, la un an de la episod, când și-a dat seama Laporta că înțelegerea nu poate fi parafată și de ce a așteptat el până în ultimul moment. Războiul existent între el și președintele Ligii Profesioniste din Spania (Javier Tebas) cu siguranță că a avut un rol, la fel cum are și-n momentul ăsta, apropo de dificultățile pe care le are Barcelona de a înscrie noii transferați.
UN AN CU PLUSURI ȘI MINUSURI
Ce avem, așadar, după un an de zile. Avem un club, Barcelona, care a terminat sezonul fără niciun trofeu, la distanță mare de Real Madrid, bucurându-se ca pentru o finală de calificarea în Champions League și ieșind din Europa League la capătul unei seri jenante cu Eintracht Frankfurt. Un club în continuare prins în vârtejul datoriilor create de o fostă conducere iresponsabilă și de-a dreptul penală, un club ce încearcă însă o revoluție spectaculoasă, chit că asta înseamnă amanetarea unei părți din veniturile sale pentru mulți ani de-acum înainte. Și un club care se gândește acum să repare ce mai poate fi reparat în raporturile sale cu Messi, totuși cel mai mare fotbalist din istoria sa.
Mai avem un Messi pentru care acomodarea a fost foarte grea. Mai grea decât probabil s-ar fi așteptat chiar el. Campion al Franței, ce-i drept, dar cam atât, fiindcă statisticile sale au fost mult sub ceea ce obișnuise el la Barcelona: 11 goluri și 15 pase decisive în 34 de meciuri jucate în toate competițiile. Doar la un capitol a fost Messi în top, la cel al mingiilor trimise în bare, 11, record în Europa. S-ar putea trage concluzia că a dat-o în bară? S-ar putea, dar ar fi o exagerare, căci Messi a fost un element în plus la tot ceea ce s-a întâmplat în sezonul trecut la Paris din punct de vedere fotbalistic. La fel de adevărat este însă și că el n-a adus plusul pe care-l aștepta lumea.
Unde într-adevăr a adus un plus este la nivel economic. Nu că ar avea nevoie PSG neapărat de bani, dar e un aspect care contează. ESPN scria recent că venirea lui Messi a însemnat o creștere cu 20 la sută a veniturilor clubului, un plus rezultat din apariția unor noi sponsori, operațiuni de marketing, încasări din publicitate, plus o explozie de-a dreptul a urmăritorilor pe rețelele de socializare.
De plusul ăsta pare că ar avea nevoie acum și Barcelona. Și așa, dincolo de problema morală să-i zicem, se pot explica recentele mișcări ale catalanilor de reconciliere cu familia Messi. Grație lui Xavi, în primul rând, care și-a păstrat intactă relația excelentă cu starul argentinian, inclusiv la nivel de familie, dar și grație stilului pe care-l are președintele Laporta, ce nu pare deloc dominat de orgolii. Barcelona are nevoie de victorii pe plan sportiv, dar are nevoie ca de aer și de o însănătoșire a economiei sale, iar prezența lui Messi, cu tot ce înseamnă el în plan comercial, ar ajuta mult. Aducerea lui Lewandowski, pe lângă impactul fotbalistic, se explică și din acest punct de vedere. Se bazează probabil catalanii pe tot ceea ce reprezintă Barcelona pentru Messi și pentru familia lui, căci ori de câte ori se ivește o ocazie ei nu ezită să vină, fie și pentru cîteva ore, la casa lor de la Castelldefels.
Messi a fost însă destul de clar, inclusiv cu cei de la Paris, care ar dori o prelungire a contractului. Va lua o decizie doar după Mondialul din Qatar, o competiție pe care el o așteaptă cu mult optimism. Deocamdată a pornit foarte bine în noul sezon, ca și PSG de altfel, prestațiile lui în cele două partide jucate fiind excelente. Pare-se că venirea lui Christophe Galtier e, deocamdată, de bun augur. Ziariștii francezi spun că Messi e mulțumit acum de atmosfera din vestiar și e vizibilă noua lui imagine, mai relaxată, mai motivată. Modulul propus de Galtier, 3-4-1-2, cu el în spatele lui Neymar și Mbappe, i se potrivește, iar faptul că și Neymar pare să fi înțeles că și-a cam bătut joc de cei mai buni ani ai carierei ar trebui să ajute. E doar începutul noii stagiuni, dar primele semne sunt încurajatoare.
Încurajatoare sunt și primele semne de la Barcelona. Mai e mult însă până departe și la gruparea catalană, dar și la Paris. În fotbal, totul se învârte în jurul unei mingi care intră sau nu în poartă.
Iar ca să vedeți cât de imprevizibilă e viața, vă reamintesc că acum doi ani pe vremea asta Messi solicita oficial Barcelonei să fie lăsat să plece. N-a fost lăsat. Un an mai târziu era forțat s-o facă. Iar peste un an ar putea să se întoarcă, deși la Paris nimeni nu-l va forța s-o facă.