EDITORIAL, EDITORIAL ANTAL PUTINICA

LA VITA È BELLA!

Foto: Facebook

Editorial | Antal Putinica

AUSTRALIA! The Land Down Under. E weekend de Grand Prix, asta înseamnă deșteptarea la ora 3 noaptea (nu locuiesc în București, așadar îmi iau rezervă de timp). Ieșind pe ușă în puterea nopții, am realizat că au început să cânte mierlele. M-am învigorat instantaneu. Vara este aproape!

Iată-ne ajunși din nou în Melbourne, circuitul care a lipsit atât de mult Formulei 1 în ultimii 3 ani. Bineînțeles, eu am ajuns în cabina de comentariu. Nu o spun cu reținere, din contra! Voiam doar să creez un joc de cuvinte (nereușit, intuiesc). Asta nu înseamnă că nu îmi doresc foarte mult să vizitez, odată, cândva, și Australia. 

Este un tărâm aparte, despre care doar am citit și auzit. Multe! Însă au fost numai lucruri plăcute. Și dacă piloții de Formula 1, altminteri destul de scorțoși și formali, au cuvinte de laudă despre experiența australă, ceva aparte există acolo, cu siguranță. 

Oamenii sunt aspri, din câte înțeleg, dar extrem de sociabili. Unde te duci, te trezești întâmpinat cu obișnuitul salut “G’day mate!”. Se consumă multă bere. Locală, Foster în general, iar ăsta e unul din puținele minusuri (vorbește lumea). 

Atmosfera destinsă trebuie că a contaminat în acest weekend și paddock-ul F1. Pe cât încearcă să facă pe zbirul Niels Wittich, noul director de cursă, pe atât de mult nu îi iese. Ultima “perlă” a fostului Race Director din DTM a fost memo-ul trimis echipelor după ziua de vineri, în care cerea piloților să poarte lenjerie de corp ignifugă. Iar referirea era clară și nu implica maleta sau perechea de pantaloni stretch obligatorii, mandate FIA. Era vorba, pur și simplu, despre chilot.

Rugămintea a generat o serie de răspunsuri hazlii, de la Christian Horner care a spus că piloții Red Bull ies pe circuit “commando” (adică fără lenjerie intimă) și până la Steiner care a declarat, mucalit, că el nu are curajul să îi controleze. S-o facă altcineva!

Nu a fost singurul moment “aprins” al începutului de weekend de Grand Prix. Același Wittich reamintise în prealabil piloților că nu au voie să poarte în cockpit bijuterii sau piercing-uri. Hotărâre ce a generat un dialog spontan între Hamilton și Verstappen și care a făcut valuri pe social media. Max a spus că nu poartă lanț la gât, pentru că ar fi mai greu și ar pierde din viteză. La care Lewis a intervenit și l-a întrebat despre piercing-ul pe care îl are într-unul din sfârcuri. Max a gustat gluma și a vrut chiar să il arate.

Așa se poartă un dialog normal, între 2 oameni care nu au nimic de împărțit, în speță 2 piloți care nu (mai) sunt implicați în duelul pentru titlul mondial F1. Deocamdată! Anul trecut, un astfel de schimb de replici între cei doi ar fi fost imposibil.

Mie îmi pare însă că Niels Wittich nu a vrut să glumească. Deloc! Încearcă să iasă în evidență (cum a făcut-o în Jeddah, etapa trecută) cu orice preț. Mai puțin cel important și care îi definește poziția, cel de director de cursă. În aceeași etapa din Arabia Saudita, a pasat decizia unei depășiri neregulamentare către echipe, forul său fiind cel care urma să aprecieze dacă hotărârea echipei a fost sau nu justă. Ciudat, este ca și cum te-ai scărpina cu mâna opusă!

Nu m-ar mira deloc ca Wittich să îl sancționeze pe Lewis Hamilton, de exemplu, care și-a păstrat în continuare piercing-ul din nara stangă. Britanicul a fost pur și simplu “vânat”de camerele video la ieșirea pe circuit de sâmbătă, cadrele strânse cu bijuteria cu diamant fiind repetate obsesiv.

Vineri au fost multe momente în care un pilot lent a încurcat un pilot rapid. Nu s-a întâmplat nimic, ceea ce este un plus față de nenumăratele penalizări pe grila de start din perioada Michael Masi. Dar o astfel de libertate vine cu un cost: au fost piloți care au repetat infracțiunea, iar asta probabil că ar fi trebuit să conducă la o analiză mai serioasă. Contravențiile minore pot face loc, mai târziu, unor “întâmplări” voite.

Revenind la atmosfera veselă și socială, de stol de vrăbiuțe guralive dimineața, specifică Australiei, vreau să mai amintesc un singur lucru. Turul de onoare al lui Sebastian Vettel!

Seb a revenit în F1 după o convalescență Covid, astfel că Melbourne este primul său Grand Prix din sezon. Unul început cum nu se poate mai urât, cu o defecțiune la grupul propulsor. După ce a stins începutul de incendiu (Vettel e din ce în ce mai priceput în mânuirea stingătorului!), a plecat spre boxe. De unul singur. Pe un scuter. Pe circuit!

Nu avea voie, evident. Dar ce mai contează? Nu l-am mai văzut pe Sebastian Vettel zâmbind atât de fericit de la ultima sa victorie, cea de pe străzile din Singapore, în 2019!

Imaginile cu Vettel singur singurel pe circuitul Albert Park au făcut înconjurul lumii. Este meme-ul cu trending major în ultimele 24 de ore. De la “campionul MotoGP” și până la “tester-ul de pneuri”, glumele se țin lanț. Trebuie doar să dați search pe social media și găsiți o mulțime de interpretări ale momentului, ceea ce mă face să cred că Vettel a rămas încă în sufletul multora. O astfel de clipă a meritat amenda de 5.000 de euro. 

Alții au nevoie de un an să bifeze atât de multe. Seb a făcut-o în doar 24 de ore de la reîntoarcerea în F1, într-o atmosferă de party.

Vettel știe să meargă cu un moped, de cele mai multe ori când a trebuit să se întoarcă la boxe fiind la ghidon, avându-l ca pasager pe marshall-ul în cauză. Să nu uităm că Sebastian Vettel este cel care surprinde la plecarea din paddock în etapele europene, fiind singurul pilot care nu părăsește circuitul la volanul vreunui supercar, ci pe bicicletă.

Sebastian Vettel: World Champion, environmentalist, firefighter, rebel. Rebel with a cause!

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *